Mama care a mușcat câinele de bot
Da, această mamă există. Cândva, a ieșit cu primul ei copil, o fetiță, în Herăstrău, și a fost atacată de o haită de vreo 20 de câini comunitari. Cum bebelușul era prins în cărucior cu o centură care se înțepenise, mama n-a putut să-l ia în brațe și să fugă, așa că s-a repezit și l-a mușcat de bot pe unul dintre ei. Năucite, potăile s-au împrăștiat, una dintre ele neînțelegând de ce îi șiroiește sângele din bot.
Ceva mai târziu, această mama a mai avut un copil. Un băiețel care n-a plâns nici de foame, nici de sete, până la vârsta de un an. Era ziua lui când a scos primul urlet înfiorător și și-a pus mânuțele la urechi, refuzând să și le mai dea jos până când familia și-a terminat de cântat “La mulți ani”-ul. Că avea auz absolut avea să se descopere de-abia mai târziu. La început, au fost doar un diagnostic zdrobitor de autism și o mamă năucă, care n-avea nici cea mai vagă idee încotro s-o apuce. Ce să facă ea cu diagnosticul copilului ei într-o țară care aproape habar n-avea de asta, darămite să mai și finanțeze terapii de recuperare? Să-l muște de bot? Într-un fel, asta a și făcut. A învățat singură cum să lucreze cu copilul, a repetat cu el de sute, mii și miliarde de ori aceleași exerciții până când a reușit să-l deprindă lucruri pe care noi, ăștialalți, așa-zișii “normali”, le avem în bagajul de supraviețuire. De exemplu, să accepte să meargă cu trenul sau să intre într-un restaurant plin de necunoscuți, ori să nu-și mai coasă gura cu o sârmă sau să nu mai sară în cap de pe un anume fotoliu. Mai târziu, a asistat cu sufletul în gât la examenul de admitere a copilului la Liceul de Muzică din Bistrița. Sașa a intrat fără să salute în camera cu comisia care evaluase până atunci numai cântecele de tipul “Vine, vine primăvara”, și-a cântat până la capăt piesa lungă și grea de Bach, iar, când a ajuns la final, pentru că greșise o notă, a luat-o de la capăt. L-au admis, nu înainte de a face eforturi uriașe să-l oprească.
Mi-e foarte greu să nu vă povestesc toată cartea Anei Dragu, Mâini cuminți. Copilul meu autist. Căci despre o carte e vorba în rândurile de mai sus. O carte pe care am citit-o în doze mici-mici-minuscule, ca să nu se termine repede. O carte care spune povestea unui copil altfel și a unei mame greu încercate din România noastră contemporană. Și o spune cu multă poezie și enorm de mult umor. Pentru că așa e viața cu un copil autist sau, mai degrabă, așa pare, dacă nu ești tu ăla care trebuie să se plimbe cu el kilometri, pe străzi, în fiecare noapte, pentru că nu poate să adoarmă. Sau dacă nu ești tu ăla care crapă de vinovăție, atunci când copilul cel mare îi cere lui Moș Crăciun, printr-o scrisoare, să-i aducă și lui autism, ca să primească la fel de multă atenție ca cel mic.
Pe Ana Dragu eu o știu de pe Facebook. Știu că e jurnalistă, că a publicat, pe lângă niște cărți de poezie, sute de articole despre autism, că a înființat un centru de terapie pentru autism în orașul ei, o revistă și o asociație dedicate acestui diagnostic. Ea pretinde că, odată, i-aș fi spus să scrie o carte ca asta. Eu nu-mi amintesc când i-am spus, dar atâta de tare mă bucur că a scris-o, că îmi vine să mă umflu-n pene pentru faptul că e posibil să fi jucat acolo, un mic rol de catalizator. 
Vă recomand cartea din tot sufletul și cu tot entuziasmul. O să vă placă mult de tot, vă promit. 😉
Copiez mai jos, un scurt fragment, ca să vă conving:
Mâine avem o zi grea. La cinci, în loc de relaxare în parc, trebuie să-l car cu mine la școală, la ședința cu părinții la clasa Ariei. N-am pe cine trimite și nici nu concep să lipsesc. Aria e foarte atentă la detaliile astea. Tatăl ei locuiește în alt oraș și să nu merg nici eu ar întrista-o peste măsură. Așa că încep de cu seară să pregătesc terenul.
– Sașa, fii atent. Mâine la ora cinci trebuie să mergem la școală.
– Nu. Mergem în parc. După-masă nu se merge la școală.
– Ba trebuie să mergem la ședința la Aria.
- În clasă la Aria?
– Da.
– Să meargă Aria. Eu vreau să merg în parc.
– E o ședință cu părinții și eu trebuie să merg pentru că sunt mama ei.
– Eu nu sunt mama ei. Nu vreau.
– Bine, atunci rămâi singur acasă.
– Bine, vin.
– Stai să-ți mai spun: la ședința cu părinții trebuie să faci foarte multă liniște.
– De ce?
– Așa se face la ședință, liniște. Îți iau foi cu ține să desenezi sau poți să desenezi pe tablă dacă te lasă doamna. Cu gura închisă. Nu avem voie să vorbim nimic, da? Doar după ce se termină ședința vorbim.
– Bine.
A doua zi ne așezăm frumos în băncuțe, lângă ceilalți părinți, fără că eu să mă simt nici o clipă transportată în trecut, pe vremea când așteptam emoționată în bancă să intre învățătoarea mea la oră. Obosiți, resemnați, îmbătrâniți, așteptăm să completăm cuminți liste cu întrebări: „Cum catalogați relația dvs. cu școală în care învață copilul dvs.? Nesatisfăcătoare/satisfăcătoare/foarte bunăă. „Cât timp îi alocați copilului dvs. zilnic? Sub o oră/1-2 ore/ mai mult de două ore. Să auzim considerațiile învățătoarei, cine ce tablă a mai spart, cine da bani de șmirghel și lac pentru băncile pe care a scris nu se știe cine, împotriva ordinelor clare ale direcțiunii. Desigur, nici un elev nu-și asumă vina, așa că plătim toți. Sașa stă în banca de lângă geam. Deocamdată liniștit, pentru că bat clopotele și le ascultă cu urechea lipită de geam. Mă bucur că stă liniștit, trebuie să facă o impresie bună. Anul viitor, dacă avem noroc și progresează în același ritm, învățătoarea aceasta va fi și a lui. Ea intră în clasă, salută, părinții răspund în cor și Sașa:
– Sssssst. Nu vorbiți! le-aruncă furios.
Câteva zeci de capete se întorc spre el, îl privesc scurt și învățătoarea continuă.
– Bine ați venit la ședința, dragi părinți. Nu vă țin mult, dar am vrut să știți…
– Ssssssst. Liniște! Tu ține gura închisă, învățătoareo, că e ședință! îi strigă indignat. Și la ședință oamenii nu vorbesc. Ai înțeles? Numai după ședință!
Îmi dau seamă pe loc de gafă, îl scot de mână afară. Ce tâmpită! I-am spus că oamenii nu vorbesc la ședință. Pe coridor dreg busuiocul:
– Sașa, am greșit. La ședință vorbesc doar oamenii mari, iar copiii trebuie să tacă.
– De ce copiii trebuie să tacă?
– Așa sunt ședințele. Mergem înapoi înăuntru. Nu stăm mult. Da? Și după aia mergem la cofetărie. Te rog eu frumos, încă un pic durează, cât să-mi desenezi pe tablă un avion.
A doua zi, la întoarcerea de la școală, Aria mă întreabă:
– Mama, tu ai fost cu Sașa la ședință, așa-i?
– Da, puiu’. N-am avut cu cine să-l las, că tu ai fost la ora de chitară.
– Și a desenat pe tablă la noi în clasă?
– Da, păi, ca să tacă, ca să aibă răbdare.
– Ce-a desenat?
– Un avion, cred. De ce?
– Păi, mi-a zis Marty că i-a spus mama lui că a desenat altceva, o prostie.
– Ce prostie, măi?
– Păi, știi tu. O parte a corpului cu P. De care au băieții. Așa i-a spus mama lui când s-a întors acasă de la ședință.
Fratele Ariei a desenat pe tablă o pulă în timpul ședinței. Un subiect potrivit de conversație, seara, la cină, cu un copil de clasa a IV-a și o primă întâlnire de tot rahatul cu viitoarea doamnă învățătoare. A doua zi, o căutam la școală, să-i explic.
Superb articol! Superba mama! Superb copil autist! Au nimerit din gresala, evident, ca loc de trai ,o tara indiferenta cu niste locuitori/parinti lipsiti de educatia legata de nevoile aproapelui ….a avea un copil cu CES ( asa se numeste…(pompos) nevoia de a fi inteles laolalta cu nevoile tale speciale…este in Romania o pedeapsa..multipla..
Sunt pedepsiti: parintele…copilul….familia…colegii de clasa…educatorul/invatatorul….parintii colegilor…toata lumea..de niste legi care blameaza boala si face vinovati fara vina…
pedeapsă multiplă, dap 🙁
Eu stiu ca la noi persoanele “speciale” sunt inca tratate cu apelative de genul:mutul/surdul/orbul…sau bagati intr-o categorie -handicapati!Mai stiu ca in Grecia sunt scoli pentru copii cu nevoi speciale, unde invata pe langa modul de comunicare-citit-o meserie si le sunt cultivale divesele hobby!Mai stiu de asemenea ca ministrul sanatatii este un domn nevazator (din nastere)!In Atena&Pireu sunt 2 magazine unde se vand diverse lucrusoare hand-made facute de acesti copii!Unde vanzatoare sunt niste fete autiste care fac cat 10 vanzatoare de alea ofuscate din mall, care-ti vorbesc in 2 peri si isi dau ochii peste cap daca ceri la probat inca o pereche de pantofi!!!
Eu zic sa ne largim putin orizonturile si ne fie foarte clar ca toti avem aceleasi drepturi la viata-educatie-viitor!!!
Wow. Mai cunosc cazuri de părinti ai căror copii au autism, si niciodată nu te poti obişnui cu poveştile lor. Nici nu ştiu cum să numesc asta fără să alunec în patetisme, dar oamenii ăştia, mi s-a părut întotdeauna că intră în categoria eroilor. Sau poate că numai a părinților cu adevărat părinţi.
eroul: personaj excepțional, în situații excepționale. deci, da, eroi. dar nu aș condiționa calitatea de părinte adevărat de o situație excepțională
Problema noastra, a celor nomali, e ca trebuie sa ne adaptam la elementele bolnave ale societatii… nu mi se pare corect ca 30 de copii sanatosi sa suporte taonele unui copil cu autism, chiar daca nu-i vina lui ca are aceasta boala. La fel si situatia dela sedinta cu parintii: acolo se dicuta probleme importante, sunt parintii a 30 de copii care trebuie sa afle ce si cum despre odraslele lor, nu sa fie agasati de iesirile unui copil bolnav. Sa fie clar: nu am nimic cu aceste persoane, care sufera de autism sau alte boli ce impiedica o buna functionare in societate, dar care e vina celorlalti copii de trebuie sa suporte accesele de violenta sau alte comportemente agresiva ale acestor oameni?!
@Raag: ți-am publicat comentariul doar ca să vadă toată lumea că e posibil să existe cineva ca tine. cineva dezgustător de arogant, copleșitor de egoist și incomensurabil de prost. sper să nu te întâlnesc niciodată, normalule care trăiești cu impresia că ești buricul lumii tale normale. îți doresc să nu ai ghinionul să ajungi vreodată de partea cealaltă a “normalului” și să faci cunoștință cu viermi d-ăștia ca tine. mă duc să vomit, de mult nu mi-a mai fost atât de scârbă de cineva și de mult nu m-am mai înfuriat așa de tare.
Citeam intr-o carte mai demult despre ciudatenii din viata animalelor. Era descrisa o scena incredibila cu un soarece batran, care nu mai vedea bine si simturile ii erau alterate ,care era ghidat de vreo doi soareci mai tineri . Asta se cheama iubire de semeni. Adultii mult prea preocupati de propriile odrasle pot ignora ( daca pot) un copil cu probleme. Autismul e usor de condamnat, dar e nevoie de multa rabdare si intelegere pentru a compensa ce are nevoie un copul cu probleme. Are vreo vina ca s-a nascut asa ?
Simona, eu am un copil sanatos. Ii multumesc lui Dumnezeu pentru asta. In familia noastra s-au nascut toti copiii sanatosi. Prietenii mei au copii sanatosi. Dar am lucrat ca asistent social, ani multi in Romania si am cunoscut copii cu autism. Cu adevarat, parintii lor sunt niste eroi! In parc fugeau cretinoizii dupa copiii lor sa ii “apere” de cei cu autism, urland catre parinti sa isi tina copilul acasa daca e bolnav…. Baiatul meu (avea 2 ani) se uita mirat si nu intelegea… pana cand una din fetele pe care o stiam de la serviciu (cu autism) s-a asezat in groapa de nisip(ea avea 17 ani) razand si jucandu-se cu copilul meu. Baiatul s-a uitat la mine si l-am linistit zambind:” uite, vezi, vrea sa se joace cu tine!” M-am simtit grozav!!! Copilul meu a ras si s-a simtit la fel de grozav! Pe mine ma impresioneaza uneori propozitiile scurte care au continut. In seara asta m-a oprit din fuga acest: “Bai. deci nu!” Stimabile/a Raag, repet ce a spus Simona: BAI, DECI NU!!! Nu iti doresc nimic rau, iti doresc un singur lucru: Sa cunosti numai oameni asa cum esti tu! Noapte placuta tuturor!
Raag, cum poti sa gandesti asa???? Nu pot sa cred ca exista astfel de oameni ca tine, mi groază,scârbă să mă gândesc că există oameni care mai gândesc așa. Fiecare copil e special in felul lui, si cei cu autism sau alte probleme au sentimente,se simt răniți de cei din jur, trebuie să suporte discriminarea celor ca tine. Îmi așa milă de copiii tăi, cei pe care îi ai sau îi vei avea. N-au ce învăța bun de la așa o gândire. Si să nu-ti dea D-zeu un copil cu probleme ca să vezi și tu cum e și să nu mai judeci.
Raag, ti-ai gresit putin incadradrea. Putin mai mult. Cu rugamintea anticipata de iertare adresata Simonei, iti doresc ca cineva sa fie scarbit de prostia ta macar pe jumatate din cat suntem noi. Daca cumva copilul tau va deveni un adult urat (fizic) si prost (la capitolul educatie nu pare sa promita), sper sa-l auzi ca-ti povesteste cum traieste drama vietii ca e exclus din cercuri si ca nu se poate integra. Desi, la cum evolueaza lucrurile, se pare ca va inmultiti. Ma rog, sper sa simti o suferinta legata de copilul tau, pe care nu o poti controla si tot proasta sa ramai, ca sa nu poti sa faci nimic.
@raag
“Accese de violenta sau alte comportemente agresiva”? WTF? Daca as putea, te-as da in judecata pentru calomie, ca prostia nu e caz penal. Daca ar fii, ai face inchisoare pe viata si dincolo de ea. WTF is wrong with you? Cum poate un om “normal” sa gandeasca atat de inapoiat? Ai cazut in cap cand erai mic(a)? Ai stat vreodata fata in fata cu un copil autist? Ai idee ce inseamna asta? Fiecare om e special, in felul lui. Nu avem noi dreptul sa judecam si sa decidem. Parintii copiilor cu probleme, oricare ar fi ele, sunt niste oameni speciali, la fel ca odraslele lor si ar trebui spirjiniti, ajutati si incurajati. Asa cum tu ai zis “nu sa fie agasati de iesirile unui copil bolnav”, nu crezi ca ar fi cazul sa nu ne mai agresezi si tu pe noi cu astfel de comentarii imbecile si lipsite de orice urma de umanitate? Socant!
