Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut

Să-i ascultăm puțin și pe medici

Screen Shot 2016-08-16 at 11.24.29

Acum ceva vreme, cititoarea blogului care se semnează Dr. Quinn și care – ați ghicit! – e medic îmi trimitea un text despre ce înseamnă primul ajutor de urgență, dat în stradă, și ce ar trebui să NU facă oamenii care asistă la un astfel de nefericit incident, ca să nu-i încurce pe cei care execută manevrele de resuscitare. L-am publicat aici.

Pe fondul unei atitudini resentimentare generalizate față de breasla din care face parte, Dr. Quinn a revenit, trimițându-mi povestea ultimei sale gărzi. O public în cele ce urmează pentru că mi se pare important să vedem puțin lucrurile și prin ochii medicilor.

“Dragul meu pacient,

Gărzile vară sunt aparte. Fie că duci dorul concediului din care abia te-ai întors, fie că numeri zilele până la cel ce va să vina, oricum ai da-o tot nu-i bine, mai ales că se succed la câteva zile, cu “pauze” de program normal între ele, din motive de personal redus. La oboseală se adaugă și căldura, iar, la toate, uneori, se adaugă și pacienții mai… speciali. Despre doi din ăștia vreau să-ți povestesc.

Va să zică, ieri am fost de gardă. Una din aia frecată că maioneză, de la banalele cuie intrate în tălpi până la un abdomen acut, venit pe seară. În crucea nopții, când deja alternam chirurgia albastră cu pixul (hârtiile contează cel mai mult în sistemul nostru de sănătate, nu-i așa?!) și potecuțele la pacienta operată, mă sună din camera de gardă și începe modelul ăla de dialog spartan:

– Pumn în geam.

– Tendoane?

– Nu.

– Nervos?

– Maxim.

– Treaz?

– Și nemâncat…

Era clar.

Surpriza a fost să găsesc un tovărășel bine afumat, teribil de vocal, dar cu toți nervii canalizați pe “panarama” cu care se certase. Bun așa. Am audiat toată istoria, nu că ne-ar fi interesat, dar îl ținea pe el ocupat, am cusut în damf de drojdie, gândindu-mă că, la încă doi ca asta, o să încep să cos pe trei cărări, i-am explicat omului care-i fază cu pansamente, fire, rețetă și tot așa. Textele clasice pe care le pot recita și dormind. Evident că m-am auzit rostind și încheierea:

– Ați înțeles ce v-am spus, mai vreți să mă întrebați ceva?

Și mă trezesc cu nedumerirea omului explodându-mi în față:

– După cusăturile astea la mână, eu când pot să fac laba?

Mândru de ce spiritual fusese, nu se mai oprea din hăhăială, așa că opțiunea de a ingnora obrăznicia a picat. L-a calmat asistentul cu fraza:

– Mută circul în altă parte, că altfel chem paza!

La polul opus, o pacientă care mustea de educație și de dorința de a și-o împrăștia peste tot. Cum îți spuneam, operasem seara o bătrânică. Abdomen acut grefat pe niște tare severe, o mai și știam, îi știu copiii și nepoții, eram, emoțional, mai implicată că în alte cazuri. Nu neapărat din cauza asta, modul de adresare a fost de la început “măicuță” , menținut și când discutam despre ea cu asistentele sau medicul din ATI. Spre dimineață, m-am trezit că una dintre pacientele din salonul ei îmi dă, ca pe un ordin, indicația:

– Și mai terminați cu atâta “măicuță”, că m-am interesat și nu e mama dumneavoastra!

