Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut

Gogoși, gomboți, scovergi și cozonaci

Zilele trecute, vorbeam cu Nic de prăjiturile de casă ale copilăriei. Și ne-am amintit de gogoșele, de Albă ca Zăpada, de nucile umplute cu cremă, de plăcintele cu brânză, mere și dovleac, de crema de zahăr ars, de tortul cu mere și frișcă, de checurile pufoase, de cornulețele cu nucă și gem sau rahat, de prăjitura cu vișine, caise sau prune, de prăjitura “televizor”, de gomboții cu prune, de salamul și cartofii de biscuiții, de turta dulce, de sărățele, de clătite, de scovergi, de cozonaci, de poale-n brâu și de biscuiții de casă.

La ăștia din urmă chiar ne-am oprit, ca să detaliem puțin procesul de producție. Mi-am amintit-o pe mamaie cum frământa coca, cu multă untură, ca să iasă biscuiții fragezi, după care așeza frumos pe masă mașina de tocat carne și-i monta la capăt un divais de metal special pentru biscuiți. Băga apoi bucăți mari de cocă în mașină și începea să dea la manivelă. Prin forma metalică începea să iasă un șerpișor plat în partea de jos (pe burtă, cum ar veni) și frumos zimțat în partea de sus, care se termina odată cu coca. Șerpișorul era tăiat în bucăți mai mici, care erau apoi băgate în cuptor. Când ieșeau de-acolo, biscuiții lui mamaie erau aurii și gata să primească cu bucurie o ploaie zdravănă de zahăr pudră. Când băgai unul în gură, se topea instantaneu, atât de fraged era. Iar mamaie era blândă și bună și ni-i făcea de câte ori îi ceream. Așa cum ne făcea și gogoși la 12 noaptea, dacă atunci ne apuca pofta și începeam să ne milogim. Chiar și acum ne mai face, când mergem pe la ea, câte-o scoveargă. Nu prea mai poate, săraca, să stea în picioare, le prăjește stând pe scaun, dar tot nu se lasă. Iar noi stăm înghesuiți în juru-i, în bucătărioara mică, exact cum stăteam când eram mici, și, cum iese o scoveargă din tigaie, cum o mâncăm. Dăm gata câteva cu brânză, după care trecem la desert: tot scovergi, dar cu gem.

După bunătățile lui mamaie, am trecut la prăjiturile urbane, de cofetărie și magazin: amandinele, savarinele, ecleruri, africanele, tartele, baclavalele, pufarinele, bombonelele Cip, ciocolata chinezească, bomboanele cubaneze, ciocolata cu rom, bomboanele de pom, fondantele și Eugeniile. Fiecare dintre noi avea preferințele lui. Mie, de exemplu, nu mi-au plăcut niciodată amandinele și baclavalele, dar m-am omorât după ecleruri și tarte. Discuția s-a terminat într-o baltă de bale. 😆

Vouă ce bunătăți dulci vă făceau vouă bunicile, când erați mici. Și de ce vă e cel mai dor și cel mai poftă?

30 comentarii

  1. Dar cate nu-mi facea (si inca imi mai face) bunica-mea 🙂 E in super-forma, si la 91 de primaveri 🙂
    Gogosi, umplute cu gem; langosi (cu gem sau simpli), gombotzi cu prune sau caise, tavaliti prin pesmet…mere in aluat (“Apfel im Schlafrock” in traducere mot-a-mot mere in camasa de noapte), placinta cu mere, “capricioase”-prajituri cu blat de miere, gem si spuma din albus de ou, tort de nuca, tort de alune, tort de piscoturi (cand eram mica imi facea supraetajat :P), “matsuoka”-prajitura cu mult galbenus de ou, cu stafide si crema de ciocolata, cornulete cu gem, “coronitze”-niste rotocoale care se lipesc intre ele cu gem sau ciocolata, parjitura cu miere si tot felul de alte bunatati: stafide, fulgi de cocos, bucati de ciocolata, fructe uscate…cremsnit 😛 foi “lica” cu crema din nuci cu zahar ars..si cate si mai cate…