Draga raag.. Nici nu stiu ce as putea sa-ti mai spun eu,cand tu ai asemenea gandire. As vrea stai sa gandesti putin,sa cunosti cu adevarat un copil cu autism,sa studiez un pic ce indeamna aceasta conditie si abia apoi sa deschizi gura. Iti spun asta ca si mama unui copil cu autism, de care sunt ectrem de mandra si care la 2.6 ani probabil are un bun simt. Sj respect fata de cei din jurul lui mai mari ca ale tale. As vrea sa ne intalnim vreodata sa vad copii tai cum sunt? Sunt perfecti? Nu,pt ca perfectiunea e imposibila. Fiecare fiinta umana are ceva special,din pacate nu pot dpune aceladi lucru despre tine. Imi pare rau dar esti o alta specie ,pt ca asa o prostie,ignoranta,nu am mai intalnit
raag,
aia normalii ca tine sunt frumosi, fatosi si perfecti? arienti cumva?
cred ca Auschwitzul a pierdut un slujbas de prim rang in tine.
eu sunt un element bolnav al societatii,nu iti cer sa te adaptezi la sistemul meu de valori sau la actiunile mele, ar fi o jignire pentru mine, dar copiilor da-le o sansa,sansa pe care tu nu ai fructificat-o in parcursul involutiei tale.
Fratilor, surorilor, oameni buni. Ma numesc Aurelian, dupa cum probabil ati observat, sunt si eu unul mic in marea asta minunata de oameni de toate felurile. Nu suntem unii mai deosebiti decat altii si asta vreau sa va invat azi, aici, be un blog pe care nici nu stiu cum am ajuns. Cu ce suntem mai buni unii decat altii daca sarim in capul cuiva sa il facem in toate felurile doar ca are alta opinie. O opinie impotriva bunului nostru simt conform normelor noastre sociale, proprii si personale. Norme dezvoltate in aceeasi societate. Societatea se cultiva si se imbunatateste indreptand greselile celorlalti, crescand impreuna, nu aruncand cu rahat mai departe. O sa tin scurta povestea pentru ca mesajul este important. Nu va cunosc, dar imi cer scuze. Imi cer scuze pentru tot ce nu am facut pentru fiecare om pe care nu il cunosc, dar pe care as putea sa il ajut daca as fi interesat de ce se petrece in jurul meu, imi cer scuze pentru fiecare injuratura si piatra aruncate in scarba in copilarie, imi cer scuze ca nu sunt mai mult. Va rog sa va cereti scuze pentru atitudinea voastra, una care s-a rezumat pe instinct, pe emotiv si complet neconstructiva. Cereti-va scuze ca ati fost mici si ati cazut de pe un piedestal imaginar pe care credeti ca sunteti si incercati sa ii spuneti ceva constructiv acestei persoane, sa o educati, sa o elevati. Asta trebuie sa faceti nu sa va umpleti cu ura si sa aruncati cu ea, pentru ca suntem toti mici, dar frati!
@Simona Tache “cineva dezgustător de arogant, copleșitor de egoist și incomensurabil de prost”
@cris (alta) “Sa cunosti numai oameni asa cum esti tu!” //De la cine sa invete ceva atunci? Hai sa ne inchidem toti in casa si sa vorbim doar in oglinda daca deja suntem cei mai buni. Marginalizarea persoanelor contrar normalului nostru personal, exact asta vrea si ea sa faca cu autisti. Cu ce spui ceva mai diferit decat Raag?
@Adriana “Raag, cum poti sa gandesti asa???? … mi-e scarba”
@Lavinia “iti doresc ca cineva sa fie scarbit de prostia ta”
@Coco “prostia nu e caz penal. Daca ar fii, ai face inchisoare pe viata si dincolo de ea”
@Elena “Imi pare rau dar esti o alta specie ,pt ca asa o prostie,ignoranta,nu am mai intalnit”
@Nike “sansa pe care tu nu ai fructificat-o in parcursul involutiei tale.”
Va auziti? Sunteti mai buni? Sa va fie rusine! Cereti-va scuze, vorbesc serios! E un pas spre a realiza ca trebuie sa fim buni chiar si cu cei care nu ne plac! Daca incercati un dialog normal cu persoana asta sunt sigur ca va raspundea si poate o invatati ceva! Da societatea v-a facut sa va simtiti penibil daca recunoasteti ca ati gresit, e dubios sa iti cer scuze pe un blog, mai ales cuiva care in continuare are o opinie eronata, dar trebuie sa o faceti! Altfel ramaneti la fel de rusinosi ca si Raag.
Acu nu vreau apararea lu @Raag, ca nu vrea sa ma trezesc ca sunt dezgustator. Dar am citit bucata aia din carte si legat de asta omul pune o intrebare valida: daca avem o sedinta cu parintii care nu poate nici macar incepe deoarece exista un copil autist in sala care din cauza afectiunii sale blocheaza procesul, ce facem? Anulam sedinta? E musai o dovada de totala lipsa de civilizatie si bunatate sufleteasca sa iti doresti sa faci sedinta totusi?
Din aceeasi gama:
– popa ar trebui sa fie zen cand unul din enoriasi cu Tourette are o criza in timpul slujbei?
– daca jucam fotbal si vrea si un om minunat in scaun cu rotile sa joace si el, renuntam la meci?
Nu cred ca e dovada de mojicie ca pui aceste intrebari, ca doar nu sunt reguli scrise, clare. E doar un pic ascuns dupa pres lipsa raspunsurilor la aceste intrebari. Exista vreo procedura pentru sedinta cu parintii pentru cazul de mai sus? Existenta categoriei “nevoi speciale” e o jignire la adresa umanitatii sau e ceva benefic pentru persoanele afectate? Nu ma pricep, cu siguranta cineva are aceste raspunsuri.
Simona, dupa ce iti revii de la atata vomitat, pune in functiune creierul pe modul “logica elementara” si vei vedea ca ceea ce spune raag are sens.
la gradinita, in grupa fetei mele, au fost doi baietii timp de 2 ani, cu probleme. Unul autist, celalat suferea de ADHD. Ca si paranteza, ceilalti copii provin din familii “normale de romanii”, adica familiile care nu spun passs la sedinta atunci cand educatoarele atrag atentia ca puiutii sunt grupa mijlocie dar inca nu se imbraca singuri in pijamale. Familii “normale” care de exemplu: ii spun educatoarei in fata clasei ca al lor copil trebuie batut la fund daca nu dorme la pranz si o indeamna pe doamna socata sa le palmuiasca copilul. Familii “normale” care nu sunt interesata absolut deloc de alimentatia copilului in cadrul gradinitei, ba chiar se uita urat cand propun sa discutam in cadrul sedintei… multe alte lucruri. Dar, ei bine, aceste familii “normale” au ajuns la un moment dat la concluzia ca mamele celor doi copii “cu probleme” sunt anormale ca si-au adus copii la gradinita “normala”, asa ca au luat masuri.
In cadrul unei sedinte cu parintii, am asistat socata, cum parintii “normali” au umilit efectiv timp de o ora doua mamici epuizate, doua mamici cu cearcane la ochii care isi framantau mainile cu lacrimi in ochii, pentru ca la sfarsitul sedintei sa se plimbe un formular din mama in mana, unde parintii “normali” cereau excluderea celor doi copii anormali din grupa.
Am plecat imediat din sala de clasa fara scuze aditionale, scarbita fiind de situatie. Am primit formularul insa pe mail, cu explicatia parintilor, explicatie pe care nici nu am vrut sa o vad in prima instanta. Spunea ceva de genul: ca restul copiilor “normali” sunt obligati de situatie sa observe in fiecare zi la gridinta comportament total neadecvate pentru o clasa de copii normali. Ca unul dintre copii face prea multa galagie iar copii nu prea pot invata nimic, iar celalat se mai scapa pe el din cand in cand. Au exista, bineinteles, si exemple de violenta. Cum ca baietelul cu ADHD ar fi impins un alt baietel pana cand acesta a cazut peste o masa. Ar fi trebuit sa imi dea de gandit exemplul, insa nu m-au nimerit. Se intampla fix la o saptamana dupa ce fiica mea a venit acasa cu ochiul vanat, pentru ca o alta fetita a lovit-o cu pumnul in ochi. CU PUMNUL. O fetita de altfel “normala”.
Avand in vedere caracterul meu putin… vulcanic, dar si faptul ca stiam de la copilul meu ca baietelul cu ADHD nu era un pericol, am ales sa ignor total problema. Nu eram de acord si punct. Nu avem nici un motiv sa pornesc o dezbatere cu o majoritate care incepuse o vanatoare de vrajitoare. Totusi, sotul meu a avut ghinionul de a fi confruntat intr-un mod foarte agresiv de o mamica “normala”, resprosandui acestuia ca suntem niste parinti dezinteresati, dar cel mai important, ca suntem SINGURI ce nu am semnat petitia de excludere a celor doi copii din gradinita. Si ca am face bine sa o semnam cat mai curand, ca altfel “o sa ne incalice astia”.
Exercitiu de imaginatie:
Ce puteam face eu in situatia asta? Eu, care dupa cum spuneam, am un temperament mai vulcanic. Am tendinta de a ridica tonul si a spune cuvinte urate atunci cand tensiunea ridicata imi face capul sa pulseze. Era ok ca eu sa le spun parintilor “normali” ca sunt prosti de la primul pana la ultimul? Sa le spun ca sunt indobitociti de un sistem bonlav in care se complac, si ca nu au avut nici macar decenta de a stii exact de ce anume sufereau acei copii?
Nu, nu era ok. Nici nu am facut-o. Insa imi pare rau pentru ca cei mici au fost exclusi din gradinita cu sau fara semnatura mea. Si stiti de ce imi pare rau astazi ca nu am fost tzatza, ca nu m-au ridicat in picioare sa le spun acelor “normali” cat de dobitoci sunt?
Pentru ca zilele trecute fetita mea a venit acasa si mi-a spus ca alte 3 fetite de la gradi, fetite ce sunt prietene si se joaca impreuna des, i-au spus ca tiganii iti taie gatul daca te prind. Ca tiganii mananca din gunoaie. Ca tiganii trebuie omorati. Iar ele stiau asta de la parintii lor “normali”.
Asa ca daca voi avea vreodata ghinionul de a ma afla intr-o situatie similara, probabil ca voi uita de orice urma de eleganta.
@Raag ( rag=zdreanta, traducere din engleza, nu insulta), un singur lucru am de comentat. Imi este jena, imi este frica si sunt dezgustata la gandul ca ai tai copii se pot intersecta vreodata cu ai mei. Ca se pot vedea la scoala, in parc, sau in alte circumstante. Ca imi pot soca fetita mai rau decat a fost socata zilele trecute la gradintita.
Sa iti fie rusine!
Multumesc.
🙂
E DUREROS SA AFLI CA AI UN COPIL CU O ASA BOALA DAR E MINUNAT SA AI O ASEMENEA MAMA. DESPRE LECTURA CE SA SPUN DELICIOASA.
in campaniile umanitare pe care le fac, o mamica ce are un copil cu autism a vrut sa donez.
m-am intalnit cu ea pentru a primi lucrusoarele si dulciurile cumparate pentru alti strumfi f saraci.
ce m-au mirat a fost naturaleetea, forta, optimisul pe care le avea.
da, sunt super eroi.
copilul ei nu vorbeste inca,are o forma complexa de autism,dar cu asa o mama stiu sigur ca isi va gasi un loc in lumea asta de doi bani.
abia astept sa citesc cartea! Chiar si daca nu suntem intr-o situatie similara sunt sigura ca avem multe de invatat de la o asa persoana..
Tot respectul pentru o asa mama!
să-mi zici cum ți s-a părut 😉
Poza acestei femei ilustreaza perfect expresia * frumusetea vine din interior!* Respectele noastre, DOAMNA!
Desi niciun comentariu sau vreun sir de complimente, binemeritate de altfel, nu ar schimba datele problemei, in acest caz al bolii, simplul fapt ca te poti opri la vederea acestei carti si vei decide ca merita o sansa, cred ca va ajuta mult. Eu asa am sa fac. Nu stiu daca am fost coerenta, insa ideea principala este ca este o carte de cumparat, un bestseller pentru suflet. 🙂
Am si eu o prietena al carei copil are ADHD , nu autism , dar o boala la fel de marginalizatoare (daca exista termenul) si pentru care statul nu ofera nici un fel de sprijin. Din punctul meu de vedere, prietena mea e o mama eroina si ea , copilul termina clasa a treia, e de o inteligenta iesita din comun, la serbari stie poeziile tuturor colegilor sai, dar ne luptam din greu cu sistemul, pentru ca medicamentele necesare nu se gasesc in farmacii decat cu interventii majore , scoala la care e inscris copilul nu a vrut initial sa il accepte…si multe altele . Oricum, o sa caut cartea in librarii , mi-a starnit curiozitatea .
PASTE FERICIT SI LUMINA IN SUFLET , SIMONA ! Tie si tuturor cititorilor tai .
Paște frumos să ai și tu! 😉
Just me, cand ai timp, uita-te la filmuletul asta:
https://www.facebook.com/video.php?v=620531201390903&pnref=story
Sunteti siguri ca acel copil are nevoie de medicatie? Nu m-am lovit de aceasta problema dar am mai citit cate ceva.
De asta intreb…medicatia pentru ce este? Se pare ca nu este chiar o boala….se trateaza pare-se cu multa rabdare si poate un psiholog. Poate ar folosi o a doua parere de la un doctor bun.
@ Petruta , multumesc pentru link, nu e prima data când aud de asta, dar lucrurile din pacate IN ROMANIA stau altfel . Nu vreau sa intru in polemici cu nimeni , poate in Statele Unite, sau in alte tari, se poate si fara medicatie pentru ADHD , fiindca sistemul e gandit altfel . Nu neg ca nu ar exista doctori buni in Romania, poate chiar exista (aici ma refer strict la un psiholog ) , dar ca sa umbli pe la usile lor, iti trebuie si BANI . MULTI BANI . Ori prietena mea nu are . In plus, mai are si un sot care se lupta de cativa ani cu o boala necrutatoare, o forma de leucemie . Asa ca , atunci când posibilitatile MATERIALE sunt limitate, ESTI LIMITAT IN TOTALITATE . Accepti ceea ce ti se ofera . Chiar si pentru amaratele alea de pastile, trebuie sa se duca periodic cu copilul la comisie, sa dea bani in dreapta si in stanga, pentru ca fara medicamente, copilul nu ar avea cum sa treaca prin scoala “asa-zis normala”. Si asa, a avut probleme cu inscrierea la scoala, se razbate greu intr-un sistem bolnav.
Dar de fapt , altul era subiectul . Era vorba de MAME care musca de bot SISTEMUL , un fel de Don Quijote al zilelor noastre . Aici problema nu e “boala” sau “conditia speciala” a copiilor cu autism sau ADHD , ci faptul ca sunt marginalizati de societate, desi nici copii, nici mamele nu au nici o vina ca sunt ALTFEL . Daca noi, astia multi, suntem diferiti, nu inseamna ca acei copii sunt bolnavi sau ca noi suntem normali si ei nu . De fapt, noi, astia multi , suntem cei handicapati, pentru ca ne lipseste capacitatea de a intelege un copil cu abilitati speciale . Cati din copii “normali” pot invata rolurile TUTUROR COLEGILOR ? Si erau 28 in clasa…..Si le invata fara sa-l puna cineva, pur si simplu retinea tot, fiecare cuvintel , la repetitiile facute in clasa.
Ma inclin cu respect in fata omului Ana Dragu! Si eu sunt mama si pot intelege iubirea neconditionata,dar ea chiar e un erou. Sunt zile in care te simti stors,frant,mort de nervi si oboseala avand un copil absolut normal,ba chiar istet si,oarecum,cuminte.Nici nu-mi pot imagina cata voita si dragoste are acesta mama,cata putere,intelegere,rabdare. Toata admiratia mea si cele mai bune ganduri.
Șașa este foarte inteligent, iar în domeniul muzicii este mult deasupra mediei, nu istețimea e problema, ci altele. dacă vei citi cartea, vei înțelege cum funcționează persoanele cu autism.
@Simona Nuuuuu,mentiunea cu istetimea pt fiica-mea era pt a sublinia ca nici macar in privinta invatatului nu am avut probleme. Stiu cum e cu autismul:un coleg de clasa al Anei are un frate astfel(nu-mi vine sa zic bolnav). Intr-un an i-am sarbatorit ziua fetei in parc la Mc si a venit si cu fratele lui,pe care-l iubea din tot sufletul. Eu cred ca tot copiii ii inteleg mai bine si am sa ma explic. I-am dat Anei bani sa cumpere ,,fise” pentru masinutele care se ciocnesc.S-au invartit cate 2,pana a mai ramasa o singura fisa iar colegul Anei era cu un alt copil in masinuta.In momentul ala,s-a sculat si l-a lasat pe fratele lui in loc. Am ramas muta:erau in clasa a III a si stia sa renunte pentru fratele lui care fusese tare dragut si nu deranjase pe nimeni. Ma mai intalnesc cu mama lor prin cartier:se lupta ca o leoaica sa faca si cel mic scoala alaturi de copiii ceilalti,merge cu el la ore,lucreaza acasa etc.De aia am si zis ca am toata admiratia pentru astfel de mama,dar,in egala masura, si pentru baiatul care a inteles sa-si ajute fratele,inclusiv venind cu el la petrecerea la care fusese invitat.
