Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut

Fabrica de reparat vieți, la scară mică, cu răbdare și pe termen lung

Acum câteva dimineți, la ora 8 fix, intram în curtea din Șoseaua Olteniței 105, unde e Ateliere Fără Frontiere, o asociație non-profit care se ocupă de reintegrarea profesională și socială a celor mai defavorizați dintre semenii noștri. Oameni care, până de curând, s-au drogat și au locuit pe străzi, persoane cu handicap, victime ale violenței în familie, mame singure, fără studii și fără locuință, persoane care au avut probleme cu legea.

Mă întâmpină directorul organizației, Patrick Ouriaghli, care plecase acum vreo 5 ani în Maroc, ca să înființeze un astfel de ONG, dar i s-a întâmplat s-o întâlnească pe Raluca, cu care s-a și căsătorit, și a venit să-l pună pe picioare în România, țara ei natală. Patrick e francez, după cum spune și numele lui, dar vorbește românește impecabil și extrem de nuanțat.

Sediul ONG-ului e într-o hală industrială. Acolo sunt și atelierele, și birourile, într-un spațiu mai mult decât auster. Patrick mă plimbă prin toate departamentele și îmi povestește ce fac Costică, DJ, Lavinia, Georgeta, Georgiana, Mihaela și ceilalți. Pe scurt, toți cei 19 angajați actuali. Pe pereți sunt citate din Woody Allen sau din Churchill. Au fost alese de Patrick și de colegii din echipa care sprijină persoanele în dificultate, dar caligrafierea lor s-a ocupat Cătălin, care a lucrat în cadrul Armatei, la hărți, și știe să scrie frumos. Cătălin are 50 de ani, a ajuns la Ateliere Fără Frontiere după ce a pierdut tot (familie, casă, bani, job) și speră să-și găsească din nou un drum, pornind de aici.

foto-zero

foto 2 citat

ONG-ul propune un model foarte rar întâlnit în România. E ceea ce, tehnic vorbind, s-ar chema “un business social”, în sensul că se finanțează în proporție 46% din ceea ce “produce”, dar e departe de a fi ceea ce înseamnă cu adevărat un “business”. Mai sunt câteva încercări de tipul ăsta pe piața ONG-urilor din România, dar foarte timide. Pe lângă autofinanțare, Ateliere Fără Frontiere mai atrage fonduri din parteneriatele cu diverse companii care au programe de CSR (actualul partener de bază este BRD Groupe Société Générale) și – foarte puțin – din fonduri europene, pentru că legea europeană încurajează cheltuirea banilor pe “simpozioane”, precum și proiectele bombastice, scrise doar ca să atragă bani, și care se și încheie odată cu cheltuirea acestora. Ce își propun Patrick și colegii lui din departamentele de suport e să crească componenta de business, adică să crească independența asociației autofinanțându-se într-o proporție cât mai mare. Dar nu e ușor. În Franța, de unde a fost preluat modelul, 50% din buget e asigurat de stat, la noi, statul contribuie, ca de obicei, cu 0%.

Cele două activități principale ale Atelierelor Fără Frontiere sunt atelierul DEEE (colectarea, reciclarea și reutilizarea calculatoarelor uzate și a celorlalte deșeuri de echipamente electrice și electronice) și atelierul remesh (colectarea de bannere stradale și transformarea lor în genți, traiste, mape și alte accesorii). Mai clar, ONG-ul colectează într-o primă instanță computere stricate de la diverși parteneri. Dacă sunt foarte stricate, le dezmembrează și vând fracțiile care rezultă unor firme de reciclare. Dacă sunt reparabile, le curăță, le repară și le donează unor școli defavorizate, de provincie, sau altor instituții care au nevoie, în cadrul unor parteneriate cu diverse companii. Din banii pe care respectivele companii îi investesc în aceste proiecte, dar și din vânzări efectuate direct către diverși clienți, Ateliere Fără Frontiere își plătesc angajații. Aceștia au carte de muncă, salariul minim pe economie, o masă caldă pe zi, abonament pe transportul în comun și stau maximum 2 ani la AFF, timp în care trec prin mai multe etape de integrare socio-profesională. Asta înseamnă că sunt sprijiniți să facă diverse cursuri profesionale sau de dezvoltare personală (de comunicare, de lucru cu computerul), că sunt ajutați să-și găsească locuință (cu chirie, în spațiile sociale ale primăriei sau în cele finanțate de alte ONG-uri ori de asociații religioase), să-și rezolve diverse probleme medicale, să-și facă buletin, dacă nu au, ș.a.m.d. Unii dintre ei, mai ales cei care provin din centrele de plasament, atunci când ajung la AFF, nu știu nici măcar să circule cu metroul sau să treacă strada. Statul român îi pregătește atât de bine pentru viață, încât, la 18 ani, când ies din casele de copii, nu dețin nici cele mai elementare noțiuni de supraviețuire.

