Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut

Dă-mi untul, te rog!

Cristina Ioniță e prietena mea și expertă în dieta ketogenică, adică știe să ne învețe cum să ne facem inclusiv dulciuri care nu îngrașă, pe care le putem mânca chiar în perioadele de dietă. Recent, a scos și o carte frumoasă, cu rețete keto, din care pune 3 exemplare la bătaie, prin tragere la sorți. Nu trebuie decât să spuneți, într-un comentariu, că v-o doriți. Comentați cu o adresă de e-mail funcțională, vă rog. Lunea viitoare, după 12, voi anunța câștigătorii. Arată așa cartea:

Am rugat-o pe Cristina să ne dea și o rețetă de prăjiturică, plus două-trei sfaturi legate de masa de Paște, care – brrr! – se apropie tot mai tare. Mi-a trimis rândurile de mai jos:

“Sărbătorile și vacanțele nu sunt (doar despre) mâncare, ci mai ales despre socializare. De ce să te simți greoi și lovit de moleșeală dacă sunt totuși soluții să mănânci și să bei cu plăcere, fără să te îngrozești ca o mireasă înaintea nunții?

Chiar dacă Mercur taman a ieșit din retrogradul ăla al lui, urmează câteva luni în care amprenta unor scuze destul de solide (“Hai, fată, lasă-mă, că e 1 Mai/Paște/All inclusive/a 4a zi de Paște/1 Mai reloaded”) ar putea rămâne adânc desenată în organismal nostru: mai pe o aripioară, mai pe o pulpiță ori – spaima bărbaților topiți după bere – chiar pe burtă. 

Dacă vrei un desert mișto, pe care promit că îl va iubi toată familia, fă o prăjitură cu brânză fără aluat. Secretul unei prăjituri bune nu stă în cocă, ci în cantitatea de lipide din umplutură sau glazură.  

1 kg brânză grasă de vaci 

 8 ouă 

 Goji sau merișoare uscate înmuiate în rom 

 3 linguri făină de cocos 

 Îndulcitor natural (50 gr eritrit cu stevia) 

 10 grame praf de copt 

Lucrurile stau destul de simplu: amesteci brânza cu ouăle întregi, pe rând, apoi adaugi îndulcitorul, făina cu praful de copt și, în cele din urmă, fructele uscate, după rehidratarea în rom. Se coace 40 minute la 170 grade.  Poți să folosești și bucățele de ciocolată neagră. Sau doar un strop de rom. Important e că nu vei simți vinovăția aia data de o cantitate mare de cocă, căci… trebuie să știi, 1 moleculă de glucid reține 3 molecule de apa pe lângă ea.  

Vrei să mănânci mici? Sau drob, și ouă, și friptură, și de toate? Fă-ți o salată de primăvară lângă, tot ce e crud are enzime digestive care vor pune umărul la starea ta de bine. Și nu mânca cu pâine sau cu cartofi, atunci când alegi carne grasă.  

Alcoolul rămâne și el pe masă, să știi. Poți alege un pahar (două, trei) de vin sec, atât timp cât nu uiți să bei și un pahar de apă alături, întrucât alcoolul deshidratează (mda, de-aia ne doare capul a doua zi).  Dacă preferi berea, limitează consumul la 1-2 beri mici, întrucât mitul nu e mit: conține o cantitate măricică de carbohidrați, iar organismul se concentrează să metabolizeze întâi alcoolul, carbohidrații transformându-o parțial în grăsime. 

Succes! Pentru comenzile de carte, venite de pe simonatache.ro, ofer un cod de reducere. Se cheamă APRILIE10 și e de 10% pentru orice comandă făcută aici.”

Cristina Ioniță

Gata. Vă aștept cu înscrierile la concurs, dacă vreți cartea Cristinei.

Later edit: Câștigătorii sunt Urse Cristina, Clara și Ramona. Vor primi un mail de la Cristina Ioniță.