Eu ca un gica-contra ce sunt remarc ca tatal copiilor locuieste in alt oras. Ha? ce face? adica el vine doar in vizita (daca face si asta) la copiii lui din care unul cu nevoi speciale?? Barbatii in Romania nu au nici o responsabilitate..iar femeile, mame-eroine cum sunt ele nu-si impun niste cerinte minime, iau totul in spinarea lor. Not good. Deloc.
Ana este mamă singură, dap.
Am sa fiu un mic basescu azi: “mi-e sila”.. Faza cu copilul la sedinta nu s-ar fi intamplat daca era si taxu’ pe-acolo, asa, ca idee.
Nu iau totul in spinare…nu au de ales. Legislatia este de asa natura ca parintele ne-rezident are mai multe drepturi decat indatoriri. Cunosc un caz in care tatal a parasit-o pe mama la nastere, pentru ca nu i-a oferit “copilul perfect” (baietelul este un scump, dar are o forma usoara de Down). Multi monstri printre noi…
Foarte frumos!
Multumesc pentru recomandare. Am gasit cartea si in format electronic pe elefant. Tocmai ce am cumparat-o.
Criss, pe ce o citesti? Ca am vazut ca nu e compatibila cu Kindle 🙁
Ana este un erou, putin spus. sa cresti singura 2 copii, unul cu autism si sa poti scrie si o carte despre asta, sa fii si o mama absoluta, echivaleaza cel putin cu Nobelul in materie de maternitate.
despre tata as zice cate ceva de dulce, dar la voi e Saptamana mare si mi-e ca s-o cai, nemernicul
Hai,zii,ca daca diva del Monaco l-a iertat pe ala cu crima,te iert eu pentru tot ce i-ai putea zice astuia. Si mai pun si de la mine,fara numar,chiar daca eu sunt in Saptamana Mare. Nu ma taie capul cum poti sa pleci in alt oras lasandu-ti in urma copilul cu probleme,chiar stiind ce mama are! Chiar daca o ajuta material,uneori sunt probleme mai grave si mai greu de rezolvat ca banii. Si eu sunt mama singura,dar numai daca miauna fiica-mea,si tatal vine in goana mare,disperat ca a patit plodul ceva. Si nu e un copil cu probleme(dacat,eventual,de rasfat). Poate de aia nu inteleg atitudinea asta.
Recomand tuturor parintilor sa studieze dieta GAPS dezvoltata de doctorita Natasha Campbell-McBride din Cambridge – UK, care si-a vindecat copilul de autism si trateaza sute de copii si adulti cu metoda ei. Dieta ei este descrisa in cartea pe care a scris-o “Gut and Psychology Syndrome-Natural Treatment for Autism, ADHD, Dyslexia, Dyspraxia, Depression and Schizophrenia”. Exista multe marturii ca se obtin rezultate foarte bune.
http://www.gaps.me/preview/
http://www.thehealthyhomeeconomist.com/hannahs-story-2-years-on-gaps-diet-reverses-autism/
http://www.cheeseslave.com/autism-recovery-with-the-gaps-diet-one-mothers-story/
http://gapsdiet.com/uploads/GAPS_Autism.pdf
Imi pare rau sa va informez, dar autismul se recuoereaza, nu se vindeca. Autismul e o conditie nu o boala. As vrea din suflet ca cred ca o baza alimentara poate vindeca, dar toti specialistii pe care i-am vazut mi-aj infirmat acest lucru
Mda, nu mai poti deschide un blog post zilele astea fără să dai de o naivă (astăzi sunt drăguț, nu-i zic proastă) care să-ți recomande un leac sau măcar o dietă minune.
Ion Iliescu…no comment. Sunt sigura ca stii si tu ca bolile psihice sunt date de chimia creierului. De fapt de dezechilibrul acesteia. Si sunt si mai sigura ca stii ca chimia, nici nu are rost sa-mi cer scuze de cacofonie, creierului se regleaza si prin hrana/apa/somn. Deci are sens recomandarea. Istetule!!!
Si pentru cultura ta…intestinele ( alea in care bagi tu ceafa de porc) mai sunt numite si creierul mic….Pentru mai multe informatii, citeste singur. Sau mai bine lasa…
tot pt nea Iliescu – http://www.descopera.ro/stiinta/12187423-fiintele-care-traiesc-in-noi-ne-ar-putea-face-mai-inteligenti
mai sus era “creierul” mic- din intestine 🙂
nu, o dieta nu vindeca niciodata,doar amelioreaza.
asa e, autismul se recupereaza. stiu ca e o dr minune prin constanta care da copiilor cu autism dieta fara gluten. aberatii. e nevoie doar de un link scris de sulea popasau ca acesta sa devina un fel de biblie.
cu dieta ketogenica rezultatele sunt super,dar doar cu terapie medicamentoasa care te usuca la buzunar
“Autism, ADHD, Dyslexia, Dyspraxia, Depression and Schizophrenia”… doar atat, sunteti sigura? Poate vindeca si cancerul. Mie din gama panaceelor imi place alifia cu galbenele. In rest, nu ma convinge nimic.
cum se trateaza mai schizofrenia?
Doamne, dar de ce s-a oprit numai al mansarda? ceva pt mutatii genetice nu a reusit sa vindece?
hai ca platesc bine.
Ceva s-a stricat in societatea moderna, Olivia Steer inca nu a scris aci ca de la vaccinuri ni se trag toate. Inca.
Multumesc pentru acest articol. Am sa caut cartea sa o citesc si sa vorbesc despre ea pe canalul meu de YouTube. Sper sa ajute. 🙂
Autoarea pare o femeie exceptionala.
Un copil cu o forma mai ușoară de autism mi-a spus ” as vrea sa pot sa îmi clonez ADN-UL, sa am un frate geamăn care sa mă inteleaga”. Alex, 5 ani.
of
Mi-ai frant inima! Ce trist sa te simti atat de neinteles!
@mihaela sofronea: Tu chiar vrei sa zici ca un copil de 5 ani stie ce-s ADN-ul si clonarea?
Si eu cred ca multe boli se rezolva partial prin alimentatie… trebuie doar sa incercam.
exista intr-adevar dieta ketogenica, exista si monogenul/M cT Oil, adica lipide cu lant mediu de trigliceride care ajuta mult celula nervoasa.
mitul dietei fara gluten e o prostie, insa dieta ketogenica i-a fost recomandata si strumfului pentru a rezolva ,alaturi de cerebrolysin, hemoragia intraventriculara de la nastere. si a dat rezultate fff bune.tot dieta ketogenica o are si mama cu alzheimer si rezultatele sunt fff bune.
insa ea trebuie suplinita cu Monogen/McT Oil care sunt efectiv prohibitive ca pret.200 de euro numai ele pe luna.
Am citit fragmentul pe nerasuflate si am cumparat cartea instantaneu.
Este a doua carte pe care o cumpar dupa un articol de-al tau si nu regret.
Multumesc!
care a fost prima? 🙄
Soseaua Catelu 42 – Alina Nedelea, ca aia cu pusculita nu se pune :))
Super cartea,articolul si autoarele.. 😳 Cred ca santem totusi o tara de ”autisti”.Atunci cand trebuie sa-ti rezolvi o problema si apelezi la administratie,sau poate la politicieni,rude sau prieteni,toti (ma rog..aproape toti),vor scoate un sasait sau se vor uita tamp la tine,intrebandu-se,”de ce dracu’ crezi ca el te poate ajuta?”Cu ocazia asta iti dai seama ca e si orb respestiv(a)ul.Ii arati semnul clasic al desenului facut de fratele Ariei pe tabla,si tot nu te”vede”.Nu-ti mai ramane decat sa discuti despre toate astea ,seara la cina ,(daca iti mai ”arde” de cina)cu nevasta,si eventual sa dai vina pe ea pentru autism si toate bolile..Ca doar femeile le ”face ”pe toate., 😈
Sincer, eu cred ca Sasa a fost binecuvantat. Nu, nu cu autism ci cu o mama fantastica. Daca Doamne- Doamne (ma rog, aici as avea prea multe de comentat si suntem in Saptamana Mare!) ar fi un pic mai bun, numai un pic, ar darui copii autisti doar Mamicilor (DA!, cu majuscula, ca la Doamne-Doamne!!) ca Ana Dragu. Draga de Ana Dragu!! Ma-nclin, Doamna, in fata Dumneavoastra! Si in fata parintilor lui Tedi Necula (desi la el nu e vorba de autism). Si in fata parintilor Catincai- Maria si a Dariei si a lui Alex si a tuturor parintilor care lupta cu autismul (www.invingemautismul.ro). Bine ca…s-a dat alarma!
Sarbatori cu bine!
Copilul nu are nimic. Eu desenez puli si acum. E o forma de protest 🙂 La o tara ca un cur desenam puli
Eu nu desenez, ca n-am talent, dar pronunt cuvintul destul de des, in situatiile de rigoare. Oi avea Tourette??
O femeie exceptionala! Din nou m-am intristat si am ras cu lacrimi la sfarsit de articol. Multumesc. In Anglia sunt multe centre pentru autism, chiar si scoli, nu a interesat-o niciodata sa vina in U.K.? Nu neaparat sa emigreze, ci poate pentru a invata metode noi de terapie etc.
Buna, Simona, uite o situatie de care m-am lovit: am un baiat in cls.a 6-a.Au in clasa un baiat special,care ii injura si ii jigneste in permanenta pe ceilalati. Urmarea? Aproape in fiecare zi este batut de ceilalati. Toate incercarile de a vorbi cu parintii lui, cu diriginta s-au lovit de un refuz de a accepta situatia si de a se incerca o rezolvare. Personal i-am spus baiatului meu sa il ignore total si sub nici o forma sa nu il loveasca pt ca celalalt este un copil cu probleme si trebuie tratat ca atare… Toate bune si frumoase pana cand o data i a zis baiatului meu ca maica sa este c…..a…Cu foaaaarte mare greutate l am potolit sa nu il bata pe acel baiat, pana la urma i am zis ca este problema mea,el sa apere onoarea prietenei lui cand o sa aiba, ca a mamei lui e treaba mea.Si exemplele pot continua… Cred, cu riscul de a te supara,ca acesti copii cu nevoi speciale necesita ingrijiri speciale care nu pot fi asigurate in scolile normale de stat…
care “acești copii”, Sorin? ai tu o statistică legată de “copiii cu nevoi speciale care înjură și jignesc”? dacă da, zi-ne și nouă câți sunt și orice alte informații mai deții. mulțumesc.
Ma refer la copii cu nevoi speciale in general. Nu putem nega ca este extrem de greu pt ei sa se integreze (asa cum spune baietelul care vrea un frate ca el ca sa il poata intelege) cat si pt ceilalalti copii sa ii accepte si sa i intelega. Uneori copii fiind foarte sinceri sunt si foarte…. cum sa spun, rai cu alti copii care sunt diferiti fata de ce cunosc ei.Cred ca daca un copil cu nevoi speciale, indiferent care ar fi acele nevoi, vrea sa mearga la o scoala normala, ar trebui ca un pshiholog sa ii pregateasca pe ceilalati, sa le explice cum stau lucrurile.. Si de unde il iei pe acest pshiholog?
pe bune, mai Sorine?
aia normalii, sau ce o insemna pt tine normali, nu injura, nu lovesc, nu scuipa. ei doar recita rugaciuni.
am 24 de copii cu mastocitoza pe care cei ca tine ii exclud din orice scoala,ca bubele si petele se iau!
degeaba tonele de documente.
si, sa iti spun un secret: au IQ-ul toti, fara exceptie, cu mult peste medie.
bine ca tu si cei ca tine sunteti perfecti.
sfat prietenesc: nu va reproduceti, sa nu se scufunde planeta, Doamne iarta-ma, de atat perfectiune si atata educatie!
Eu in liceu aveam un retardat, care una doua se lua de mine. Azi il bateam, maine incerca sa ma bata… si-o fura iarasi.
A venit cu o bata de baseball in ghiozdan, si voia sa-mi aplice o lovitura la ceafa care m-ar fi putut omora… doar c-am avut noroc! M-am impiedicat in acea fractiune de secunda, si bata mi-a atins usor firele de par din varful capului… Prostului i-a sarit bata din mana.
Am prins-o, i-am rupt 3 coaste, clavicula, si i-am spart capul. A fost indus in coma, si i-au decupat craniul sa aiba creierul loc sa se umfle. Dupa 6 luni vine si el la scoala, si ce face? Cauta sa ma bata!
A injunghiat in ultimul an un badigard din liceu, care a murit dupa 3 luni in spital, a primit 25 de ani. Nu stiu daca suferea de vre-o conditie medicala, dar sigur nu putea face corelatia dintre cauza si efect!
Sunt masteranda la Jurnalism, iar acum ceva vreme a venit la un curs de-al nostru Madalina Turza, presedinte CEDCO. Efectiv am fost bulversata de statisticile pe care ni le-a prezentat, cu numarul foarte mare de copii cu dizabilitati din tara (peste 70 000 inregistrati), scoli care nu sunt gandite pentru reintegrarea copiilor intr-un sistem de invatamant obisnuit si sa nu mai pomenesc de sumele la care ajung parintii anual sa le dea (undeva intre 19 mii si 70 de mii de lei). Situatia e de-a dreptul dramatica, pentru ca parintii acelui copil cu dizabilitate lupta zi de zi impotriva sistemului si a tuturor oamenilor care stramba din nas, deranjati ca cineva le distruge “normalul”. Un lucru pe care dna Madalina l-a descris foarte bine este ca acesti copii nu trebuie vazuti ca fiind diferiti, problema este ca mediul nu e adaptat nevoilor lor. Si asa este. Nu poti arunca un peste intr-o padure si sa-l acuzi ca e inapt si nu se adapteaza. 🙂
m-ai facut curioasa! Vreau sa citesc acea carte, pare grozava
Eu am un baiat autist,a implinit ieri 10 ani.Nu va plictisesc cu tot procesul parcurs de la 3 la 7 ani sa il pregatim de integrarea in scoala fuckin “normala” la care merge,plina de copii normali dar prost crescuti si deloc toleranti,abuzatori si ofensatori,etc.Va spun doar ca astazi,in timp ce veneam catre casa,mi-a spus din senin ca “Eu cred ca m-am nascut sa iubesc…si sa fac muuult bine!”.L-am aprobat cu putere si l-am pupat.Sa stie ca misiunea lui deja si-a gasit primii subiecti.
Cat depre Raaag: Inca un inconstient,ghertoi cu profunzimea sufleteasca a unui peste mort.Dar sunt convins ca va baga mii de cruci cu dreapta aia, cu care se scarpina santiereste in kur ,sambata seara ,asa…de inviere!
ooff…ca autismul e o conditie -am aflat.. ca parintii unui copil cu autism sunt ”super-parinti” (majoritatea)- si asta am aflat…pe propriile puteri si propria-mi piele( ca sa zic asa…) caci sunt profesoara si printre copiii mei (de la scoala, dar tot ai mei!!) exista unul cu aceasta conditie… ce naiba ni se povestea despre ce face statul grec si mai ales statul britanic pentru cei ca ei?? ooff.. Iar statul roman nu numai ca nu are politici educationale sau de orice alt fel pentru ei, nici macar nu ne-a pregatit pe noi, cei carora oricum ni se pun in spate multe sarcini: acela de asistent medical, de consilier, de psiholog, de mama-surogat..de orice – zic, nu ne-a pregatit cu niste informatii specializate, daramite cursuri, ceva.. tot ceea ce am invatat a fost pe propria-mi piele, cautand informatii de una singura sau conlucrand cu parintii – cu ”super-parintii”.. si slava Domnului ca nu am intalnit pana acum specimene de ”rangul” domnului Raag, ca poate-l calcam in picioare, desi se presupune ca sunt o fiinta pasnica si trebuie sa indrum copiii spre rezolvarea conflictelor prin comunicare si empatie…dar oare cei ca dl Raag cunosc conceptele astea? sau macar pe acela de ”demnitate” umana?? 💡 Sarbatori cu bine si cu intelepciune!