La finalul celor 2 ani, când sunt pregătiți să-și ia zborul, AFF îi ajută să se angajeze în diverse companii cu care are parteneriate, după care continuă să-i monitorizeze minimum 6 luni. Consiliere le acordă pe termen nelimitat. Oricând, pot să ceară aici un ajutor sau un sfat, unii dintre ei vin și acum la petrecerile de sărbători sau la grătarul organizat lunar pentru angajați, deși au părăsit Ateliere Fără Frontiere de ani de zile.

Din păcate, rata de retenție a celor reinserați nu este foarte mare. Din 130 de oameni care au trecut pe aici în ultimii 5 ani, doar 40 au parcurs procesul de reinserție până la capăt și nu toți au continuat să meargă pe drumul bun început aici. Îi ascult pe Patrick și pe Roxana (care e Responsabil Proiect Social) cum îmi povestesc despre frecventele reîntoarceri la consumul de droguri și de alcool și mă întreb ce îi motivează să meargă înainte. Apoi, pe măsură ce îmi tot vorbesc, îmi dau seama că ce fac ei aici nu e o “fabrică de reparat viețile oamenilor, la scară industrială”, ci un model care lucrează la scară mică, în cele mai adânci și defavorizate straturi ale societății, și care ar trebui preluat și multiplicat de nenumărate ori. Pentru că numai cu perseverență și cu răbdare de bijutier lucrurile pot fi schimbate încet-încet și pe termen lung.

foto-1

Oamenii pe care îi ajută Ateliere Fără Frontiere nu au o singură problemă, au în medie 7-8 dificultăți fiecare, de la adicții la probleme familiale, de la handicap la probleme de comportament, de la faptul că locuiesc în stradă la analfabetism și așa mai departe. E greu spre imposibil să reintegrezi definitiv un astfel de om, fără sprijinul statului, iar faptul că 40 din 130 au reușit mie, personal, mi se pare uluitor.

În cifre, activitatea de producție a ONG-ului sună așa: 500 de tone de deșeuri colectate și tratate, 6.000  de echipamente IT recondiționate și donate către școli și ONG-uri din România, 5.000 de produse confecționate în atelierul de remesh vândute.

De ce ar avea nevoie oamenii ăștia ca să-și facă treaba mai bună? De trei-patru lucruri, nimic mai mult:

companii care să le doneze echipamentele IT stricate sau ultraobosite

– sponsori, parteneri, finanțatori ai proiectelor

– cumpărători de genți și alte obiecte făcute din mesh-uri

– firme partenere, dispuse să angajeze oamenii pe care ei îi pregătesc

La schimb, ați văzut, ei fac lucruri pe care puțini dintre noi ar avea energia să le facă. Să ai răbdare cu fiecare om aflat în dificultate și să-l ții de mână, timp de 2 ani, pe un drum care ar trebui să-l scoată din beznă (dar nu e sigur c-o va face!), e cam de un milion de ori mai greu decât să faci un simpozion despre reinserția socio-profesională. Cam ca diferența dintre o muncă discretă, răbdătoare și tenace dusă pe termen lung și un scurt și inutil foc de artificii.

Dacă mă citiți, așadar, din biroul unei corporații și vă sunt la îndemână niște decizii, gândiți-vă de două ori înainte să dați echipamentele IT perimate la fier vechi. Mai bine le dați la Ateliere Fără Frontiere. La fel, apropo de tradiționale cadouri pe care le trimiteți în fiecare an partenerilor, de Crăciun. De ce nu le-ați trimite o geantă făcută dintr-un banner publicitar? Sunt chiar drăguțe, uite:

produse-remesh-1

produse-remesh-2

Hai, ziceți că nu sunt drăguțe! Mie mi se par super. 😉

Dacă nu sunteți în situația de a lua o decizie prin care să ajutați, atunci puteți măcar să dați mai departe povestea de mai sus. Mulțumesc.