168 comentarii

  1. Vreau si eu. Sa slabesc si sa ma fac iar top-model 😊
    Mircea

  2. Cartea e sigur la fel de tare ca autoarea…. DA, O VREAUUUUU!

  3. Mulțumesc, îmi doresc cartea! Chiar am început de 3 zile o dietă keto ‘după ureche’ și lipsa dulciurilor se resimte deja, atât pe cântar cât și în suflet…

  4. Am planuri mari, numai-numai sa incap in poze la vara la plaja…please un exemplar si pentru mine!!

  5. Mi-am încercat talentul în bucătărie ca să marchez cele 6 luni fără zahăr și carbohidrați. Nu încerc să conving pe nimeni de nimic, doar mă laud. Si da, vreau cartea 🙂

  6. pick me! please, pick me!

  7. Mădălina Condeescu

    Keto ? Suna fancy. Sunt rețete pentru pisici ? Nu am pisică, așa că sper să învăț rețete noi pentru mine.
    Altfel..keto Kat sa se numească 😄

  8. Imi doresc cartea pentru ca de 3 saptamani am inceput o dieta si balesc la dulciuri incontinuu. Nu as vrea sa stric tot ce reusit pana acum sa devorez o ciocolata cu mii de calorii :). Multumesc

  9. Eu am deja cartea, este minunată, am gătit câte ceva din ea! Dar vreau să particip la concurs, în caz de câștig, aș dărui cartea unei persoane dragi. 🙂

  10. Și eu vreau cartea 😘

  11. Dă, Doamne Bunuțule, slăbeală la toate femeile pofticioase şi dietă la toți oaminii care iubeşte prăjiturili!

  12. Basceanu Simona

    Imi doresc cartea. Multumesc daca o voi avea de la tine😊!

  13. Minunat pentru cei care sunt la dieta, si eu vreau cartea!

  14. Eu eu eu. Eu vreau cartea. Alege-ma pe mine. Alege-ma pe mine. Ke-to! Ke-to! Ke-to!

  15. Sigur doresc si eu cartea. Multumesc

  16. Hei 🙂

  17. Sincer as dori-o pe Cristina.. 😍🥀💮🌸💐.. dar dă-mi untul te rog..

  18. Hei 🙂 imi doresc tare mult cartea, sigur am ce invata din ea

  19. Vreau șî eu 😁😁

  20. O vreau.
    Long story
    E cea mai fără histamina dieta ever.
    E indicată în anumite etape ale Sindromului sever de malabsorbtie.
    Mulțam fain în caz de câștig.

  21. Vreau foaaarte mult cartea, m-am lăsat de fumat și nu numai că m-am îngrășat, dar pofta de dulciuri a ajuns la cote inadmisibile.

  22. Patricia Cimpean

    Vreau si eu cartea. Pt ca migrena cluster si sper ca alimentatia ajutaaa

  23. Da, o vreau si eu!!!
    Urmaresc cu mare interes postarile voastre!
    Multumesc

  24. Vreau si mi-o doresc 😮 #untulesteviata

  25. Ma inscriu la concurs. Reteta din exemplu mi-a placut si as explora mai multe! 🙂

  26. Pare interesanta! O vreau! 😻

  27. Ioana Georgescu

    Si eu vreau cartea. Sunt fan keto si pasionata de facut prajituri! 🙂

  28. Mi-ar placea foarte mult sa castig si eu unul dintre exemplare.
    Urmaresc activitatea autoarei si chiar am inceput sa studiez dieta.

  29. Doresc cartea, pentru ca menopauză, foame, reținere de lichide, metabolism adormit, etc.

  30. Imi doresc cartea, tin keto de 5 saptamani. Daca o primesc vin dimineata in Tineretului si fac scari:). Imi tot propun asta de cand a venit primavara.