  2. Cea mai buna prajitura pe care o facea bunica-mea era pasca. Dupa o reteta saseasca, cu abundenta de branza de vaci – jur ca e senzationala (mi-a fost confirmat de toti cei care au avut ocazia s-o guste). Din pacate bunica sustinea sus si tare ca acea prajitura nu e buna decat de Paste (ce sa-ti spun!) si n-o facea in nicio alta ocazie.
    In rest tot felul de placinte (mere, branza cu marar, dovleac – la noi se spune “bostan”, dar si cu prune sau visine) si cozonaci (cu mac, cu nuca si cu stafide). Facea gogosi simple si de asemenea unele mai deosebite, cu dulceata si impletite, carora le zicea “hancliş” – banuiesc ca tot o denumire saseasca. Facea si “nuci” umplute cu crema (de fapt niste prajituri in forma de nuca) si saratele (“saleuri” le ziceam noi) si multe altele.
    Ca si clasament: 1. Pasca, 2. Placinta cu bostan (dovleac), 3. Cozonacul cu mac.

  3. A, si sa nu uit: la noi nu se zice “cozonac”, ci “colac”. Deci colac cu mac! :mrgreen:

  4. Invirtita….o simpla placinta cu zahar,pe care Bunica mea o “invirtea” si-o cuibarea intr-o tava anumea…OMG,n-o sa mai maninc NICIODATA asa o bunatate!!!! 😥 Am incercat si eu de-a lungul timpului s-o fac,dar niciodata n-o sa iasa ca a ei….

  5. Placinta de dovleac cu piper si pudrata cu zahar (cum ti-o suna tie, jur ca era geniala, si eram mica, aveam voie sa fac mofturi atunci :D), branzoaice (gogosi umplute cu branza), colarezi (un fel de paste facute pe loc, fierte in lapte, cu zahar), iar mamaia “de la oras” facea niste fondante… pfuaiii, si acum o arde dubios cu noi ca nu mai stie reteta. Pe aia de la cozonaci nu a uitat-o, din fericire. 😆

  6. @cristina: hmm, dovleac cu piper? 😯

  7. Vaiiii, si cu zaharul ala pudra deasupra… Nu intelegeam nimic. Fantastica. Punea piper in loc de scortisoara, si cred ca de atunci am ramas eu cu o pasiune pentru combinatia dulce-sarat, ca mananc cat de des imi permite fizicul ciocolata cu covrigei. 😀

  8. Woooow, paf! Imi amintesc ca parca ai mai scris ceva pe subiectul asta, nu? Crescutul in Baragan, cu colarezi, cu mamaliga cu lapte si altele. Nu-mi vine sa cred! Mamaia mea, cand vin pe la tzara, stie clar ca vin cu drojdie si lapte batut ca sa imi faca gogosi. Le prajeste tot stand jos, saraca… si se distreaza ca fac concurs cu al meu, cine mananca mai multe. Evident eu castig pentru ca stiu niste secrete (cel mai important este, oricat de sete ti-ar fi, SA NU BEI APA! daca ai baut apa, s-a terminat, nu mai poti sa bagi nimic… eu sunt centura neagra, beau apa abia dupa a 10-11 gogoasa)
    Mai facea scovergi, branzoaice, biscuiti exact cum povestesti tu, apoi funditze (sau minciunele cica le mai zice) = dreptunghiuri de aluat, crestate in mijloc, apoi trecute pe acolo ca la cravata (nush cum sa explic). Covrigi de casa ai mancat? Fierti intai, apoi presarati cu mac si bagati la cuptor. Mai facea o chestie super misto, care atunci era banala, acum insa e lux… o prajitura cu nuci si caramel intre doua foi de napolitana. Aveam nuc in curte, ne durea la basca. Acum tre sa dai 50 de lei pe kilu de nuci… Era geniala, trebuia sa stea sub greutate o noapte intreaga… sa se inchege nustiucum… Dracu’ dormea in noaptea aia, la fel ca noptile de Alba ca zapada sau sora ei Albinita cu foi de miere.
    Ce vreeemuri! I wanna go back! Cine dracu’ m-a pus sa cresc mare?

  9. eu nu am avut bunici dar am avut matusi, toate faceau scovergi si cele din Braila si cele din Dobrogea. Imi plac scovergile din pacate sotiei nu ii ies asa pufoase. Asta e! Sunt bune si asa, mai tari. Acum sotia face bomboane Rafaelo si Ferero Roche. De casa!! O minunatie !