Copiii autisti nu sunt nici handicapati, nici normali. Sunt mai multe forme de autism si cu terapie pot ajunge sa aiba grija singuri de ei. Pur si simplu ceea ce consideram noi o ordine logica, ei nu o au. Mai multe forme am scris deoarece pot fi genii sau pot fi retardati intr-o forma grava sau mai putin grava.
Geniile Albert Einstein si Isaac Newton erau autisti si oamenii nu i-au considerat handicapati si nici nu au fugit de ei…sau nu s-au isterizat ca sunt bolnavi.
Va rog sa nu mai comentati in necunostinta de cauza, sunt oameni ce au nevoie de terapie sa ajunga la normalitatea pe care noi o impunem.
Acum ca o tema de gandire: sunt atat de multi prosti pe lumea asta, ce le facem? Ne izolam de prostie sau o toleram?
Felicitari pentru articol! Foarte bun!
Acel citat din carte ar trebui, dragi parinti, sa va dea de gandit….unui copil de clasa a 6-a o mama sanatoasa si normala nu ar povesti la cina ce a reprezentat desenul pe tabla!!! Dumnezeule raman profund dezamagita de educatia pe care o primesc copii. De la sedinta nu trebuia acea mamica sa-i povesteasca copilului ce doleante are profesoara si ce ar trebui imbunatatit. Banuiesc ca nu toti elevii aveau 10 la toate materiile, erau cuminti foc si singura discutie era acel desen.
E revoltator ce monstri cresteti mamici grijulii si protectoare. Mai bine v-ati feri copii de acele invataminte proaste de acasa caci cei 7 ani de acolo se formeaza….
Va doresc mai multa flexibilitate in gandire si deschidere catre o educatie normala, sa nu va intoxicati copii cu prejudecati si sa nu lasati ipocrizia departe de copii
Copiii cu autism nu au in general sentimente. Nu simt durere, bucurie, dragoste. Pot maxim sa simta un oarecare haos in diferite situatii. In orice caz inteligenta lor este sclipitoare, superba, peste intelegerea noastra. Un copil cu autism nu s-ar simti ofensat de un comentariu malitios, ba mai mult ar da probabil o replica al carei inteles sa il cauti timp de vreo saptamana. Intr-adevar, cei cu autism pot deveni agresivi si violenti…in combinatie cu inteligenta peste medie ei se pot transforma in ceva periculos pentru societate. DAR asta doar in conditiile in care au fost educati gresit, in care au fost abandonati in centre de plasament lipsite de personal pregatit pentru acest gen de problema. Ei sunt copii ce au nevoie de multa atentie, dragoste ( din partea celor din jur, chiar daca ei nu o pot percepe sau impartasi) fiindca in acest fel un copil cu autism nu e doar un “om cu handicap” integrat in societate ci poate deveni ceva extrem de valoros pentru acea societate.
Te referi la autismul inalt functional, pentru ca am lucrat si cu autismul pur, cel in care copilul nu scoate un cuvant cu lunile, in care nu poate deveni autonom, in care nu poate avea o memorie de lunga durata… si lista continua la infinit. Mi-a luat un an de zile sa il invat cum sa infiga niste sabiute de plastic intr-o cutie care era prevazuta cu gauri. In anul scolar urmator am luat-o de la capat.
Eu lucrez cu 2 copii cu autism. Imi zambesc rar, ce-i drept, nu ma privesc in ochi dar se opresc din activitati sa ma imbratiseze cu forta iar cand sunt fericiti vin sa ma pupe pe fata, pe maini pe unde apuca. Autismul are un spectru extrem de larg, se poate manifesta in multe feluri, poate ca cei cu care lucrez eu au o varianta mai usoara. Am vazut si eu ca ei par sa simta putin altfel, dar spui ca sentimentele lor nu exista sau ca sunt foarte diferite de ale noastre e prea mult. Din ce am vazut eu ei nu stiu sa exprime ceea ce simt, nu stiu protocoale sociale. Sa sugerezi ca ar fi lipsiti de empatie mi se pare oribil si deloc corect. Da empatia se dezvolta comunicand iar ei au deficiente in comunicare si totusi cei pe care i-ai descris tu sunt psihopatii- nu au nimic de-a face cu autismul.
Maria, te invit sa cunosti copilul meu. Are cinci ani si jumatate si te asigur ca are sentimente. Si are tulburare de spectru autist. Ma uimiti, cat de repede trageti unii, concluzii, fara sa stiti, sa cunoasteti cu adevarat un copil , un om cu autism.Fara sa stati macar 24 ore in casa cu el. Copilul meu e super fericit cand ma vede, cad vine tati de la munca, ne ia in brate, ne pupa, daca s-a lovit, plange sau daca il cert…cum nu il doare? Doamne, fereste…nu mai am cuvinte…
https://www.facebook.com/photo.php?fbid=10204305078480940&set=a.2805120561002.2126223.1048268750&type=1&theater
Maria,
Ma doare sa vad cat de gresita e perceptia ta si a multor altora, despre autism. Te asigur ca acesti copii au sentimente – si inca foarte puternice. Mai mult, ei simt daca sunt agreati/iubiti mult mai mult decat copiii obisnuiti. Nu sunt agresivi si violenti, dar, cati dintre noi, cei “normali” nu devenim asa, dupa expunerea constanta la respingere, izolare sociala si agresiuni fizice, verbale, emotionale !?
Autismul nu e o boala. Persoanele cu autism sunt doar diferite de noi, cei “normali” si “normati”. Ei vad lucrurile “altfel” decat noi. Cat de greu ar fi sau ce mare avere ne-ar costa sa incercam macar sa ii cunoastem sau fie doar sa ii acceptam sa coexiste cu noi. A, da. Ar trebui sa exersam iubirea – cea sincera, neconditionata, fata de o fiinta umana….hmm…asta da, provocare!
Fiind profesor de sprijin lucrez numai cu deficienti, de diferite grade si handicapuri. Ii ador, pe fiecare dintre ei. Problema mea e ce se intampla in scoala cu ceilalti copii valizi care nu accepta un deficient tocmai pentru ca trebuie sa i se acorde ceva mai multa atentie. Problema mea si mai mare e ce atitudine au profesorii in legatura cu elevii deficienti. Numai saptamana trecuta am discutat cu anumiti profesori despre atitudinea colegilor de clasa fata de unul din elevii mei. Parintii s-au vazut obligati sa il trimita la scoala doar in zilele in care lurez cu el pentru a nu mai fi instigat la violenta de catre colegi.
Într-o țară normală am avea cadre didactice pregătite în mod special pentru astfel de cazuri și școli speciale- de cea mai bună calitate. Spun școli speciale pentru că se pare că nicăieri n-a prea mers treaba cu ”integrarea” care e corectă din punct de vedere politic dar ineficientă și chiar groaznică pentru copii. Și mă refer aici la toți copiii.
În primul rând vreau să vă mulțumesc tuturor pentru aprecieri și pentru încurajări. Începând cu Simona. Mai vreau să îi mulțumesc și lui Raag care face parte din acea categorie de oameni normali și frumoși care par să existe doar ca să mă simt eu recunoscătoare dimineața unei divinități oarecare că nu mi i-a dat alături. Îți mulțumesc că exiști, Raag. Dacă tu nu ai exista, aș simți că toți anii ăștia în care m-am străduit să îmi protejez copiii de tot ce e mai rău și mai urât în lume au trecut în zadar. Dar pentru că exiști știu că tot efortul meu e răsplătit dimineața, la amiază și seara. În fiecare clipă în care privesc în jurul meu și NU te văd. Nici pe tine nici pe ceilalți oameni normali și perfecți. Ignorance is bliss, they say, așa că ferice de voi.
Vă mulțumesc tuturor.
🙂
Simona.Trebuie sa ajuți si sa sprijini găsirea si implantarea al un remediu si IEFTIN de tratarea copiilor cu autism.Nu interesează pe nimeni reacția ta,ca te deranjează sau ca vomiți,după scrisele lui Raag.Stii ce scump este tratamentul si Exercițiile de recuperare a unui copil de autism.Foarte…Nu zic si nu țin apărarea a celui care a făcut postarea(Raag),dar observ ca mai toți,ne rezumam la a scrie articole cât mai siropoase,unele reale si sa răspundem cu comentarii si sa nu acționăm.
mossad,
stiu ca e greu, e cumplit de greu,dar cel mai bine e sa incerci singur sa faci ceva.
un om care ajuta,care iese vizibil in lumea caritatii este pur si simplu asaltat si intra in incapacitatea de a solutiona.
e f greu s aincarci pe cineva din exterior.
stiu ca simona poate, dar nu are nicio obligatie.
acel trebuie nu isi are locul.
stiu ca ti-e greu,dar si celalat e om.
nu, nu e o atitudine pupincurista, nu e nimic de genul asta.
vorbesc in deplina cunostinta de cauza.
ai un proiect? un plan?
construieste, implica-te, fa ceva si ajutandu-te singur, vei vedea progresul.
nu zic ca iti e usor,dar singurul care e cel mai avizat sa o faca esti tu.
mi s epare putin cam exagerata formularea trebuie sa ajuti.
nu, nu trebuie.
si articolele nu-s siropoase.
important e ca asa sunteti vizibili.ca lumea afla, restul vine de la voi.
@Mossad: da’ tu în ce calitate și cu ce tupeu îmi spui mie ce TREBUIE să fac? de unde știi tu ce trebuie să fac eu, ce pot să fac eu, ce-i în sufletul meu, ce-i în viața mea, ce-i… dar mai bine mă opresc, ca să nu mă enervez rău de tot. mi se pare că ai enorm de mult tupeu, sincer, nu te supăra pe mine. oricine-ai fi și orice problemă ai avea, deții un excedent de tupeu. “toți ne rezumăm la a scrie articole siropoase”? ia să ne dai urgent o listă cu ce ai făcut tu, te rog. mulțumim.
@nike: daaaa, sigur, Simona poate să găsească o soluție rapidă și ieftină de tratare a autismului. stai așa că îmi pun șorțul de cercetător și intru acum în laborator… gata, am găsit, se iau două lingurițe de zeamă de lămâie, o linguriță de zahăr și una de ulei virgin de măsline, se amestecă și se vindecă cu ele autismul. GIIIIIIIIIZ!
Pentru o societate ca a noastra, obisnuita sa ascunda sub pres tot ce este “altfel”, trebuie sa recunostem ca o persoana confruntata pentru prima data cu un copil deosebit poate fi dificil de gestionat situatia. Cum instinctul de conservare predomina la toate mamiferele, este firesc sa te gandesti in prima secunda la tine, la familia ta si apoi sa digeri informatia si sa poti intelege, dincolo de instinctul primordial, contextul general si sentimentele, nevoile celorlalti. Aceasta a doua etapa este cea care ne diferentiaza (sau ar trebui sa ne diferentieze) de restul mamiferelor. Experienta personala: sunt mama a doi copii sanatosi, pentru care ii multumesc lui Dumnezeu in fiecare zi. Fetita merge la gradinita din septembrie 2014. Am incercat ca pana atunci sa nu ii introduc in minte notiuni discriminatorii ca gras, slab, schiop, chior, alb/*negru, etc. Întâmplarea a facut ca, in grupa ei la gradinita, sa fie un copil cu un usor strabism. Când a venit acasa imitand acel copil si spunând ca se uita ciudat (intr-un mod amuzant), i-am spus ca nu e nimic deosebit in legatura cu acel copil, ca asa se uita el, cum ceilalti copii au modul propriu de a privi si, din acel moment, mult timp mi-a spus ca acel copil este cel mai bun prieten al ei. Totusi, la scurt timp dupa ce a inceput sa mearga la gradinita, am observat la fiica mea schimbari de comportament oarecum ingrijoratoare: crize de urlat pe care nu le facuse pana atunci, insotite de gesturi pe care eu le vazusem la copiii institutionalizati pe vremea lui Ceausescu. Au trecut cca trei luni pana sa realizez de ce se comporta copilul meu astfel: acelasi copilas cu strabism prezenta si astfel de manifestari. Am inteles de la alti parinti ca ar fi fost lipsit de oxigen inainte de nastere, motiv pentru care a ramas cu un retard. Ce ar fi facut Raag in locul meu? Si-ar fi retras copilul din acea grupa sau de la gradinita? Ar fi cerut eliminarea acelui copil “cu probleme”? Se pare ca nu doar fetita mea a fost permeabila la caeste manifestari, ci si ceilalti copii. Deci, in logica lui Raag si a altora ca el, de ce sa suporte copiii nostri un “copil cu probleme”? Recunosc ca am muncit destul de mult cu copilul meu pentru a depasi ceea ce deja ii devenise o obisnuinta de manifestare. Dar asta nu m-a facut sa protestez in vreun fel sau sa creez discutii cu personalul gradinitei. Dimpotriva. In continuare mi-am incurajat fetita sa mentina prietenia cu acel copil. In cest moment, ea nu mai considera ca cel copil e altfel decat ceilalti. Si, de fapt, asta este ceea ce trebuie sa facem cu totii. Un copil cu orice fel de afectiune trebuie integrat. Este lucrul care il ajuta cel mai mult, mai mult decat orice fel de tratament. Trebuie sa se simta la fel ca ceilalti. Iar pentru copilul meu, nu doar ca nu consider ca ar fi “o influenta negativa” sau o piedica in dezvoltare, dar cred cu tarie ca astfel de experiente ii vor face foarte bine in dezvoltarea sa emotionala pe viitor.
Tot respectul meu Doamnei Dragu, cu adevarat o mama eroina, asa cum sunt toti parintii care au grija de copii cu nevoi speciale.
plecăciuni
Eu am un baiat care are Asperger (o forma de autism inalt functional).Cred ca degeaba incerc sa il integrez in societate atat timp cat colegii de clasa il evita pentru ca este altfel decat ei, mult timp a fost supus la bulling de catre colegi si nu am stiut pentru ca nu a spus decat cand nu a mai suportat ( dupa ce am explicat parintilor situatia nu a mai avut probleme).Mentionez ca nu deranjeaza pe nimeni la scoala, nu are reactii violente fata de nici-un coleg ,are aproape numai 10 la toate materiile, isi doreste sa isi faca prieteni dar nu stie cum sa comunice cu ei si cred ca ii este foarte greu.Nu cred ca vreau sa citesc cartea pentru ca traiesc aceasta poveste zi de zi si este destul de trista dar le -o recomand celor “normali” si cu copii “normali”, poate ii ajuta sa devina mai toleranti.Printre cei care au Asperger sunt foarte multi din industria IT,primarul din Taipei, Bill Gates,Albert Einstein,Daniel Lightwing- un englez care a luat medalie de argint la olimpiada internationala de matematica si s-a facut de curand un film despre el, ‘X+Y”.
In majoritatea cazurilor copiilor cu autism am observat dorinta parintilor si a famililor de a integra acei copii intr-o societate normala. Chiar nu inteleg de ce! Acesti copii, fie ca au autism , adhd, sindrom down, etc sunt diferiti, sunt speciali. Au un mecanism de functionare complet altfel pt parintii si copii considerati normali. In acelasi timp observ parintii de copii normali ce incearca sa isi scoata in evidenta plozii gen : al meu canta la vioara, al meu calareste, al meu vorbeste deja 3 limbi straine, etc. Ei bine voi astia cu copii normali am si eu o intrebare : De ce dracu incercati sa ii faceti pe ai vostri diferiti dar in acelasi timp nu ii acceptati pe cei care sunt speciali? Plozii vostri sunt de-a dreptul banali, oricat ati incerca sa ii faceti voi speciali! Ca sa fie speciali va chinuiti sa ii schimbati.In acelasi timp se incearca schimbarea copiilor cu autism, adhd, etc in niste copii normali, adica banali. De ce?