  31. Vreaaaau cartea, sunt chiar la dieta keto (proud am slabit 10kg 🙂

  32. Azi e ziua mea, poate mi-o face Universul cadou daca tot se trage la sorti. Deci, da-mi untul, te rog! 🙂

  33. Aici una, te rog. 😊

  34. Si eu as dori-o. Multumesc! Si…succes noua, tuturor, cu mesele viitoare!

  35. Popescu Gabriela

    …as vrea chiar sa cumpar cartea…detin o tumora cerebrala ( vai de capul meu , cum ar veni) si mi ar fi de mare ajutor…multumesc !

  36. Sunt curioasa daca dieta functioneaza si la babe ! As putea da raspunsul daca as avea cartea…

  37. Fix azi de dimineata m-am gandit la dulciuri keto. Ma inscriu si eu in competitie!

  38. Îmi doresc foarte mult cartea Cristinei, chiar aș vrea să o cumpăr ( în caz că nu o câștig 😀😁), dar este un pic cam scumpicică.

  39. Multumesc! Da,vreau cartea, bineinteles,mai ales ca sunt ingrozita de entuziasmul familiei la gandul meniului de Paste!🙈

  40. Si eu vreau .Succes participantelor!

  41. Da…
    Mi-o doresc!

  42. Hei, o tot urmaresc pe Cristina pe ici pe colo pe unde pot si am si furat cateva din retetele ei din carte. Imi doresc foarte mult cartea 🙂

  43. Mie nu imi trebuie, dar stiu pe cineva care are mare nevoie de inspiratie. Sanatosi sa fim ca restul se rezolva! Numai bine.

    Izabela

  44. Interesant, mi-aș dori sa o citesc și să o dau mai departe apoi.

  45. Eu, eu, eu! Pentru ca retetele keto bune si testate sunt foarte greu de gasit.

  46. Bună! Abia astept sa o citesc😊. Multumesc!

  47. Poate am noroc 🙂

  48. Vreau și eu!! Aș vrea să încerc Keto dacă aș găsi mai multe rețete bune.

  49. Mi.ar folosi in perioada asta in care fortat ar trebui sa mananc sanatos si taman acum m.au apucat toate poftele de lume.

  50. Pentru mine apetitul pentru dulciuri e o reală problema în alimentația zilnica și, sper ca aceasta carte sa mă ajute și sa mă motiveze sa slăbesc.

  51. Si eu vreau cartea….😍🤩😋

  52. Și eu vreau cartea!

  53. De un an tin keto, gluten free si intermitent fasting, deci am nevoie de multa inspiratie!

  54. Natalia Istratii

    Vreau și eu cartea ❤️❤️❤️

  55. Da-mi untul, te rog!

  56. Si eu vreau un exemplar.🤗

  57. Imi doresc cartea pentru a invata sa gatesc sanatos. ❤️❤️

  58. Raluca Simionescu

    2 oameni frumosi, tu si Cristina. Mi-ar plăcea mult sa castig cartea, iar prăjitura din articol va tine loc de pască anul acesta.

  59. Imi doresc mult cartea. Cred ca ar fi cadoul perfect pentru mine de iepuras.

  60. Bineînțeles ca mi-o doresc! Promit sa pregătesc toate rețetele din ea!!!

  61. Si eu sunt curioasa sa incerc aceste retete.

  62. Și eu vreau să încerc acest stil de viață! Încă mă documentez deci numai bine ar veni un astfel de cadou.

  63. Imi doresc foarte mult aceasta carte.

  64. Am diabet, as vrea si eu una :*

  65. Camelia Dumitrescu

    Vreau si eu cartea,mi-ar fi de mare ajutor!

  66. Si eu as vrea-o.

  67. As dori si eu cartea 😊

  68. Am ales o dieta sanatoasa,pentru copilul meu,diabetic insulinodependent.De aceea imi doresc aceasta carte!

  69. Îmi doresc un exemplar!

  70. Și eu o vreau. De curând am început sa citesc bloguri keto. Mulțumesc și felicitări autoarei 🙂

  71. iar au aparut jdemii de ….
    io nu vreau cartea, ca nu stiu sa citesc.
    eu o vreau pe autoare.