  10. @Pitbu’: am mai scris, așa e. la noi minciunelele se chemau “uscățele”.

  11. Ah ah ah ah! Mi-am adus aminte si de dulceatza de soc! Cea mai mega ultra delicioasa dulceatza din lume!

  12. Și bunica mea (noi îi spuneam mămuța) ne făcea biscuiți din ăia dați prin mașină dar nu vroia cu nici un chip să le spună biscuiți le spunea ciucălăi 😆 . O întrebam: mămuță nu sunt biscuiți? Biscuiți sunt ăia de la voi de le magazin. Ăștia sun ciucălăi. :mrgreen: Apoi mai facea tot felul de plăcinte cu branză, cartofi, varză, gem, gogoși, minciunele, dar mie îmi plăceau turtele coapte pe plită și compot de zarzăre (caise mai mici) verzi. O minunăție, vă recomand și vouă. Dar mă răsfăț în fiecare primăvară și-mi fac compot de zarzăre si turte coapte (m-am mutat la casă). Cît despre prăjiturile de cofetărie preferatele mele erau tartele si prăjitura Doboș pe care nu am mai întîlnit-o de mulți ani. 🙁

  13. Fix asa imi amintesc eu de ” Laptele de pasare” 🙂 din copilaria mea care era singurul desert pe care al primeam ca doar asta stia face bunicul 😀 Nu am mai mancat asa ceva de prin 1988 !

  14. Acolo la voi gombotii (galustele cu pune) sunt prajituri ?

  15. Nu e neaparat prajitura, dar erau buni si dulci: coltunasi cu magiun. Mor si acum de pofta si am incercat de cateva ori, dar nu prea imi ies, plus ca nu am rabdarea ei la facut magiunul ala sa fie asa bun, de casa 🙂
    La noi in casa o prajitura buna trebuie sa aiba fie ciocolata, fie nuci, de preferinta de amandoua 😀
    Asa ca bunica facea : cozonac cu muulta nuca, cornulete cu nuca, asa bune si fragede si pline de nuca si preferatul meu, tort cu blat de nuca, crema de ciocolata si nuca presarata peste el 😀 si mai era ceva tort cu cioco si nuca scobit de se topea in gura 🙂

    @mihaela: Din fericire, tort Dobos face bunica mea care inca traieste si la ala am si reteta si secretele de productie :d cu 2 tavi se face in 2 ore :d daca vrei, da un semn si dau reteta 🙂

  16. pitbu’, si bunica-mea facea covrigi d-aia, mai intai fierti/opariti si apoi copti, dar fara mac (doar unsi cu ou) si numa’ de Paste. covrigi de Paste, asa ii cheama. 🙂
    bunica-mea, una am, nu prea se pricepe la prajiturit (si gatit in general), dar numa’ la ea (nu si la mama) am mancat “nuci”; mai facea clatite, gogosi, vreo negresa sau vreun chec. si cozonac, dar cand s-a apucat mama de cozonaci, am constatat ca era “alta mancare de peste”.
    in schimb, mama, apoi mama…………….. e prea mult de scris. 🙂
    totusi gomboti nu face nimeni in familie. am incercat eu, odata, si nu mi-au iesit.

  17. Figaro cu gem, tort joffre, fursecuri in forma de floricica, cu o visina in mijloc, cozonaci… acum, de cand a imbatranit si ii e greu, face tiramisu cu banane. Si matusa-mea face crema de zahar ars si clatite.

  18. Bunicii mei erau ceva in stilul Ionel Teodoreanu, ii serveau pe musafiri (si pe noi) cu serbet (de trandafiri sau lamaie), dulceata, cafea… Exista chiar o complicitate intre mine si bunicii materni: bunica imi dadea cafea (“dar sa nu-i spui lu’ maica-ta”), iar bunicul imi dadea vin (“dar sa nu-i spui lu’ taica-tu”) 😆 Veneau din alte vremuri bunicii mei…

  19. cu cata eleganta ai ocolit subiectul cremshnit, drag vecinului tau!