Voi reveni cu povești concrete ale oamenilor care astăzi încearcă să se salveze, cu ajutorul Ateliere Fără Frontiere. Și cu povești ale celor care deja au reușit. Stay tuned. 😉

29 comentarii

  1. Buna ziua Simona si ma inchin.
    Poate ceea ce urmeaza sa scriu va suna a spovedanie publica dar azi la Oradea ploua si mi se rupe sufletul si mi se rupe de rautatea lumii . Te urmaresc de cateva luni si-mi place ceea ce faci. Scoti tot ce-i mai bun din oamenii care te urmaresc. Mi-a placut Campania organizata de tine pt Oana , am contribuit si m-a intristat putin mesajul de dupa cu “stop, nu mai pot”. E menirea ta ! Ai dorinta, ai putinta, ai toate mijloacele pentru a face bine iar oamenii buni te urmeaza fiindca au incredere in tine. Si eu am incredere in tine!
    Cred ca TU ar trebui sa-ti faci un ONG cu obiect de activitate principal “promovarea cauzelor nobile” si obiect secundar ” eliberarea cititorilor de stresul cotidian”…daca nu exista le promovam si le realizam.
    Dar…acum…sa vreau sa ajut….cum procedez sa cumpar o geanta sau cum sa trimit un calculator vechi la Bucuresti , cand probabil ma costa transportul via Posta Romana , mai mult decat acei oameni pot castiga. Fii buna si da detalii !

    • Incearca carpoolig.ro pe facebook, poate gasesti acolo pe cineva care vine la Bucuresti; mai caut si eu sa iau legatura cu un amic care face drumuri de-astea…
      Tinem legatura: mimiavera@yahoo.com
      🙂

    • K.Jo, uite aici datele lor de contact. http://atelierefarafrontiere.ro/contact/ Poate îi întrebi direct.

    • Merci,am vazut link-urile !!! Nush cat esti de specialist in” Sos.Oltenitei “dar eu m-am blocat definitiv si iremediabil. Acolo nu pun picior nici daca ma traznesti ,dar timit colet.

    • Domnu K.jo, nu am inteles ce ai impotriva Oltenitei, e o zona extrem de frumoasa, zona in care a pordus oameni de baza, de bine, de ex. eu.
      faptu ca Simona nu se sesizeaza, care si ea tot din Drumu Gazarului e, mi se pare strigator la cer.

    • zona e mirifica si am petrecut cateva vacante acolo in copilarie….povestea mea e alta, cu o butelie defecta, o familie intoxicata ( a mea) si o matusa care n-a supravietuit acelei zile.pt .mine sos.Oltenitei e o amintire trista….sorry daca ti s-a parut jignitor,nu asta mi-a fost intentia

    • Buna K.Jo, multumim pentru interes si deschidere fata de asociatie. Imi pare rau ca ai amintiri triste legate de Soseaua Oltenitei, dar daca ne vizitezi sigur ramai cu o amintire placuta 🙂

      Eu coordonez proiectul remesh, te invit sa “rasfoiesti” catalogul online aici: http://issuu.com/remesh.socialware/docs/catalog_remesh, iar daca iti place ceva te rog sa imi scrii pe marta.tanase@atelierefarafrontiere.ro si stabilim toate detaliile – atat legat de geanta, cat si de calculator.

      Zi frumoasa!

    • si eu subscriu; vocatia Simonei e sa ajute oamenii. unii pur si simplu se nasc cu acest dar.

    • Poate ai pe cineva din Bucuresti dispus sa cumpere la un pret f mic calculatorul tau obosit si sa donezi banii la acestor OAMENI. Transportul se poate face gratuit daca paublici anuntul pe tocmai.ro in urmatoarele conditii:

      “transportul produsului, care se face de la vanzator la cumparator.Transportul este gratuit pentru produsele incadrate in categoriile: Mobila-Decor, Plante si Gradina, Telefoane mobile-Gadget-uri, TV-Audio-Video-Foto, Calculatoare-Accesorii, Electrocasnice, Imbracaminte, Incaltaminte, Pentru mame si copii, Accesorii, Cosmetice-Ingrijire personala, Nunta, Filme-Carti, Muzica-Instrumente si Echipamente, Jocuri-Console, Colectii-Arta, Sport, Biciclete, Masini-Unelte agricole, Produse agricole, Agro altele, expediate din si in localitatile standard FAN Courier, ambalate in colete de pana in 10 kg, cu dimensiunile maxime: lungime 60 cm, latime 50 cm, inaltime 30 cm. Pentru celelalte zone pretul este calculat in functie de greutatea coletului si destinatie, si va fi achitat de catre vanzator sau cumparator.”