Tocmai in clipa asta ma uit la baietelul meu si imi vine sa-l strang tare tare in brate,as vrea sa-i arat cat de mult il iubesc,as vrea sa pot vedea in subconstientul lui,sa vad ce gandeste,ce-i place,ce nu-i place,ce ar vrea sa schimbe la viata lui….e tot autist dar pt mine e deosebit,e baietelul meu perfect. Recomand aceasta carte din inima. Razi in hohote,plangi amarnic…e minunata!
Iti multumesc Simona, pentru ca ai scris articolul asta! Am dat astfel de cartea doamnei Ana Dragu (desi sunt din Bistrita…probabil ca sunt destul de izolata si nu am aflat de cartea ei). Eh…dupa ce am aflat, am fugit la prima librarie decenta din Bistrita si am cumparat-o. In aceiasi seara m-am apucat de ea si nu am putut adormi pana nu am citi-o. O carte exceptionala si usor de citit. O carte care a lasat in urma ei un sentiment de bine. Umorul doamnei in toata aceasta poveste tragica m-a impresionat (pana la lacrimi, uneori si pana la hohote de ras alteori). Foarte buna! Nu am deloc copii si nici nu m-am confruntat cu vreo boala de genul asta in familie. Dar lectia pe care o preda doamna in aceasta carte este una extraordinara: aceea de a nu te lasa, indiferent de probleme!
It`s gonna be a long one…
Am tot stat si m-am tot gandit daca sa postez sau nu.
De ce? Pentru ca imi pasa ce cred cei cu care relationez, pentru ca imi pasa daca ranesc sau nu pe altii… sper sa retineti asta.
Ce este normalitatea?
Cand am fost mic am avut parte de violente (de limbaj si fizice – bullying) din partea unor copii “normali”, unii crescuti de parinti “normali”, multi dintre ei la fel ca cei care au postat pe pagina asta… in realitate parinti idiotic care si-au crescut copii “pe palme” fara sa-i invete VALORI.
Din pacate, de 2 ori in viata am avut parte de violenta fizica (ne-provocata in nici un fel!) si din partea unor persoana cu probleme psihice majore.
Fetita mea are un coleg de clasa cu autism.
Pe langa ca deranjeaza cand incepe sa tipe si devine agitat, fetita mea mi-a spus ca a inceput sa vina de la toaleta in clasa cu organele genital expuse (Ce urmeaza? Care va fi manifestarea urmatoare?)
In conditiile astea intreb: asta este normalitatea?
Sa astept ca fetita mea sa aiba parte de bullying cum am patit eu?
Sau sa astept ca fetita mea sa aiba parte de violenta fizica, de la persoane cu probleme psihice cum am avut eu ?
Sa-mi fie rusine ca imi este teama, si ca ma numesc cei din jur vierme cum a patit raag mai sus?
Cu siguranta NU!
Ambele tipuri au nevoie de ajutor DE SPECIALITATE !
Parintii care nu pot sa-si educe copiii invatandu-i VALORI, fac aceeasi greseala cu cei care nu pot sa-si educe copiii cu problem psihice pentru ca nu au pregatirea necesara!
Oferiti-le ajutor de SPECIALITAE!
Nu ore/zeci de ore pe saptamana ci continuu!
Nu insistati sa-I duceti la scoli normale (si sa chinuiti si pe altii) decat pe cei cu probleme minore, dar si acestora oferiti-le in continuare ajutor de specialitate!
Normalitatea nu e contagioasa, nu se ia!
Ce spunea d-na profesoara Denisa mai sus?
“Iar statul roman nu numai ca nu are politici educationale sau de orice alt fel pentru ei, nici macar nu ne-a pregatit pe noi (…)”
Cei care au probleme au nevoie de ajutor DE SPECIALITATE!
https://fructitza.wordpress.com/2015/03/15/maini-cuminti-copilul-meu-autist-ana-dragu/
„Draga Mos Craciun,
Intotdeauna eu sunt cea care o dezamageste pe mama.Intotdeauna eu sunt o ratata. Mama mea crede despre mine ca sunt o ratata care o sa lucreze la Urbana. Nu-s buna de nimic. Sunt proasta. Ca dramatizez. Sunt un esec sentimental. Nu o sa reusesc sa fac ceva bun in viata. Atunci cand plang am un nas de furnicar. Mama isi bate joc de mine pentru ca sunt mincinoasa si superficiala. Intotdeauna urla la mine si exagereaza in ultimul hal. De cand se trezeste si pana se culca mama mea crede ca eu o urasc pentru ca mi-a facut un frate autist. Eu am grija de fratele meu si il iubesc ca e destept. Desi ma enerveaza. Dar mama mea imi reproseaza tot timpul alte lucruri. Mama mea il; iubeste mai mult pe Sasa. El vrea sa mori. Mama mea nu poate sa simta ce simt eu.
Anul asta vreau sa imi aduci autism.
Cu drag,
Aria – 6 ani”
Cand propriul tau copil SANATOS (!) ajunge sa gandeasca asa, inseamna ca undeva ai pierdut controlul.
Inseamna ca din iubire pentru copilul cu probleme, si din dorinta ta de a-l vedea normal, nu mai vezi limpede ce faci celorlalti din jur, inclusiv celuilalt copil sanatos!
Ce spunea Mihaela Sofronea mai sus?
Un copil cu o forma mai ușoară de autism mi-a spus ” as vrea sa pot sa îmi clonez ADN-UL, sa am un frate geamăn care sa mă inteleaga”. Alex, 5 ani.
Mai e vreun dubiu? Ne spun chiar ei de ce au nevoie.
Acceptati ca au probleme (de la foarte mici la foarte grave), si oferiti-le ajutor DE SPECIALITATE!
Nu-I puneti fortat intre oameni care le fac rau sau carora sa le faca rau!
Nu obligati pe nimeni sa accepte o normalitate care nu exista!
Nu-i numiti viermi pe cei carora doar le e teama !
Am scris toate astea deoarece cred ca:
Toti copii cu probleme (de la cele mici, dar care ii pot determina sa faca rau altora, pana la probleme psihice grave si care deasemenea ii pot determina sa faca rau altora) au nevoie de ajutor de specialitate.
Si fetita sanatoasa a Anei, Aria, are nevoie de normalitate.
Si fetita mea are nevoie de normalitate.
Si eu si toti cei din jur avem nevoie de normalitate.
“Cand propriul tau copil SANATOS (!) ajunge sa gandeasca asa, inseamna ca undeva ai pierdut controlul.
Inseamna ca din iubire pentru copilul cu probleme, si din dorinta ta de a-l vedea normal, nu mai vezi limpede ce faci celorlalti din jur, inclusiv celuilalt copil sanatos!”
Tu o cunoști pe femeia asta, personal? Îi cunoști viața, ai fost lângă ea măcar o zi? Dacă nu, cum îți permiți să o judeci? De unde știi tu că a pierdut controlul? Pe baza a ce o judeci????? Cam ce ai vrea tu să facă Ana ca să-i ofere fetiței ei normalitatea aia pe care pretinzi tu că nu i-o oferă? Să-i omoare fratele? Să dea timpul înapoi și să nu-l mai nască? Ce ai vrea să facă ca să-ți ofere ție normalitate? De unde știi tu care e viața copiilor Anei și care e viața ei? Cum îți permiți să judeci, insist? Ai fost acolo? Ai fost în situația ei și ai făcut lucrurile mai bine? Nu? Atunci mai bine tăceai, serios…
altfel, eu zic să faci ceva epurare socială, eliminându-i p-ăia de care ți-e frică ție: cei cu pb psihice și bullies. mie mi-e frică de grași și de proști, hai să-i eliminăm și p-ăia. mai știu pe cineva traumatizat de femeile frivole, cică a fost curvă nevastă-sa și nu suportă să știe că are copilul lui în clasă fete care se îmbracă mai deșucheat. epurare, afară cu toți, să curățăm societatea. Gizăăz.
Văd că sunt câteva comentarii de “normali” care insistă că prezența “anormalilor” în clasele copiilor lor le pun acestora integritatea și educația în pericol. Dragi “normali”, violența și agresivitatea nu sunt mărci ale autismului, care e și subiectul acestui articol. Mai mult decât atât, există foarte mulți “normali” care se manifestă violent în școli. Cu ăștia ce faceți? Ăștia nu vă mai deranjează copiii superiori? Nu le mai pun în pericol educația și integritatea? Nu, nu aștept un răspuns, sunt retorice întrebările de mai sus.
Autiștii POT fi integrați în colectivități și pot, prin terapie minuțioasă, să ajungă să devină independenți. Unii dintre ei, nu toți, evident. Să nu le dăm șansa asta, ziceți voi, ca nu cumva, Doamne ferește, să ajungă să deranjeze feng-shuiul copilașilor voștri perfecți? Vouă vi se pare că asta e grijă părintească? Mie mi se pare josnic pentru o ființă umană să gândească așa. Nu-i puteți păzi pe copiii voștri de TOATE pericolele care îi pândesc. Într-o zi, poate să facă o criză un copil autist și să deranjeze ora, în altă zi poate să vină un cutremur, în alta poate intra pe ușa clasei, cu un pistol, un “normal” care nu păruse să aibă vreodată probleme, iar în alta poate să-i lovească o mașină și să-i mutileze pe viață, catapultându-i direct în tabăra “anormalilor” care ar trebui, ziceți voi, izolați de societate ca să n-o deranjeze. Problemele pe care le ridicați voi sunt FALSE, scopul lor fiind doar să vă raționalizeze și să vă justifice micimea și meschinăria sufletească. Nu amenință un autist educația și integritatea copiilor voștri mai mult decât o amenință un “normal” traumatizat emoțional de o familie violentă și transformat într-un bully, de exemplu. Pot să vă înșir zeci de variante de “normali” care ar putea fi mai periculoși decât un autist. Ce-o să faceți? O să-i scoateți pe toți din școli? Cum?
Pe cei care o țin gaia-mațu’ cu faptul că băiatul din poveste “a deranjat 30 de adulți care discutau probleme serioase ședința cu părinții” îi rog să-și pună ochelarii și să mai citească o dată. N-a deranjat nimic, a făcut un pic de gălăgie, din cauza unei neînțelegeri, după care a tăcut mâlc, timp de niște ore, în care a desenat pe tablă un avion care semăna cu o pulă. Tre’ să fii nu doar mic la suflet, ci și foarte prost să pretinzi că episodul cu pricina a fost un deranj adevărat.
Mno, cam asta… S-ar putea să mai fie o problemă și incultura voastră gravă, faptul că nu faceți diferența, între autism și boli care chiar presupun agresivitate și pericol (schizofrenie, de exemplu). Pentru voi sunt toți, la grămadă, “cu probleme”. Lipsiților de probleme, care sunteți voi lipsiți de probleme!!!
Văd că a evocat cineva mai sus cazul unui copil care a făcut o criză într-o zi și-a arătat organele genitale la școală. Mare căcat, mă iertați. Erau superprotejați copiii voștri, ce să vă povestesc, nu trăiau într-o societate plină de organe pe pereți, și i-a traumatizat băiatul ăla, săracul, pe viață. Le-a stricat perfecțiunea. Pfffffff…
P.S. Se pare că și Einstein a avut o formă de autism. Asperger se cheamă. Un anormal, săracu’, trebuia închis în casă, izolat de societate, ca să n-o deranjeze.
Si Messi are aceasta forma de autism!
Exact, uite știrea despre Messi: http://adevarul.ro/news/sport/geniul-messi-explicat-romario-are-sindromul-asperger-forma-autism-1_522df99bc7b855ff5663b1ad/index.html
SĂ-L ÎNCHIDEM ÎN CASĂ, NE STRICĂ SOCIETATEAAAAAAAAA!
mie mi se pare hilar cum iți dai cu părerea dar nici măcar nu ai copii. scuze dacă greșesc.
@andrei: 1. tu ești din categoria aia de idi… din categoria aia care crede că ne putem da cu părerea despre pictură numai dacă suntem pictori și despre copii numai dacă avem copii? 2. oricum, nu era vorba strict despre copii aici, nu te-ai prins, nu?
nu te mai ofusca si ratzoi asa
va citesc cu placere si pe tine si pe tata uraniu, nu am nimic personal cu nimeni
foloseste un ton civilizat cand ti se vorbeste la fel, si raspunde obiectiv
violenta (fie si doar verbala) si rautatea nu ajuta la comunicare
nu o judec pe Ana, am citat ce a spus propriul ei copil.. si emit o parere obiectiva pe baza asta
“Mai mult decât atât, există foarte mulți “normali”, ca voi și ca copiii voștri, care se manifestă violent în școli.”
exact asta am spus si eu, ai citit cu atentie postul meu?
“Pot să vă înșir zeci de variante de “normali” care ar putea fi mai periculoși decât un autist. Ce-o să faceți? O să-i scoateți pe toți din școli?”
nu, o sa-i lasam acolo si o sa ne prefacem ca nu exista nici unii nici altii.. asta vrei??
TOTI cei care au probleme psihice de la FOARTE MICI la FOARTE MARI au nevoie de ajutor de specialitate
aia “normali” care se manifesta violent au probleme psihice..
repet, TOTI !
chiar daca-i iubim foarte mult , nu inseamna ca nu au nevoie de ajutor sau ca nu pot face rau
si mamica unui bully il iubeste foarte mult si crede ca e normal…
poate nu s-a inteles destul de clar: acum multi ani, eu pusti de 11 ani ajung acasa plin de sange.. merge tata la scoala si i se explica ca asa-s copiii se, mai si bat uneori, dar asta sigur n-a vrut sa dea asa rau, doar ca e “putin bolnav”.. are niste “probleme psihice”…
ar trebui sa stau si sa astept ca fetita mea, ingerasul meu, sa vina acasa plina de sange, indiferent ca e din cauza unuia mai mult sau mai putin normal? a unui bully sau a unuia cu probleme fizice mai grave?
daca ai avea un copil ai face asta?
incearca sa retii tonul politicos si faptul ca prezint doar ingrijorari normale, omenesti…
@Robert: n-am ce să-ți răspund, ți-am răspuns deja. pui pb ffff false și nu, nu exprimi îngrijorări omenești. ai vrea să plâng eu acuma, cu muci, empatizând cu teama ta c-o să-ți umple de sânge fetița un autist (sau un bully, ori cineva cu “probleme psihice”, nu știu exact, că văd că îi amesteci!), dar eu ți-am prezentat povestea reală, nu imaginară a unei femei și tu ce ai făcut? nu că nu ai empatizat, dar chiar ți-ai permis să o și judeci, folosindu-te de un amănunt din cartea ei. știi tu că a pierdut controlul, că-și iubește mai mult copilul autist și l-a distrus p-ăla normal și alte d-astea, nu-ți mai înșir certitudinile, că mă ia capul… ȘTII TU. pentru că tu ai fost în locul ei și ai făcut lucrurile altfel și mult mai bine, desigur. oricum, i-a oferit ajutorul de specialitate cu care insiști tu. și i-l mai oferă. non-stop. ba chiar li-l oferă și altora. e evident că nu știi nimic despre autism. mai citește.
da, ref. la copii, cred ca dacă nu ai, ar trebui sa te abții de la comentarii, cel puțin dacă vrei sa fi luata în serios. dar pentru tine asta oricum e foarte greu.
@andrei: eu cred că trebuie să te abții de la scris, pentru că ești agramat. și e normal și logic să scriem numai ăia care știm s-o facem, ăia care n-ați reușit să învățați aveți interzis.
chiar asa, daca stau sa ma gandesc, cum am lucrat 8 ani cu copiii cu probleme emotionale, abuzati in toate felurile, daca eu nu aveam. Cum?