  20. @ioana- da hai ca-l abordez eu 😛
    Am mancat o data o tava intreaga de cremshnit facut de bunica-mea….o vreme nici nu puteam sa-l vad..acum mai pot manca cate o felie, maxim 2.
    Am uitat si de coltunasii cu gem si cu branza dulce..si de taietei cu varza si zahar..mmmm…si lapte de pasare (ascundea intr-unul dintre vase o bucata de baton de vanilie si cine il gasea, ala avea noroc 🙂 )
    Maica-mea e supertare la chec, mai ales marmorat..mai facea salam de biscuiti si acum in ultimul timp face un tiramisu demential 🙂

  21. mamaia mea nu făcea cremșnit 🙁

  22. Ehh, biscuitii cu untura de care zici tu sunt universali, ii facea bunica-mea, maica-mea, ii fac si eu in ziua de astazi, destul de frecvent (si da, tot cu untura de porc 😀 ca asa-s eu, traditionalista). Mai facea bunica-mea niste cornulete cu nuca, erau si alea culmea fragezimii, nici nu-i de mirare, doar contineau, in proportii egale, untura de porc, nuca, faina si zahar….bunatate absoluta. alte chestii: ciureghele (un soi de gogosi din astea modelate in stilul izmene-ntoarse), malai dulce, o prajitura cu gem de caise absolut senzationala, cozonac of course, cozonac unguresc (acum poate fi gasit la patiserii sub numele de baigli, da’ cred ca e de fapt reteta nemteasca, dar ma rog, la noi in sat era cunoscut drept unguresc). Mai facea cosulete cu nuca (am facut si eu duminica), placinta cu mar, placinta cu prune, gomboti cu prune, placinte prajite in tigaie(cred ca e chestia la care le zici tu scovergi) , cu branza sau cu silvois (adica magiun), placinte pe lespede de piatra (favoritele mele). Pe la noi, scovergi le zice la clatite. Maica-mea, mai sofisticata, ne facea in copilarie si en face, si acum, tot soiul de fineturi, gen Dobos-tort, sascher tort, cremes (cremsnit), si tot soiul de prajituri din astea complicate, cu crema.
    Nu duc dorul la niciunul dintre chestiile insirate de mai sus, pt ca le produc pe toate macar de 2-3 ori pe an.

  23. Grija mare cu atatea tentatii culinare.Ajungeti apoi (bineinteles, dupa ce epuizati toate informatiile de pe Google) la doctorii aia rai pe care i-ati facut – ca sa fiu in ton cu postarea- cu ou si cu otet putin mai devreme.

  24. scovergi, pesmeti, uscatele, coleasa, colarezi,biscuti facuti cu forma la masina de tocat,alba ca zapada, rulouri umplute cu cremea de vanilie………….exceptionale toate.

  25. Ma rasfata Ma (bunica materna, la care am si crescut pana la 6 ani si unde mi-am petrecut aproape toate vacantele pana m-am ‘smecherit’) cu pampuste aurii- un soi de gogosi, dar mai mici, rotunjoare, cam ca o minge de tenis , tavalite prin zahar pudra; piroste (a se citi ‘pciroshte’) – un soi de coltunasi umpluti cu branza sarata sau cu magiun; tocini – niste turte prajite in tigaie, facute din cartofi cruzi, dati pe razatoare si imprieteniti cu faina si ou, apoi ‘imbaiate’ in smantana si zahar (dementa totala! nu te poti opri din mancat!); mai facea Ma niste turtite din cartof fierti – bunute rau!
    Mama, in schimb, facea o minunatie de Alba ca Zapada la care si acum tanjesc (din pacate a pierdut reteta).

  26. Cozonac.
    Cel mai bun din lume!! Facut de mama mea. In ultima perioada, am preluat reteta (cu succes, din fericire!).
    La noi in familie nu se fac cozonaci decat de doua ori pe an: de Paste si de Craciun. Si participa toata lumea. Ce ma mai intristam cand eram mica si mie-mi revenea doar spalatul vaselor!!
    Cozonacii ies grasi si frumosi, de abia ii scoti din cuptor.
    Nu exista pe piata ceva mai bun, credeti-ma! Nici macar in magazinele “traditionale”. 😆

  27. Plăcinte subțîri, gomboți, arany galuska, haioșe, colaci (ăia în hârbe, care nu se mai fabrică și seamănă cu un fel de ghivece cu pereții ondulați) și sucituri (cozonaci rulați), biscuiții șprițați despre care se tot vorbește pe aici, csoroge, puțișoare. Și palanețe cu varză și brânză. Și druțul de la pită.