  72. Da, imi doresc cartea! Imi tot fac curaj sa experimentez si altfel de retete 😁.

  73. Claudia moscalu

    O vreau 😘❤️

  74. Vrem cartea 🙂 multumim

  75. Imi doresc mult aceasta carte, pare grozava 🙂

  76. Deja am incercat câteva rețete de pe blogul Cristinei, dietaketogenica.ro, dar am înțeles că în carte se regăsesc rețete suplimentare, care vin cu explicații și calcule.
    De asta o vreau.
    Și dacă nu e sa fie cu noroc pentru mine in 15, probabil o să țină cont iepurașul de cadoul pe care mi-l doresc. 😀

  77. Gabriela Roxana Ionescu

    Dă-mi, cartea, te rog! 😊

  78. Da, îmi doresc cartea foarte mult, cred că e super!

  79. De aproape două săptămâni am început dieta Keto. Am seri în care îmi vine să mă dau cu capul de toți pereții. Am zile în care îmi vine să ling vitrinele patiseriilor și ale cofetăriilor. Dar am dat jos 4 kilograme. Mai am de scăpat de 17. 😒

  80. Și eu vreau cartea 🤗

  81. Cristina Enache

    Da, vreau cartea! Pentru rețele de prăjituri, muahahah 🤭

  82. Si eu vreau🤓

  83. E perfecta ptr ”regimul” de 20ani pe care il tin.

  84. Vreau și eu. Untul, cartea, amândouă:). Bine, slabe șanse. Rareori,close to never, obțin ceva fără muncă, dar merita sa incerc!

  85. Si eu mi-o doresc. Urmez principiile dietei ketogenice si mi-ar fi mai usor sa fac retete din carte, decât să iau “la mana” internetul. 😉

  86. Veronica Anghelescu

    Eu as vrea sa o cumpar. Autoarea are un web-site? Multumesc!

  87. Si eu imi doresc tare mult cartea 😍

  88. Veronica, click pe numele meu și te duce pe website ❤️

  89. Și eu o vreau!!!!

  90. Îmi doresc din toți rărunchii aceasta carte de rețete! Simt că nu este orice carte de rețete, ci ingredientul minune care îți binecuvântează sănătatea și sufletul.

  91. Am inceput stilul de viata keto de 2 luni si vad beneficiile. Imi doresc mult cartea pentru inspiratia zilnica. Multumesc!!!

  92. Zotescu Andreea

    Imi doresc și eu cartea ❤️❤️❤️
    Am citit despre ea si este super!

  93. Daaaaa, vreaaau 🙂

  94. Daaaa, vreaaau 🙂

  95. Vreau şi eu!

  96. Rosu Anca-Maria

    Doresc cartea. M ar ajuta sa fac pierdute kilogramele acumulate dupa sarcina. Multumesc ftumos.

  97. Adeline Popescu

    Vreau si eu cartea. Dupa a treia sarcina am ramas cam plinuta. Merg la sala, dar nu cobor nicicum sub 61 kg. Cartea mi-ar prinde bine.😊Multumesc.

  98. Silvai Birzoianu

    Si eu o vreau. Si daca nu o castig, sigur o cumpar, ca am tinut demult keto dar nu o perioada lunga tocmai pt ca ma frustra faptul ca nu stiam ce sa mai mananc. Dar am fost multumita de rezultatele mele.

  99. Tot citesc de ceva vreme despre dieta asta ketogenica și tot nu prind curaj, a se citi voința, să mă apuc de ea. Și totuși nu îmi dă pace. Cu grăsime vreau sa scap de grăsime! Și vreau și cartea!

  100. Me, me, me!! Macar una din cele trei! 😀

  101. Nu am auzit pana acum de dieta ketogenica. Am citit pagina Cristinei si m-ar interesa si cartea. Multumesc pentru articol si concurs!