In logica asta, medici oncologi pot deveni doar cei care au facut cancer macar o data in viata, nu?
mie nu imi plac amantele, le detest. sa le rupem gatul amantelor, zic!
sotului nu ii plac grasii. mie da. nu ajungem la consens never.
haide ca fug repede sa îmi iau o carte de gramatica!
nu am spus că-și iubește mai mult copilul autist.
am citat-o pe fetita ei care crede asta.
ce cred eu nu-i important, e vorba de ce crede si simte fetita ei.
si daca asta simte fetita ei, da, cred ca i-a facut rau (desi sunt sigur ca nu a vrut asta)
si mai cred ca daca din mila fata de un copil (sau mai multi) cu probleme psihice (minore sau foarte mari) nu putem sa judecam normal, si obiectiv si sa luam decizii obiective, nu putem sa-i ajutam, indiferent daca-s ai nostri sau nu… doar putem face mai mult rau, si lor si celor din jur
BRAVO ANA DRAGU!!! BRAVO CA ESTI, CA EXISTI, CA POTI SA INFRUNTI SI SA TRECI GREUTATILE SI MERGI INAINTE CA UN ADEVARAT LUPTATOR !!! BRAVO
Doamne ce mentalitate incuiata au unii si nici macar sa isi protejeze copiii lor nu stiu. Eu nu am auzit cazuri cand un copil bolnav sa agreseze alti copii precum am auzit invers: copiii sanatosi, la orice varsta. Copiii clasifica tot ce nu inteleg, ce vor face daca vor avea copii bolnavi la randul lor cand vor creste mari? daca parintii i-au ferit mereu de partea reala a vietii. Din cate vad eu aici unii parinti sunt de un egoism retard, puradelul meu sa se socializeze al altuia nu, doar daca e sanatos, pai nu au aceleasi drepturi si ei? nu suntem o societate egala cu drepturi egale?
Toti parintii se dau cunoscatori in psihologie, spun ce sa faca si sa nu faca altul chit ca majoritatea sunt in primii ani de parenting si stiu aproape nimic de cum e sa cresti un copil. Am un mesaj pentru voi: una e sa crezi ca stii cum sa cresti un copil si rezultatul se va vedea cam pe la 20 de ani, pana atunci mai usor cu tampenii de genul: nu ai facut copil nu ai de unde sa stii, ca nu aveti nici voi idee ce va asteapta.
Raag a spus totusi o opinie. Nu mi se pare corect sa fie criticat atit de tare pentru asta de catre aialalti, “tolerantii”. Si nici nu-mi place atmosfera de bisericuta, la care pune din greu umarul Simona.
Sa spui despre un copil care a facut ce e scris in articol ca e un “element bolnav al societatii” e mult prea mult. Bun, poate a exagerat Raag, poate a gresit. Nu-i acorda nimeni vreo prezumtie de nevinovatie? Pe de alta parte, Raag are dreptate intr-o privinta. E gresit sa iei un copil dupa tine la o sedinta cu parintii. Ce sa faca printre 30 de adulti? Mai ales daca stii ca are unele probleme, il pui si pe el, si pe ceilalti, in niste situatii care ar trebui evitate. [Nu, nu trebuie izolat acel copil, daca cineva a inteles asta, sa ia un creion si sa citeasca din nou, eventual pe silabe].
De nu stiu cite ori am vazut scena asta prin supermarketuri, parinti nepasatori si copii care urla din toti bojocii. Copii normali, presupun, oricum, nu are importanta. Ce vina am eu sa suport racnetele odraslei tale? Ca esti tu zgircit si nu-ti angajezi o bona pentru citeva ore?
Exagerez si eu acum, ca nu asta e situatia din articol. Deranjul – daca a fost – a fost mic, greseala mamicii – iarasi, a fost mica, iar de pula de pe tabla eu as fi ris. Am si ris cind am citit articolul.
Sinteti prea seriosi. Toti…
Am sa comentez si aici, desi am facut-o si la articolul lui Zoso – http://www.zoso.ro/acum-acord. Si-asta fiindca mi-am dat seama ca el si audienta lui oricum nu este receptiva la astfel de subiecte. Si in general la subiecte care se intind pe mai mult de 2 paragrafe si 3 misto-uri.
Zoso: “Pentru că, dacă facem o paralelă, ar trebui să acceptăm să nu putem dormi noaptea sau ziua din cauza nebunilor sau să avem criminali și violatori în libertate. Pentru că nu fac mare rău…”
Comentariul lui este mult mai nociv decât al lui Raag, sau al Simonei (incerc sa raman neutru). Indiferent de tabăra in care te afli este incredibila paralela. Criminalii, violatorii si alcoolicii au oarecare control asupra destinului lor. Copiii (si in general oamenii) cu dizabilități nu au opțiunea sa nu mai ducă paharul cu autism la gura. Incredibila paralela lui.
De asemenea, foarte dezamăgitoare mentalitatea ca d-aia nu avansează copiii “normali”. Din cauza copiilor cu dizabilități. Si aici parafrazez comentariul meu in intregime:
“Bineînțeles că pot să îți dau exemple de ce afirmația ta nu este adevărată. Exemple din alte țări care au înțeles ca incluziunea este bună pentru toate tipurile de elevi. Ca așa construiesc o societate mai normală și mai puternică. Dar nu cred că ar avea un impact foarte mare argumentul ăsta.
În schimb am să încerc și eu o paralelă. Ce spui tu este exact ce gândesc oamenii care-și construiesc cele mai mari vile În zone în care de-abia au curent electric, servicii de gunoi nu există, drum asfaltat nici vorbă. Ce contează ca n-ai infrastructura, ce contează ca intri in casa plin de noroi, ai cea mai tare vila.
Eh, cam așa si cu copiii. Al meu sa dea in fata, ce ma interesează de restul.
Pentru simplul fapt ca am inceput sa ne lovim de o problema relativ noua (noua ptr Romania) – cum includem copiii cu dizabilitati, si in general oamenii cu dizabilitati – asta nu inseamna ca trebuie automat sa mergem la extrema: trimite-i la scoli speciale. Nu, inseamna ca pur si simplu avem o problema la care inca nu avem o solutie. Atat.
Si ca sa dau credibilitate argumentelor mele am sa fiu transparent: in Romania am simtit efectele negative ale societatii / anturajului / chiar si profesilor asupra mea si a altor persoance cu dizabilitati (e.g. Zamfire, uita-te ma dracu drept cand iti vorbeste un profesor).
Dar bineinteles ca in alte tari care promoveaza incluziune si political correctness eu si oameni ca mine isi construiesc cariere, sunt platiti bine (pe masura abilitatilor, nu dizabilitatilor), ba chiar isi fac firme si angajeaza si pe altii; si platesc la randul lor sute de mii de dolari in impozite la stat. Bineinteles, un stat si o societate care ii incurajeaza. Nu una care ii marginalizeaza si ii trimite la scoli speciale.
@George Z, si eu tot via zoso (unde nu stiu de ce intru pt stirile zilei, dar de azi nu-mi voi mai pierde timpul pe acolo) am dat de linkul asta (in schimb s-ar putea sa mai intru pe blogul asta anti dark side 🙂 in sensul star wars, unde diversitatea le-o trage roboteilor nazisti.
n-am citit toate comentariile, si las pe altii mai priceputi sa comenteze
“If you were to get rid of all the autism genetics, there would be no more Silicon Valley.”
http://www.brainyquote.com/quotes/keywords/autism.html
“If you were to get rid of all the autism genetics, there would be no more Silicon Valley.”
sau
“If you got rid of all the autism genetics, you wouldn`t have science oor art”
Da, dar pe acelasi site citat, http://www.brainyquote.com/quotes/keywords/autism.html spune asa:
Mild autism can give you a genius like Einstein. If you have severe autism you could remain nonverbal. You don`t want people to be on the severe end of the spectrum.
Problema e cu aia care-s la capatul sever al spectrului… aia care au nevoie de ajutor.. aia care pot face rau sau carora li se poate face rau.
Pentru ei e nevoie de ajutor de specialitate.
“diversitatea le-o trage roboteilor nazisti” ? mai uita-te la voturi si citeste toate comentariile si vezi cine-s nazistii si care sunt cele apreciate…
Mie mi se pare grava discrepanta dintre toleranta pe care o propovaduiesti, Simona, si agresivitatea de care dai dovada cand iti sustii opiniile. Cine nu-i de acord cu tine e idiot si asa mai departe.
Sau trebuie sa fim toleranti doar cu persoane cu dizabilitati? Cu persoane tipice care isi exprima parerile sau ingrijorarile nu?
Eu cred ca etichetele aplicate oamenilor nu ajuta la nimic. Ma refer la cele ca idiot, vierme etc.
Persoanele cu cerinte educationale speciale sunt numite asa cu un motiv, chiar au nevoie de atentie speciala. Cu siguranta ca integrarea lor e foarte de dorit, insa lucrul asta se face cu pasi mici, adaptati situatiei fiecaruia.
Robert si-a exprimat civilizat opinia si ingrijorarile de parinte, si simt ca-i dau dreptate.
Sunt mama si psiholog, si cred ca si copiii tipici au dreptul de a nu fi agresati in orice fel la gradinita sau la scoala. Mi se pare ca se cade in alta extrema, cand de fapt toti avem dreptul la un mediu sigur si ok, nu doar copiii cu probleme.
Ana Dragu si alti parinti ca ea sunt intr-adevar demni de toata admiratia. Nu pot totusi sa nu ma gandesc, vazand ce scria fetita ei la 6 ani, ca e un copil oricum, dar fericit nu, si asta e destul de grav. Sa remarci asta nu inseamna sa judeci.
Si, in general, sa judeci pe cineva nu-i ok, fie acel cineva parinte de copil autist sau RAAJ.
Toti avem motivele noastre si tot ce putem face e sa ne acceptam cu diferentele dintre noi, astea fac tot farmecul pana la urma.
Ma bag si eu ca musca-n lapte… Eu, musca, am o musculita masculina mai mica. INTEGRATA in miile de fluturi perfecti. La scoala. Cu elemente de autism. Fara shadow. Si ma doare-n cot de rautatile celor din jur, le platesc cu aceeasi moneda. Conteaza persoanele care au fost alaturi de noi si care stiu. Tot. Si ma uit la copiii tipici din clasa lui Luca. Se bat pana la sange. Injura ca la usa cortului. Copiii de doctori, avocati, profesori. Nu ca al meu, ma-sa o amarata de traducatoare. Si el se uita la ei. Cateodata mai “zboara” si el cu ei, ca asa e frumos, nu? Invata cel mai bine, saluta frumos, e dragastos si nu ar spune nimeni ca a facut 2 ani jumate de terapie. Da’ le spun io. Ca asa mi se pare normal si firesc. E al nostru cu totu’, chiar daca e o musca in ochii lor. Si au fost parinti care au vrut sa-si retraga copiii din clasa, pe diverse motive (i-a desfacut Luca fetitei doua CAPSE de la gluga, pe o alta a batut-o usor pe umar – ca sa-i atraga atentia, nu s-o omoare; se ocupa doamnele mai mult de el… si multe altele). Si nesimtita de mine se duce la sedinta, le explica scurt ce inseamna AUTISMUL ( nu e surd, cum credeau ei) si le spun drepturile copilului meu. In mare, cam aceleasi pe care le au si copiii lor. Imi iubesc musculita pana la cer si inapoi. Iubesc toate musculitele. Iubesc si fluturii. Nu ma lamentez si mergem mai departe. Cu bune si cu rele. Nu l-as schimba cu niciun copil. Si o sa reuseasca. Cu sau fara ajutorul fluturilor. Printre ei mai sunt si fluturi iubitori de musculite.
Nu sunt toti asa.
Faptul ca al tau e asa, nu inseamna ca toti sunt asa.
Chiar si al tau a facut 2.5 ani de terapie? deci ajutor de specialitate, ceea ce recomandam mai sus?
Daca al tau poate reusi cu doar atat nu inseamna ca toti pot asta (majoritatea nu pot).
Daca tu poti suplini de acum inainte ajutorul de specialitate. asta nu inseamna ca toti parintii pot asta.
Apoi, ce te faci cu cei care sunt agresivi? ce te faci cu cei care urla, dau din maini si picioare si trantesc?
Apoi, ce facem cu cei “normali” dar cu manifestari violente (gen bullies and so on)?
Raspunsul mi se pare evident: ajutor de specialitate, in mediu controlat, in care sa nu faca rau altora sau sa nu li se faca rau lor.
in romania nu vor fi integrati copiii cu dizabilitati daca sunt pusi toti la gramada. in primul rand ca nu exista personal pt asa ceva (copilul cu autism sau orice alta boala psihica, mentala trebuie sa aiba insotitor separat si calificat pe asa ceva, e nevoie de atentie extra), dar, cel mai important, datorita respingerii colegilor- justificata sau nu. adica, nu poti cere copiilor sa se joace cu un copil agresiv (daca cel cu autism e agresiv).
sau poate copilul cu probleme nu e agresiv. dar e “special”. el o sa devina ciuca bataii (datorita in mare parte mentalitatii parintilor celorlalti copii, care privesc copilul acela ca pe un ciudat si le inoculeaza si copiilor lor aceasta idee).
din pacate, la mentalitate e imposibil de lucrat la noi in tara. asa ca, hai sa nu mai facem experimente pe 1-2-3 generatii de copii “speciali” de sacrificiu, care pe langa ca sunt diferiti vor iesi cu traume din acest mixaj inutil. chinuim copiii degeaba, ca sa ajungem la concluzia ca e un esec. scolile speciale sunt cele mai potrivite pentru ei, nu rade nimeni de ei, nu ii bate nici un copil “normal”.
ma intreb cum e cu notele la un copil special la o scoala normala. ca daca ala e mai incet si e favorizat, cu siguranta atrage fara sa vrea ura colegilor.
ce ma inspaimanta e reactia agresiva a normalilor care percep ca fiind agresiva dorinta de incluziune a celorlalti, mai putin normali, in viziunea lor!
in societatea asta va creste copilul meu? groaznic.
bai exagerat de normalilor, va multumesc ca sunteti perfecti, minunati si toleranti si munti de calitati si piscuri de caracter.
va ador cand va intrupati in colegul meu care insista sa puna crini in birou, desi as intra in bronhospasm imediat.va admir mai.
sunteti genii, perfecti, minunati!
va ajunge?
“viermi”, “idioti”, “ma duc sa vomit”, presupun ca e tot un exemplu de non-agresivitate, blandete, toleranta and so on.
revin cu un comentariu. exista cateva aspecte:
1. statul care nu mai vrea sa aloce bani pt copiii cu nevoi speciale (personal calificat, scoli speciale) deci “politically corect ” vine acuma ca o manusa. mai multi bani de furat sau de dat la biserici. restul sa se spele pe cap
2. parintii copiilor speciali, care nu vor sa accepte, le e rusine ca au un copil diferit (si cred ca si-au primit multe apelative si vorbe pe la spate). asa ca insista ca al lor copil sa studieze la o scoala normala. de multe ori, nu fac asta pentru binele copilului, ci pentru ego-ul propriu. alteori, ei cred ca lucrul asta e benefic pentru copilul lor.
3. parintii copiilor “normali”- de inteles, se tem pentru copiii lor, mai ales ca in relatarile unora dintre cei patiti, copiii lor au fost loviti de copii cu autism unul povestea ca a ajuns la spital cu deficiente de echilibru si de vedere dupa ce a fost imbrancit si batut , lovit la cap de un copil autist. deci va dati seama ca nu vor sa fie toleranti pe spinarea propriilor copii. de asemenea , ei au semnalat ca nu sunt de acord cu nici un fel de violenta, nici de la normali, nici de la speciali.
atata timp cat va certati nu veti ajunge la solutii. parintii copiilor speciali ar trebui sa reevalueze situatia, asa cum copiii lor au drepturi asa si ceilalti copii au drepturi.
eu am fost un copil cu multe traume fizice , psihice, emotionale. daca as fi avut de ales, as fi vrut, in mod cert, sa stau printre cei ca mine. pentru ca asa a fi fost inteleasa, si n-as mai fi avut atatea amintiri urate. ganditi-va, dragi parinti, la ce traume expuneti copilul “special” atunci cand trambitati cu convingere ca cel mai bine pentru el e scoala normala. sa stiti ca, uneori si cei speciali in sensul de supradotati sunt marginalizati. pe astia nu ii apara nimeni.
scoala se poate reorganiza in functie de aptitudini. scoala speciala la fel. si daca e benefic ca acesti copii speciali sa intre in contact cu cei normali, atunci sa facem, zic, 2 ore pe saptamana un mixaj. sa studieze, desen, sau altceva. sa interactioneze. daca nu ies batai, continuam, in fiecare saptamana, timp de 3-6 luni, vedem ce rezultate obtinem. daca rezultatele sunt pozitive de ambele parti, continuam, sau imbunatatim treaba asta. e doar o idee, na, solutii sunt, trebuie doar sa vrem sa punem in aplicare niste idei de comun acord, astfel incat toti sa fie in siguranta si sa se aiba ceva de invatat.
sper sa facem ceva constructiv. indiferent de care parte va aflati.