  28. Ce-mi facea mie bunica: scovergi, gogosi, biscuiti, fursecuri, cornulete, diverse placinte si prajituri si, in fiecare dimineata: orez, taitei (de casa), gris sau cacao… toate cu lapte. In vacanta de vara mancam aproape exclusiv numai dulciuri, cu greu ma convingea sa gust si altceva.

  29. Mama e experta in cremsnit, placinte cu gem, branza, dovleac, salam de biscuiti, checuri si tot felul de alte deserturi de tipul asta. Doar ca am disperat-o toata viata, pentru ca nu puneam gura pe mai mult de o gogoasa, o felie de placinta sau jumatate de felie de chec. Cred ca a fost laudata de toata planeta… dar de fii-sa… Degeaba, statea juma de zi in bucatarie ca la final sa cedeze nervos si sa-mi faca un compot simplu de mere sau doua clatite. Dulcele meu preferat “de zi cu zi” a ramas si-n ziua de azi o felie de paine prajita cu putin unt si o lingura de miere/dulceata (musai dulceata!) de struguri/gutui/visine/nuci verzi.

    Bunica mea (mama mamei adica) nu se pricepe decat la gogosi sau mere coapte. Nu prea le-a avut cu gatitul vreodata, in schimb are talent la facut branza de vaca si crescut gaini grase si mari ca scroafele, care fac niste oua cu coaja groasa-groasa, nu prostiile din supermarket care oricat de bio ar fi, au o coaja pe care poti s-o crapi ciocanind in ea cu unghia. Gogosile, merele, placintele i le apreciaza sotu’. Eu mereu o pun sa-mi faca mamaliga, ca iese dementiala, a iesit al naibii de buna pana si cu malai cu aspect dubios din magazin, pe care o mananc cu lapte fierbinte si miere sau calda, amestecata bine cu juma de borcan de dulceata.

    Bunica si strabunica din partea tatalui (care nu mai traiesc de ani de zile, din pacate) erau singurele la ale caror dulciuri n-am strambat vreodata din nas. Cel mai dor din toata lumea asta imi este de pasatul strabunicii mele, n-am mancat si nu voi mai manca in viata mea ceva la fel de bun… Bunica mea facea torturi, eclere, prajituri, placinte, care mai de care, de imi vine sa urlu de pofta cand imi amintesc. Niciodata nu mi-a placut esenta de rom, imi vine sa vomit numai cand o miros, a fost singura persoana de la care am acceptat sa mananc chestii care contineau asa ceva. Era si mare fan retete noi, haha, nu stiu cate bunici alergau disperate prin toate alimentarele si pietele din Pitesti, asta prin ’98-’99, cautand rodii, mango sau alte “traznai” cum le zicea tataie sa faca nu stiu ce umplutura pentru tarte a caror reteta le-a gasit intr-o revista Ioana si musai tre’ sa le incerce.

    Unchiul meu este singurul care gateste in familia matusi-mii si face niste grisuri la cuptor in straturi sau budinci de casa cu ciocolata si lapte (fara porcarii gen Dr. Oetker) absolut dementiale.

    Si in fine, din dulciurile copilariei, eu nu prea am avut parte de cornulete de casa, desi imi placeau, bunica mea saraca prefera sa faca tarte si alte chestii cu aluaturi si nuca probabil, iar mama nu a mai facut de cand aveam eu trei ani sau ceva si a dat un mare chix cu niste cornulete care au mai fost dezlipite de pe fundul tavii cu ciocanul de snitele… (multumesc doamne pentru hartia de copt din ziua de azi!), insa de cand sunt maritata imi face sotul, ca-i mare specialist.

  30. Mama a ocolit bucătăria cât am fost eu mică și medie.

    Să nu mă înțelegeți greșit: folosea încăperea pentru lucrări în lut (la alea era bun cuptorul), la masă picta, făcea mărțișoare (fetițe cu cap de lut, corp de scobitoare și haine din peticele pe care le asorta minunat) și ouă de Paști migălos meșteșugite cu apă tare, în peniță. Plus cercei, genți cusute din pânză etc., la comandă pentru mine și colegele mele de liceu. Plus hăinuțe de tot felul, inclusiv paltoane matlasate, pentru harpia de fie-sa. Ocazional, și pentru colegele mele sau pentru Fondul Plastic.