  102. Vreau si eu! 🙂

  103. Vreau și eu 😍

  104. De cate ori ajung la control de 6 luni postneoplasmmamar, Profesorul imo spune, citez, Doamna, va gasesc foarte bine dar va rog sa nu va mai ingrasati! Sunt disperata, mi-e rusine de dansul. The 😋

  105. Bună! Îmi doresc cartea. 😊

  106. Bianca Pavaleanu

    Imi doresc si eu cartea. Multumesc!

  107. Madalina Andreescu

    Imi doresc mult aceasta carte 🙂

  108. Si eu! 🙂

  109. Sunt la inceput de drum (Keto) si simt ca aceasta carte imi va fi cel mai bun companion!

  110. Sper sa fiu printre norocosi! 😊

  111. Si eu vreau! Mulțumesc!

  112. Urmaresc postarile si site-ul Cristinei de ceva vreme 😀 Si pot sa spun: She is the best! Din prezentarea cartii, pare foarte bine structurata, se vede ca a investit mult timp si atentie in ea. Evident, mi-ar placea sa am cartea :mrgreen:

  113. Mmm, ma bucur sa descopar o sursa noua de inspiratie ketogenica.

  114. Si eu as dori cartea. Multumesc!

  115. NEAGU FLORENTINA

    AS DORI CARTEA!

  116. Si eu o vreau te rog

  117. Si eu vreau!

  118. Nicoleta Ciobanu

    Și eu îmi doresc cartea. De 3 luni țin dieta și mai am nevoie de ceva inspirație 🙂

  119. O doresc ptr sotia mea care are diabet. ionut.gheorghiulescu@yahoo.com

  120. Sunt la inceput in dieta keto, imi doresc sa primesc cartea pentru a fi mai informata.

  121. Dupa 6 luni de keto, pot spune ca functioneaza. Imi dorec cartea pentru cat mai multe retete keto. Multumesc!

  122. Mi-ar placea sa pot avea posibilitatea de a-mi imbunatati “viata mea keto”.
    “Poftesc” la aceasta carte!

  123. Capitanu Daniela

    Iti multumesc daca ma alegi pe mine. Si mult succes in tot ceea ce faci!

  124. O vreaaaaaauuuuuuu!!!!

  125. Atat de mult vreau cartea, ca am comentat de doua ori si nu apare niciun comentariu! Universul conspira?

  126. Problema e mult mai complexa. Nu conteaza doar alimentatia, ci si multe alte aspecte. Eu, de exemplu, de 15 ani de cand mi-a spus ortopedul care mi-a refacut piciorul zdrobit intr-un accident casnic ca riscul maxim este sa ma ingras, am inceput “monitorizarea”. Desi sunt “oversize” cu 1.74m si 80 kg, niciodata nu am constatat mai mult de +/- 2kg, desi mananc orice, oricat (poate prea mult). Dar stau in casa la tara si sunt afara la muncile pe care le implica situatia cam 6-8-10 ore pe zi, in functie de anotimp si necesitati (gradina, lemne, …). Concluziile sa le traga “specialistii”

    • Am uitat sa precizez varsta: 63

    • …adică să ai frumoasa vârstă de 63 și să nu știi să faci macar cartofi prăjiți dekat după rețeta din carte ??!!??
      Așa ceva….de la kere nu mă așteptam..,
      Apropo, prima carte de pomană, aia cu urcarea sufletului în rai și propășirea interioara, se dădu ???
      Că și pt aia se buluciseră vreo 700 de mâini întinse….inclusiv o doctorita chirurg cu doo pisici acasă….

    • @dg: urasc cartofii prajiti! si in materie de gatit (cel putin pe gustul meu si chiar si al altora), toti “chefii” de la tv sunt faina (adica 3 nule). Pot ei sa puna artistic pe o farfurie fructele de mare (apropo, fazanul, mistretul,… sunt fructe de padure?) dar fata de un muschi de porc impanat, asortat cu cartofi rantaliti si salata de varza cruda nu au nici o sansa. Daca pui si o palinca, nici nu mai discutam!