1. Nu pot sa pricep pt nimic in lume cum o fiinta ca Raag primeste 491 de likeuri..cred ca blogul s-a teleportat intr-un univers paralel
2. Din clasa a I-a pana intr-a IV-a am avut un coleg cu deficiente neurologice motorii (se deplasa, scria, etc mai greu) si din cauza asta primea 5-10 min extra la lucrari ca sa termine. Nimeni nu a avut o problema cu asta, toti il ajutam si il incurajam, eu stateam cu el in banca, mergeam si pe la el pe acasa, ne-am inteles f bine. Era f inteligent, ii placeau istoria si geografia..in ultimii ani de viata pasiunile astea l-au mai tinut pe linia de plutire (era deja in carucior)..in fine, ideea e ca nu l-a discriminat nimeni niciodata
3. In clasa a X-a cand se dadeau tezele vara eu eram in spital, faceam plasmafereza, perfuzii, etc..m-am intors cu cateva zile inainte de terminarea anului scolar si am dat tezele separat. Din toata situatia de kkt in care ma aflam atunci cel mai tare m-a durut reactia colegilor care au comentat pe la spatele meu ca de ce am avut eu tratament preferential si daca dadeam teza la informatica cu ei sigur nu luam media 8.
Asa ca am fost in ambele tabere si sincer ma simt mai bine in tabara “speciala” cu toate neajusurile ei. Hai cu disleikul 😛 Si Paste fericit (si pt aia care n-au priceput nimic din semnificatia sarbatorii si din iubirea aproapelui)
1.citeste tot ce s-a postat si poate pricepi
2. si 3. problema nu e cu alea 5-10 minute in plus de care avea nevoie colegul tau sau cu teza ta separata.
Problema e cand un copil cu deficiente psihice tipa, urla, tranteste si nu se poate tine ora cum trebuie din cauza lui pentru toti ceilalti.
Problema e cand devine agresiv si face rau altora sau cand devine ciuca batailor si i se face rau lui de catre altii.
Problema e cand chiar si copii cu probleme psihice mult mai mici, pot face rau altora (vezi bullies).
Pentru toate situatille astea, multi dintre noi cred ca raspunsul este: ajutor de specialitate, in mediu controlat, in care sa nu faca rau altora sau sa nu li se faca rau lor (asa cum am zis mai sus).
Nu zice nimeni sa-i transformam in paria, ci doar sa fie ajutati corect.
@ametist: la #1: a fost o “campanie” de voting team zoso(asa am ajuns de fapt aici) anti-Simona&pro-raag
@Robert: nu pot sa-ti raspund direct la post (ora 14:23), nu stiam ca voturile-s asa importante, insa prefer sa fiu disident, luptator underground, iar nazistii au ajuns la putere prin vot democratic, si dupa ce au murit zeci de milioane din cauza lor, inca sunt destui care le impartasesc parerile, chiar daca mai nou frumos mihaelaradulesc impachetate
@robert-normal ca e nevoie de ajutor specializat (terapie de orice fel) dar asta nu inseamna ca nu se poate integra un copil ca cel din povestire (cu probleme comportamentale minime). Cu cei agresivi e cu totul alta poveste, vad ca amestecati mere cu pere. Una e sa vorbesti neintrebat si sa desenezi sonde de stimulare pe tabla si alta e sa iei la pumni colegii. E clar ca cei din urma au nevoie de ajutor mult mai complex, dar cei cu probleme minore se pot integra. Am avut un coleg in scoala generala care ne scuipa, ne tragea de cozi, ne jignea etc. Nu stiu exact ce au facut parintii, l-au dus la psiholog sau ceva si s-a potolit. Potrivit majoritatii ar fi trebuit trimis in padure.
Si exemplele mele de mai sus au legatura cu toata tevatura: daca vom continua in aceasta directie, vom deveni intoleranti si la aceste aproape insignifiante probleme. Hai cu rosiile si ouale clocite..
Cand o sa ai si tu doamna hipsteritza copil, si ai sa descoperi ca iti vine acasa cu capul spart pentru ca trebuie sa accepti si un copil cu probleme psihice in clasa, atunci mai vorbim…..
Cred ca vorbesti prostii pentru ca nu ai trait anumite situatii de viata ….
Nu inteleg care e legatura intre muscatura aplicata cainelui si faptul ca doamna are un copil cu autism, caci acesta e subiectul postarii. Vad ca doamna scrie pe pagina ei : “Musc deci exist”. Ma scuzati dar eu stiam ca terapia cu animale chiar ajuta copiii cu autism. Cam prea multa violenta…
PE zi ce trece dovediti cretinitatea de care dati dovada si ma refer aici la faza cu muscatul cainelui de bot .Nu imi dau seama daca e ignoranta , prostie , ura .Orice ar fii e urat si dezgustator
Terapia cu caini ajuta copii cu autism, dar asta nu are nicio legatura cu cainii de pe strazi. Desigur, acesti caini pot fi si recuperati pentru a lucra in aceasta zona, insa nu putem absorbi masa de animale fara stapan doar pentru asemenea activitati. Situatia de a avea 20 de caini pe o strada nu mi se pare normala. Numeroase tari civilizate – Franta, Suedia, Marea Britanie – au o rata relativ stabila a abandonului (in Franta cam 100.000 de animale anual), dar sunt foarte categorice atunci cand vine vorba de siguranta publica. Animalele fara stapan sunt ridicate, cazate in adaposturi si eutanasiate dupa un anumit numar de zile. In Franta vorbim doar de 8 zile, o masura destul de spartana. Si da, aceste tari pot folosi caini pentru aceste terapii, insa nu pe toti. Majoritatea animalelor fara stapan sunt eutanasiate (formula folosita de ei este ‘put to sleep’ – a-i adormi). E vorba de o masura normala, civilizata, folosita de state absolut normale si civilizate. Numerosi caini adoptati din Romania au fost ‘put to sleep’ in numeroase tari europene pentru ca nu s-au inteles cu animalele adoptorului sau pentru ca au contractat boli pentru care nu s-au gasit bani de tratament. Asta e situatia.
Doar o simplă observație, în afara temei. Ana Dragu ”e jurnalistă, că a publicat, pe lângă niște cărți de poezie, sute de articole despre autism, că a înființat un centru de terapie pentru autism în orașul ei, o revistă și o asociație dedicate acestui diagnostic.” Excelent! Are un copil autist care necesită o deosebită atenție, răbdare.
Un părinte nevoit să educe un copil cu astfel de nevoi trebuie să dea dovadă de valori morale deosebite, de o strictețe specială în educarea copilului, de un input sănătos în formarea acestuia. O mare provocare cu care se pare s-a achitat cu brio. Tot respectul!
Ce nu înțeleg, deși poate părea neimportant, e folosirea în carte a unui termen vulgar, porcos, în locul unui termen considerat decent. Putea fi foarte bine folosit termenul penis sau falus ori organ genital masculin. Copii ar trebui să afle și de astfel de cuvinte. De fapt, Aria a fost mai rezervată, a spus de ”o parte a corpului cu P. De care au băieții.” Am așteptări de la o persoană care a scris cărți de poezie. Nu cred că termenul folosit de ea a devenit atât de curat pentru că se abuzează de el peste tot și apare și în tv. Penis poate fi un cuvânt care denotă decență, respect, nu are încărcătura jegoasă mult căutată de cei care vor să ”șocheze” și să ”trezească conștiințele.” Recomand cu căldură folosirea în zona publică a termenului penis în loc de ceea ce știm cu toții mult prea bine pentru a ni se aduce aminte mult prea des. E mai la ”îndemână” decât credeți. Nu e o bagatelă, ci un semn care spune mult. Eu votez pentru un limbaj ”eco”, fără poluari porcoase inutile, pentru atenție și decență în alegerea cuvintelor cu care ne exprimăm. Nu cred în ”modernitatea” de a fi vulgar sau ”ipocrizia” de a fi puritan. Cred în folosirea unui limbaj decent.
Penis înseamnă o pulă mult mult mai mică. Eventual mătărîngă ar fi sinonim. Sau ştromeleag. Ce ziceţi, ce variantă vă place?
dăăăă, despre ce e vorba si despre ce se cramponeaza madam, ma umfla rasu’
Nu inteleg de cand vorbim de copii normali ca fiind cei fara autism, si copii anormali ca fiind cei cu autism?
Am invatat si eu intr-o scoala in care copii “normali” te bateau, te injurau, iti luau banii, si tot ce iti poti inchipui mai rau. Am vazut comentarii de genul copiii cu probleme psihice, sunt violenti si ne agreseaza copiii!! Eu unul NU am devenit anemic si tin minte ce faceam in copilarie, adica nu copiii cu probleme psihice se luau de noi si ne loveau …. ci invers !!!!!! Ipocritilor! Eram copii si nu intelegeam foarte bine ce se intampla, nu intelegeam ce facem , dar asta e adevarul, noi ne luam de ei, noi radeam de ei, noi ii chinuiam pe ei, atat fizic cat si psihic, ASTA E ADEVARUL!!!
Eu eram un copil “normal”dupa cum spuneti, si la sedinta cu parintii se vorbea numai despre mine pentru ca eram un adevarat copil problema! Recunosc, asta eram! Ce vina aveau parintii copiilor cuminti si silitori de erau obligati sa isi tina copii cu mine in clasa? Aveau vina de a trai intr-o societate in care oriunde te-ai duce intalnesti oameni ca mine, oameni cu diferite probleme, mentale, psihice, sau pur si simplu comportamentale, si in aceasta societate trebuie sa inveti sa traiesti! Singura sansa a copiilor cu autism de a trai o viata normala este sa invete, sa traiasca, sa munceasca printre oameni sanatosi!
Va credeti normali dar dovediti o rautate, si un egoism cum nu te gandesti ca ai putea intalni la o fiinta inzestrata cu constiinta!
[…] Mama care a muscat cainele de bot – simonatache.ro 11 tw. trackbacks 17579 tw. followers […]
1. Se iau toate adresele de email ale fiecarui parinte si se trimit toate problemele care trebuiesc dezbatute la sedinta pe email. Parintele trimite feedback-ul pe email sau pe vreun formular pe care si-l printeaza acasa si il trimite prin copil.
2. Se face o pagina de fbook sau alta platforma pe care o pot accesa doar parintii respectivei clase. Se dezbate o problema (cu comentarii, aprobari etc) intr-un anumit termen.
Astea sunt doar 2 idei care au evidente avantaje: nu mai pierzi timp pe la sedinte, nu te chinui prin trafic, daca n-ai cu cine sa lasi copilul nu trebuie sa il fortezi sa vina si el la sedinta s.a.m.d.
Dezavantaje: Nu prea poti sa propui chestii care ar fi un pic ilegale gen strans de bani pentru fabulatii etc
Persoane cu spectru autist (sindrom Asperger) care au scris istorie: Albert Einstein, Charles Darwin, George Orwell, Samuel Beckett. Lista poate continua.
cei care au dat like lui raag arata cat de bolanva este societatea, cat de anormale,cat de intoleranta.
ei sunt normalii de serviciu pentru salvarea palnetei.normali pentru ca ca nu s-au cautat suficient sau pentru ca sunt incapabili de cel mai mic gest de toleranta.
ei sunt oamenii gata santosi,gata fara probleme,gata autosuficienti. poate ca ar trebui sa ne simtim bine ca ne resping.
am totusi o propunere domnilor si doamnelor incondeiati cu normalitatea pe frunte: mergeti pana la capat si renuntati in viata voastra la toate obiectele, inventiile, principiile matematice, cartile ,la tot , tot ce a fost creat de unul de asta anormal. a, sa nu uit, si nu va mai uitati la Messi. serios,ar amoral si ipocrit.
ipocrizia tine de normalitate?
Ar trebui sa facem o distinctie clara intre autism si comportamentul problematic. Un copil poate avea comportament problematic fara a avea autism, si din pacate violenta in scoli e la ordinea zilei. Cauzele sunt multiple. Iata cateva:
1. sistemul educational romanesc este construit gresit, pe competitivitate in loc de cooperare si medie. Formula e simpla: se iau 30 de elevi, se indoapa cu informatie si se storc trei olimpici. Restul se arunca la cos sau se recupereaza in particoler, prin meditatii. In afara se merge pe medie, pe ideea de a pregati copilul pentru viata si nu pentru olimpiade sau concursuri. Educatia se face pe baza de cooperare, pe ideea ca viitorul adult va lucra intr-o echipa. La noi copilul e ascutit ca o lance, e indoctrinat ca ‘trebuie sa fie cel mai tare din parcare’, mai tare decat Ionescu sau Popescu. Nu e de mirare ca mica fiinta nevinovata va prinde raca pe Popescu, pentru ca Popescu a reusit de trei ori la zece olimpiade. E o masina de tocat creiere, o masina de tocat suflete. Violenta e doar un simptom. Nu exista timp liber, nu exista relationare, exista doar dorinta stupida de a fi ‘cel mai bun’, de parca ar ajunge imparatul lumii si nu un agajat al unei companii.
2. obiceiul stupid al parintilor de a-si proiecta nefericirea si nerealizarile in copilul lor. Copilul-trofeu, olimpicul, ‘mai bun decat a lu’ Ioneasca’, copilul dresat, care face zilnic sute de exercitii de matematica si informatica pentru ca ‘trebuie sa fie cel mai tare’. Program spartan, copii care nu mai au timp sa discute cu ei insisi, asa cum o faceam noi, tolaniti la umbra, in parc. Totul e planificat, robotizat. Copii fara copilarie. Si va mai mira violenta? E o supapa, un strigat de ajutor. Si nu va amagiti ca al vostru copil tace si ‘e cuminte’.
3. copii au din instict o aversiune fata de tot ce inseamna egoism, suficienta etc. Societatea noastra e construita insa pe setea de putere, “putere” insemnand si cariera pe care parintele si-o face in multicompania care il scarpina frumos dupa urechi, aruncandu-i cate un os de subdirector, director, manager pe sectorul X etc. El e ‘omul de baza’, stalpul societatii, ocupatul, puternicul, capabilul. Copii resimt aceste lucruri si prind pica pe elevul ceva mai saracut, dar care joaca fotbal prin parc cu taticul lui. Violenta e doar modul in care reactioneaza copilul atunci cand este modelat sa-i semene parintelui. Poate ca e o reactie de aparare.
Repet: ce am scris mai sus nu are legatura cu autismul, unde vorbim de cu totul altceva. Are legatura cu violenta din scoli, care poate ca ar merita un articol separat. Poate ca fiecare ar trebui sa-si revizuiasca viata si comportamentul inainte de a da vina pe copii.
dan, am citit cu mare palcere comentariul tau. e de un realism crud.
asa e.
exact asa e.
Ma bucur ca am starnit un val. Am sa merg chiar mai departe. O scoala are de obicei un medic, care se ocupa de sanatatea copiilor. Daca un elev are o problema de sanatate si la ora de sport se intampla un accident nefericit medicul scolii ar putea da socolteala.
Dar o scoala mai are si altceva: are cate un psiholog. Nu-i cunosc fisa postului, dar intuiesc ca acesta ar trebui sa previna capetele sparte si oasele rupte din invatamantul romanesc. Din pacate psihologii de pe la scolile noastre au in mare parte un rol decorativ – nu toti, evident – dovada violenta in care ne scaldam.
Daca tot mergeti pe la sedinte intrebati diriga/dirigul de sanatatea psihologului scolii. Ce face el, cum isi merita salariul etc.
Din pacate, din ce aud de la inspectorii scolari, de cele mai multe ori e angajat un psiholog cu specialitate de consilier scolar la cate 300 de copii. Sau unul la doua scoli, deci la vreo 600, cu 4 ore la fiecare. Ce poti astepta in conditiile astea?
nu face sau face, stiu si cazuri super faine,dar si caz care discuta probeleme elevilor in cancelarie.
mai multi d eincred in profa de religie, dupa caz.
tu vezi cata toleranta e mai sus, nu?
si daca ar idnetifca toate cazurile de abuz, ar trebui s aicneapa cu proful de arte palstice care da tema acasa sa lipseasca nu stiu ce frunze cu nus tiu ce fructe, cu profa de bilogie care sie a da teme acasa. in primul rand cu autorii de manuale si tot asa.
este o etapa ale carei roade le vom culege peste 20 de ani ,cand romanica va avea cea mai amre rata de depresivi cel putin. vor si cei care azi eptrec 12-14 pe ore pe zi al scoala si facand teme. sutn cei car einvata fractii in clasa a II a pentru ca in clasa a VIII a sa nu mai paota itnelege un text simplu. iar tolernata, dorinta ca si celalalt sa se integreze se frange in manualul de religie de clasa I sau a II a maxim, din care invata ca cei de late religii ajung in iad,adica cei diferinti de noi vor fi condamnati.de catre aia cu piatra in mana de au dat peste 500 de like uri la raag.