  2. Gentile sunt absolut geniale. Oare nu se vand online nicaieri? sunt super-vesele, mi-as lua si eu 😀

  3. Buna Simona,

    Eu ii urmaresc de foarte mult timp pe cei de la Ateliere si sunt uimit de progresul pe care l-au facut si oamenii pe are i-au ajutat. Felicitari domnului Ouriaghli pentru tot ceea ce face pentru societatea noastra.

    @ Ela, (Remesh) din cate stiu eu, cei de la Ateliere pregateau un proiect pentru lansarea comenzilor online. – nu sunt sigur 🙂 dar le gasesti in carrefour 😉

  4. Gentite sunt chiar dragute iar la comenzi on line cred ca n-ar mai face fata cu “productia”

  5. Am vazut niste mape, portofele, genti (mai mici decat cele din poze) la Carturesti.
    Provin cumva tot de la Ateliere fara Frontiere? M-ar placea sa stiu ii pot ajuta cumparand un produs din acesta.

  6. Cat costa o geanta? Si de ce nu ies cu ele la targuri de home made? 🙂

  7. E nevoie de mai mult. E nevoie de marketing, de coaching, de psihoterapie. Altfel, se lupta cu morile de vant.
    Daca te implici intr-un astfel de proiect, o faci cu buna stiinta, si cu cap. Altfel, stai si astepti ajutoare.
    Ma rog, e mai mult decat nimic. E un inceput. Daca va fi succes sau esec, depinde, ca in orice PIATA LIBERA, de managementul competent.

  8. pe mine m-a cucerit poza cu sortul de bucatarie.
    de ala e clar ca am nevoie.

    super ideea, super proiectul.

    daniel mois, e clar ca o faci cu buna stiinta,dar important e sa privesti optimist. e o zona in care nimeni nu a bagat un leu.
    sunt proiecte pentru toti si toate.
    doua lipsesc,oricat ai cauta: integrarea celor din inchisori,de pes trazi,care chiar vor sa faca ceva si al doilea, o sa razi, integrarea copiilor supradotati,carora li se da in cap intru dreapta si grabnica aliniere.

    • @nike – Ai perfecta dreptate, in special copiii supradotati sunt cei de care NU SE OCUPA LUMEA. Preferam sa aruncam banii in persoane cu 10-20% sanse de recuperare, in loc sa-i INVESTIM in copiii supradotati, unde rata de succes e de peste 80%, si efectele de-a dreptul surprinzatoare…
      In ce ma priveste, ma ocup cu recuperarea ADULTILOR care inca mai au de lucru sa-si (re)descopere TALENTELE LATENTE…

  9. ambii merita atentia.
    sincer.

    la supradotati rata depinde de o mie de factori, in timp ce la adulti depinde doar de ei.atat.

    de aici sansele mai mari de reusita la ultimii,dewsigur daca vor.

    un strumf supradotat (numim strumf pana la 18 ani) depinde de familie, de scoala, de cat ii da in cap societatea.
    cei de pe strazi depind doar de ei.

    am lucrat cu ambele categorii.

  10. […] V-am povestit recent despre Ateliere Fără Frontiere, un ONG care se ocupă de reinserția socio-profesională a persoanelor aflate în mare dificultate: foști dependenți de alcool sau de droguri, persoane cu handicap sau antecedente penale, victime ale violenței în familie, mame singure, fără studii și fără locuință ș.a.m.d. Și v-am promis că revin cu povești. Iat-o pe prima: […]

  11. […] despre Ateliere Fără Fontiere, ONG-ul care se ocupă de reinserția socio-profesională a persoanelor aflate în mare dificultate (foști dependenți de alcool sau de droguri, persoane cu handicap sau antecedente penale, victime […]

  12. […] tot scris în ultima vreme despre Ateliere Fără Fontiere, ONG-ul care se ocupă de reinserția socio-profesională a persoanelor aflate în mare dificultate […]

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest site foloseste serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.

Question Razz Sad Evil Exclaim Smile Redface Biggrin Surprised Eek Confused Cool LOL Mad Twisted Rolleyes Wink Idea Arrow Neutral Cry Mr. Green