    • @dg Si am uitat sa spun ca nu vreau cartea, ca tot ce am facut dupa carte a iesit “de merde”

    • iertare, kere
      a fost o gluma nesarata, stiu, dar daca nu am avut carte care sa ma invete cum sa pun sare, ce sa fac ?
      eu intelesesem ca cine posteaza aici e inscrisa automat la concurs si…cum le fu….norocu…
      bai, da cand vad nesimtirea asta cu “vreaaaaauuuuuu si io…..” mi se pune o pata de ulei ars pe ochi si devin trist….si tre sa mai beau o bere….
      hai ti pup.

  127. Raluca Sofia Ene

    Si eu mă înscriu. Multumim!

  128. E un semn acest articol…sa depasesc momentul ‘de luni’, ‘dupa sarbatori’, etc. :).

  129. Si eu imi doresc cartea Cristinei 🙂

  130. O vreau si eu! Keto is the way 🙌🏻

  131. Imi doresc si eu aceasta carte.
    Se gasesc pe net multe articole despre dieta ketogenica, insa contin mai mult informatii generale.
    Imi doresc de mult o carte cu retete.
    Multumesc!

  132. Ma inscriu si eu!

  133. Da-mi cartea,te rog! 🤩🤩🤩

  134. Oh boy oh boy ce bine suna cartea aceasta!
    Si eu o vreau😊

  135. “Dă-mi cartea, te rog!”

  136. Si eu ma inscriu printre doritorii acestei carti. Succes tuturor!

  137. Vreau cartea, îmi place untul și as vrea sa am confirmarea ca îmi face bine

  138. Evident că o vreau io! 😃

  139. Îmi doresc cartea !

  140. Multumim de ocazie, si eu vreau cartea!

  141. 157 de doritori. Eu a 158-a. Sanse sunt.
    Vreau si eu.

  142. fetelor,
    o carte cu retete kamasutra unde gasesc ?
    pentru o prietena care vrea sa (se) gateasca intreb….

  143. as vrea cartea cadou, dar daca nue cu mine norocul, o voi cumpara.
    mai ales ca e o reducere pe site!!!

  144. Imi doresc din tot sufletul sa slabesc,dar din pacate nu am suficienta ambitie.Adevarul este ca imi place sa mananc.Imi doresc aceasta carte,poate imi pune o ordine in farfurie.

  145. No way, ne intoarcem la criza untului din Suedia in 2011 :-))) Sau Norvegia.

  146. M-a sunat Patraru sa ma inscriu la concurs … l-a rugat Raluca! Grijulie! 😆

  147. Cine stie, este cumva aceeasi carte cu cea aparuta in Franta acum ceva ani? Are acelasi titlu si acelasi subiect, dieta keto..E
    1.coincidenta
    2. plagiat
    3.sau e traducere dupa cartea de mai jos”« Du beurre s’il vous plaît ! », Renaud Roussel
    https://www.amazon.fr/beurre-sil-vous-pla%C3%AEt-autrement/dp/273391359X/ref=sr_1_1?__mk_fr_FR=%C3%85M%C3%85%C5%BD%C3%95%C3%91&crid=T07LT5EQKKNP&keywords=du+beurre+s%27il+vous+plait&qid=1557349361&s=gateway&sprefix=du+beurr%2Caps%2C138&sr=8-1

  148. As dori sa cumpar cartea, doar ca nu o gasesc niciunde in stoc. Aveti idee de unde o pot achizitiona? Multumesc!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest site foloseste serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.

Question Razz Sad Evil Exclaim Smile Redface Biggrin Surprised Eek Confused Cool LOL Mad Twisted Rolleyes Wink Idea Arrow Neutral Cry Mr. Green

bijuterii argint bijuterii argint