Eu n-am zis sa faca minuni, am zis doar sa faca ceva. Orice, ca in definitiv ia un salariu. Un psiholog poate ca nu rezolva complet un caz, dar poate detensiona un copil, ii poate da raspunsuri. Lumea nu e dreapta, dar secretul e sa-ti dezvolti mecanisme de aparare, iar un psiholog stie destul de bine aceste lucruri si are uneletele necesare. Cat despre religie depinde foarte mult si de profesor, dupa cum depinde de profesor si la matematica, romana sau orice alta materie. Iar cu manualele e o poveste intreaga. Ideea e sa “vaccinezi” copilul, iar un psiholog ii poate ajuta sa reziste in jungla. Il poate invata ca a fi “number one” nu e poate cea mai buna solutie. Il poate invata ca n-ar trebui sa se considere prost daca nu s-a calificat la olimpiada, si nici daca parintii tipa la el ca e un “lenes” si ca “nu-i place sa invete”. Il poate arata ca si parintii au problemele lor care ii fac sa explodeze, ca si adultii gresesc. Il poate invata multe, numai sa depuna efort. Cu siguranta ca sunt si psihologi extraordinari, care fac lucruri extraordinare in unitatile de invatamant in care sunt angajati, insa nu stiu cat sunt de multi. Parerea mea e ca parintii ar trebui sa acorde mai multa atentie psihologului pe care scoala il pune la dispozitie. Sau poate ca se simt vinovati si nu vor ca psihologul sa ajunga si la problemele pe care ei n-au reusit sa le rezolve si care se rasfrang asupra copiilor. A-ti recunoaste esecul ca parinte nu e usor. Dar ce conteaza mai mult: orgoliul tau sau binele copilului?
As vrea sa mai adaug: toleranta nu este una si acelasi lucru cu acceptarea pericolului social. Daca exista un pericol social – fie ca vine din partea unui copil, caine sau turturii de pe strasina casei, care stau sa cada in capul trecatorilor – pericolul social trebuie rezolvat cumva. Psihologul poate ajuta la detensionarea unui copil cu anumite probleme, detensionand situatia si inlaturand pericolul social. Daca problema persista se poate lua decizia transferului sau chiar a exmatricularii (am inteles ca se poate face si de catre consiliul de parinti). Din articolul de mai sus se intelege ca a fost vorba de o gafa, nicidecum o situatie exploziva. Si exista situatii explozive, cu oase rupte si alte evenimente nefericite. E vorba aici strict de pericolul social, nimic personal. Daca il poate rezolva psihologul e foarte ok.
In cazul cainilor acestia trebuie ridicati de pe strazi, cazati in adaposturi si dupa un anumit numar de zile eutanasiati pentru a preveni suprapopularea. E metoda folosita tari civilizate ca Marea Britanie sau Franta, Suedia etc. E o metoda clara si aplicata cu strictete. Si aceste tari se confrunta cu fenomenul abandonului, dar pentru ele siguranta publica primeaza. A ne intoarce la situatia de acum cativa ani din ‘umanitate’ e de neconceput.
numai ca pentru ei un copil cu dizabilitati=pericol social.
nimeni nu cere ca un copil cu probleme grave psihice,oligofren de ex, sa mearga la o socala normala,pentru ca nu ar fi bine pentru niciuna dintre parti.insa stiu un copil cu epidermolizqa buloasa, care merge la scoala complet pansat unde pielea este acoperita de rani, si e printre primii. mare minune de nu o termina cu peste 9,50 si anul asta.
la fel stiu copil cu leucemie care e la liceu acum,si care a luat capacitatea cu aproape 9.
si nu pot sa spun ca unii parinti nu au considerat ca acesti doi copii nu reprezinta un pericol real pentru copii lor normali,sanatosi, echilibrati etc.mai ales etc.
Hai sa zicem asa: pericolul social e o SITUATIE (pun accent pe “situatie” si nu pe “persoana”) repetitiva, reala. Mai pe romaneste pustiul care sare cu pumnii la oricine sau arunca cu scaune prin clasa riscand sa loveasca pe cineva poate fi trecut la categoria “pericol social”. E o stiuatie reala, repetitiva. Cauza e mai putin importanta pentru medicul care pune piciorul in gips. Referitor la subiectul initial, la pericolul social reprezentat de caini, avem acum o lege similara cea din Marea Britanie, Franta sau orice alta tara civilizata. Cele doua subiecte nu se pot suprapune. In primul caz vorbim de oameni – fiinte dotate cu ratiune – in cel de al doilea de fiinte dotate cu sensibilitate si nicidecum cu ratiune. Legislatia e clara, acum o avem si noi. O aplicam si cam asta e tot. Nu cred ca e nevoie sa invetam roata.
Ca sa inchei, persoana cu dizibalitiati NU inseamna automat pericol social. In cazul cainilor putem vorbi de aspecte multiple: pericol social datorat instinctului teritorial, manifestat fata de strainii care patrund in teritoriu, pericol reprezentat de fecale, zgomotul nocturn etc. Toate acestea sunt reglate in legislatiile internationale din care ne-am inspirat si noi. Nimic nu este contrar normelor europene, legislatia e ok din toate punctele de vedere, ba chiar mai ingaduitoare (14 sau chiar 30 de zile fata de 8 cum e in alte parti). Exista legi, autoritatile sa-si faca treaba. Atat si nimic mai mult.
P.S.: “Dizabilitate” poate insemna si o depresie, cu care te alegi in urma unui deces/divort/accident etc. DEPRESIA este o afectiune grava si foarte raspandita, care necesita inclusiv tratament medicamentos in forme avansate. As zice deci sa o luam mai usor cu pianul pe scari impartind etichete. ADHD? Nici macar nu este cosiderata o afectiune (cautati pe net). Ce putem spune atunci de Nica a Petrei din istoriile lui Creanga? Daca vorbim de elevi care in mod regulat se incaiera zilnic – si o fac pentru ca se injura, pentru se urasc pe motive diverse (in mare parte induse de adulti) – atunci putem vorbi de pericol social real, atunci putem vorbi de anumite masuri care sa duca pana la exmatriculare. Dar ca Vasilica a aruncat cu buretele in Georgel sau ca Ionel canta in ore… come on! Se gasesc solutii, ala nu e pericol social.
Dan, niciodata, repet niciodata nu am vazut un elev cu dizabilitati care sa atace primul.
in rest, doar in romanica inca se mai crede ca ADHD ul e o afectiune psihica si nu o reactie emotionala la mediul de acasa,relatia cu parintii.
stiai ca peste 50% dintre prematurii din romanica sunt diagnosticati fals cu ADHD? evident nimeni nu se oboseste sa citeasca doua randuri cum ca ei vor fi kinetici,ca na, efortul adaptarii la viata extrauterina, pentru un tip de 29 de sapt la nastere e echivalenta cu stresul perceput de creierul uman la o expedietie in spatiu ca ca efortula sta lasa urmari cat se poate de recuperabile.
iar cei cu asperger, saracii, nu au sansa de integrare,ca vin gigel si fornel cu lectia bine tocita, vine profa cu ochelarii de cal si gata, copilul cu asperger trebuie executat.
cei 500 de laicuitori se pricep f bine la asta.
ADHD este o afectiune psihica, conform American Psychiatric Association, care scot si manualul de diagnostic si statistica a tulburarilor mentale, deci dau tonul in domeniu. E vorba de un dezechilibru chimic, care nu exclude si componenta emotionala de care ziceai tu, dar in nici un caz nu e un criteriu in diagnosticul ADHD.
2. Am vazut multi elevi cu dizabilitati care devin violenti, asa cum am vazut si elevi tipici facand acelasi lucru.
Nu mi se pare deloc corect sa punem problema asa persoana cu dizabilitate e sinonim cu victima etc.
Repet, se numesc persoane cu cerinte educationale speciale fiindca asa sunt. Nu mai buni sau mai rai, doar cu cerinte speciale, cred ca-r fi util sa privim lucrurile asa cum sunt ele in realitate.
cristina, de unde pana unde se intinde normalitatea?
cat e de anormal un copil normal care bate alt copil si cat de anormal unul diagnosticat cu ADHD care bate un copil?
in logica ta, ce faci cu supradotatii?
propun clar sa imi aleg colegii strumfului, pe bune. pun un pat la lui procust si cine nu se potriveste, naspa, n-are ce cauta in clasa!
corect?
Cred ca avem tendinta sa punem totul pe umerii unei anumite conditii despre care se stie in definitiv extrem de putin. O persoana cu ADHD/Asperger poate suferi de depresie la fel ca oricine altcineva, dupa cum o persoana fara ADHD poate cadea intr-o forma grava de depresie cauzata de o trauma (deces, divort). Problema e ca in primul caz multi au tendinta sa atribuie depresia ADHD-ului, cand, in realitate, cauzele sunt altele. N-ar trebui sa confudam totusi lucrurile. Copii-problema au fost si Thomas Edison, si al nostru Creanga. Ajungem la absurd. Ce se petrece insa in scolile romanesti e mult mai grav, sunt copii se incranceneaza de te intrebi de unde le vine, copii care se arunca prin pereti (de rigips), care isi trimit scaune cu bolta, peste banci. Astea nu mai sunt nazbatii. Aici da, sunt probleme, si daca nu se pot rezolva atunci ramane si optiunea exmatricularii. Dar asta nu are nicio legatura nici cu ADHD, nici cu nimic altceva. E usor sa aplicam etichete si sa ne ascundem in spatele lor. E, oricum, mult mai comod.
Nike,
nu prea inteleg ce concluzii ai tras din ce-am scris eu. Unde am zis eu ceva despre normalitate, norma etc?
Eu una cred ca discutia despre normalitate nu-si are locul si e muuult prea complexa. Nu detin adevarul absolut si cu siguranta nu-s in masura sa stabilesc ce inseamna normal si ce nu. Exista insa pentru orice afectiune psihica niste criterii de diagnosticare.
Am dat o informatie despre ADHD si am spus ce-am vazut eu in scoli. Atat. Am spus de aemenea ca persoanele cu dizabilitati nu-s mai bune sau mai rele, sunt doar cu dizabilitati.
Si iarasi, ce legatura are ce-as face eu, “in logica mea”, cu supradotatii?
De ce tonul tau iritat si de ce iei personal o postare informativa?
Inteleg ca ai avut dificultati de depasit si ca baiatul tau e superdoatat, e foarte bine ca sunteti o familie ok, si iarasi implicarea ta sociala e un lucru laudabil. Dar nu vad ce treaba am eu cu asta. Mai multa relaxare nu face rau nimanui, asa cum nu fac nici informatiile corecte, pe orice subiect.
nu, eu nu am probleme, eu spun ce s-ar intampla daca as aplica logica ta.
cu ce e mai slab un elev mediocru fata de unul cu sindrom down mozaic? cu ce ar fi diferiti, exceptand aspectul mongoloid?
strumf a avut la gradi un coleg cu SD si era adorabil.
so?
scuze pt ton,daca nu ti se pare ok
Dar care crezi tu ca e logica mea de faci asemenea afirmatii?
Am senzatia ca vorbim limbi diferite, serios :)))
[…] argumente, ele sunt extrase chiar din realitatea înconjurătoare, de exemplu, din comentariile de aici, de la un topic dedicat autismului. Una peste alta, ne explică “normalii”, povestea […]
[…] Mama care a muscat cainele de bot – simonatache.ro 11 tw. trackbacks 17579 tw. followers […]
Turma sau “normalii” ne dicteaza viitorul, din pacate… 🙁
Stimabilă Simona Tache,
Am scris un comentariu legat de folosirea unui limbaj decent, mai ales în cadrul unei cărți. Am primit un reply de la un motan pervers care știe să scrie, un catalin care nu știe că substantivele proprii se scriu cu literă mare. Ca motan, probabil are un penis, adică ceva mai mic, după cum crede el. Nu e vina lui, așa a fost educat în familie. De obicei, cine are mărime, tace și face, e bazat, nu trolează pe net să-și crească bărbăția. Am crescut în cartier de periferie, știu mult mai multe sinonime.
Puteți ascunde lighioana? Nu cred că e bine să lăsați pe oricine cu jeg pe creier să strice atmosfera dezbaterii. Nu sunt pentru cenzură, dar cred că trebuie banat un animal care ia parte la discuție. O spun pentru pagina dvs. în primul rând.
[…] de câteva zile o adevărată furtună blogosferică pornită de la un articol de-al Simonei Tache. S-au format tabere, s-au înjurat unii pe alții, s-au vehiculat cuvinte frumoase de genul […]
Foarte frumos !
Am citi comentariile anterioare si va spun sincer ca inca odata mi se confirma faptul ca nimic nu poate sa-mi schimbe parerea : suntem un popor needucat, intolerant si plin de frustrari.
Si aici ma refer la normalii normalilor ( adica parintii ) care par sa fie majoritatea.
Dar acesti parinti de normali inca nu au intalnit suferinta, necazurile, greul…
Si nici nu le doresc.
Insa, le-as sugera sa gandeasca doar atat :
Eu sunt mama unui ”anormal” si de cand s-a nascut copilul meu m-am schimbat cu mult in bine. Vad viata altfel, am o perspectiva mai larga. Recunosc : inainte eram si eu o normala idioata care nu doream sa vad decat in fata, fara sa trag macar cu ochiul in stanga sau dreapta. Acum vad panoramic.
Si va sun doar atat :
Am un copil ”anormal” de cand s-a nascut si in toti acesti ani am luptat si o sa fac asta pana mor, pentru ca ”anormalul” meu sa ajunga cat mai sus. Daca l-ati vedea ati intelege cat de sus este acum. Eu stiu cum e sa o iei din strafundul intunericului ca sa ajungi la lumina.
EU SUNT UN PARINTE FERICIT !
Dar cum ar fi un parinte de normal, in conditiile in care care toata viata s-a invartit in lumina si dintr-o data, pur si simplu, s-a trezit cu copilul in intuneric. Si poate nu se va putea sa il mai scoata de acolo niciodata.
ACESTA ESTE UN PARINTE NEFERICIT .
Eu cred ca ar trebui sa lasam toti nasul putin mai jos. Ce vrem sa facem din copiii nosrti ? Savanti din scutece? Nu e cazul. Nu are rost sa-i tampim noi din orgoliu sau din cauza frustrarilor noastre din copilarie si sa-i facem cu buna stiinta din normali ”anormali”.
Chiar credeti ca la scoala, copiii normali sunt sfinti ? Chiar atat de naivi sunteti ? Atunci inseamna ca nu ati fost niciodata in pauza, intr-o scoala de normali. Ceea ce e anormal. Pentru ca altfel v-ati fi ingrijorat, cu sigurata.
Cred ca cel mai bine ar fi sa coboram toti la normalitate si sa lasam fatarnicia si figurile de-o parte.
Ca nu se stie cand ne arata Dumnezeu si fata cealalta si… sa nu fie atunci prea tarziu ca sa mai deschidem ochii.
Doresc mult succes in activitate parintilor de normali si multa sanatate si numai bine parintilor de ”anormali” ( desprea acestia stiu sigur ca au succes in activitate ).
Ca suntem niste generatii de depresivi si nevrotici stim de mult, dar ca nu reusim sa ii intelegem pe altii, speciali ca si noi e o uimire pe care o traiesc zi de zi. Excelenta mama si o foarte realista carte!
Cum am citit articolul ca am si comandat cartea. Am si eu vreo 2 cunostinte cu copii care au autism, si sunt convinsa ca ar vrea si ei sa stie mai multe (asta daca nu au citit deja cartea Anei), de abia astept sa ajunga curierul! Multumesc Simona!
[…] cărți pe care eu le-am citit. Am scris, la momentul când a apărut, un text care se numea Mama care a mușcat câinele de bot. Pentru că Ana chiar povestește în carte că, la un moment dat în viața ei, a făcut asta. […]