    Țin minte că în toamna lui 1989 nu m-am îmbrăcat cu paltonul făcut de mama când m-am dus la examenul Școlii de Ghizi, fiindcă haina includea aplicații imprimate cu fragmente de ziar NY Times. Mare scofală n-am făcut, deși am performat la examen. Rezultatele trebuia să se afișeze pe 14 iunie 1990. Nu s-au afișat, dar în drumul meu către organizașia aia UTC m-am înscris frumușel în șutul unuia dintre mineri, iar apoi am fugit ca o lașă, în loc să-l sparg la bot. După care nu s-a mai dat niciun atestat pentru promoția aia, cel puțin din știrile ”oficiale”, pe care le-am mâncat…

    Să revenim la ocupațiile mamei în bucătărie. Acestea m-au făcut, în pofida teoriilor lui Montignac, suplă și frumos îmbrăcată până m-am măritat și multă vreme după. Mă credeți sau nu, treaba voastră. Chestia e că eu, când m-am mutat la fostul meu viitor & fost soț, am decis că ”Omul e stăpânul materiei”, iar asta s-a tradus în fapte prin încercările mele insistente de a prepara hrană.

    La scurtă vreme, mama – văzându-se cu o grămadă de timp liber după plecarea mea din incintă și prăbușirea vânzărilor din magazinele Fondului Plastic – a decis și ea să învețe să gătească.

    Ca urmare, am libertatea să o admonestez pe mama și să-i precizez că eu am mai multă experiență la gătit decât ea. Conversațiile noastre rareori se învârt în jurul temelor culinare, că zilnic avem un subiect mai interesant de vorbit la telefon, dar dacă se ivește prilejul, am mereu așii în mânecă:
    – cum am făcut eu anemie, fiindcă ea și tata erau intelectuali și au crezut că și plodul lor poate fi crescut cu paste făinoase și cartofi prăjiți pe timp nedeterminat;
    – cum a încercat mama să-mi vindece anemia feriprivă: cumpărând splină de porc pe sub mână de la un restaurant și prăjind oroarea, apoi fugărindu-mă prin curte. Verișoara mea, aflată întâmplător în vizită, a primit același tratament, pe care nu l-a uitat nici azi.
    – chifteluțele pline de zgârciuri și excesiv prăjite, nedemne de numele lor diminutival și servite festiv (nu mai știu de ce) mie și unui admirator care, întâmplător, avea o gură mare, anatomic vorbind. Mama a făcut și prăjit ororile mici. Admiratorul, vrând să fie amabil, dar să nu necinstit, a găsit avantajul unic al preparatului: ”Dar ce chifteluțe mici faceți!”. Mama i-a răspuns inocent omului, sigură că face o glumă bună: ”Da, fac chiftele mici pentru că am gurița mică”. Asta fiindcă artista de mama nu a observat că omul are o guriță disproporționat de mare. După ce a plecat băiatul, i-am explicat mumei ce gafă a făcut. A fost atât de jenată, încât și acum îmi place s-o tachinez cu asta.

    Dintre ”bunătățile” artistei:
    – pui fript pentru Crăciun, din care nu am apucat să gustăm, fiindcă motanul a intrat de afară în bucătărie prin fanta de la ventilator, a amușinat orătania aflată în tavă la răcit și a dat-o jos de pe masă ca s-o împartă cu prietenul lui, cățelul Top, șoricar care-și avea culcuș sub chiuveta din bucătărie.

    – chiftele, perisoare din ciorbe sau mâncăruri – toate periculoase pentru dantură. În caz că treceau de dantură, provocau daune digestiei. Se puteau ingera, dar nu și digera, deși ereditatea și educația mi-au oferit un atu. S-a dovedit că nici părinții nu scăpau cu bine.

    – cozonacii. E prea trist ca să spun. Oh…

    – prăjiturile. Altă tristețe!

    – crema de zahăr ars s-a dovedit însă pe placul fostului meu soț. Care – culmea! – nu e fost soț fiindcă ar fi decedat. Nici acum nu înțeleg de ce.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest site foloseste serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.

Question Razz Sad Evil Exclaim Smile Redface Biggrin Surprised Eek Confused Cool LOL Mad Twisted Rolleyes Wink Idea Arrow Neutral Cry Mr. Green