După care mi-a arătat dosul, fericită că mă pusese la punct și că, în optica ei, bătuse la educație un medic. Mi-am amintit de bunica. În situații de-astea, i-ar fi servit fie un “Ai vorbit când trebuia să taci!”, fie un “În loc de așa ciorbă de limbă, mai bine-o țineai în spatele dinților”. M-am gândit și s-o felicit pentru evoluția medicală, dacă avusese chef de anchete, probabil că se simțea deja mai bine. Am ales însă să tac și de data asta. Ce să-i spun? Că, din punctul meu de vedere, măicuța, un om modest, cu un bun simț și o blândețe cum numai la bunicile din poveștile copilăriei mai vezi, era mult mai calificată decât ea la titlul de “doamnă”? Să-i explic că, dacă i-aș fi vorbit bătrânei mai formal, n-aș fi reușit decât s-o sperii, pentru ea, asemenea adresare oficială echivalând cu prologul unei vești groaznice? Și, până la urmă, de ce să spun toate astea și cui?

Nu vreau să înțelegi greșit, sunt doar doi pacienți din cei vreo 50 de ieri. Dar sunt pacienți, cel puțin domnul cu laba, pe care eu îi consider deasupra resurselor terapeutice la capitolul educație. Sunt două mostre venite din două medii diferite, dar având în comun o totală lipsă de respect față de medici, destul de probabil, motivată și de educația făcută la televizor.

Așa că, dragul meu pacient, te-aș ruga să înțelegi că nu medicul e de vina pentru suferința ta. Fie că ți-ai provocat-o singur, fie că te încearcă viața, eu sunt aici să te ajut. Dar vindecarea înseamnă un parteneriat între noi doi, înseamnă încrederea ta că eu sunt calificată să te ajut și a mea că vei ține seama de indicațiile mele, că ne respectăm reciproc și că nu o să dai cu barda după mine, numai pentru că aparțin unei categorii bălăcărite în media. Eu îți tratez suferința cu respect și fără să-ți pun în calcul educația sau motivele pentru care ai ajuns la medic.

Să ne auzim sănătoși!

Dr Quinn”

Foto Tyler Olson, Dreamstime.com

59 comentarii

  1. Oooo, e light ce e descris in text. Eu sunt ginecolog, nu este garda sa nu fiu agresata verbal de o pacienta. Nici eu nu spun nimic, acum cativa ani mai raspundeam, dar mi-am dat seama ca nu are nici un sens, imi vad de treaba, consult femeia, dau indicatiile si atat. Dar ma intristeaza umilinta asta.

    Ca sa dau cateva exemple:
    – apartinator care a intrat peste mine in cabinet in garda in timp ce vedeam o alta pacienta, si a ridicat mana sa ma loveasca, penru ca nu i-am luat pe ei primii, desi ajunsesera de 10 minute si nu era nici o urgenta, au venit pentru ca nu erau de acord cu tratamentul dat de ginecologul din policlinica
    – niciodata nu am tutuit nici un pacient, indiferent de varsta sau de etnie, eu sunt constant tutuita sau strigata de apelative de draguto etc.
    – paciente care vin pentru efetiv un nimic noaptea, doar asa ca au trecut pe langa spital in drum spre casa, pentru o micoza, o durere nu prea intensa dare care le deranjeaza de saptamani etc., si urla si fac scandal, asta se intampla aproape in fiecare garda, cateodata si de mai multe ori. o pacienta caruia i-am explicat ca nu pot s-o vad, pentru ca avem 2 operatii de urgenta, si daca doreste poate sa astepte, dar avand in vedere ca nu e urgent, ar putea sa vina dimineata in ambulator, sa nu-si petreaca noaptea in spital asteptand, mi-a urlat ca este obligatia mea s-o vad cand vrea ea, si pentru ce vrea ea, si in fiecare zi daca vrea, penru ca are asigurare si ea imi plateste salariul 😐
    – apartinatori de care efectiv nu scapi, si paciente care te agreseaza pe hol, agreseaza infirmiera, asistenta, ca de ce trebuie sa astepte, cand vad ca ai inceput sa consulti in paralel la 2 cabinete, si ca au trecut ore si nu te-ai miscat de acolo, si ca sunt o gramada de paciente, sau ca esti sunat constant ba la sala de nasteri, ba in bloc operator, care evident este mai urgent si trebuie sa urci, incerci sa explici, te scuzi, iar ei urla la tine, eventual te si injura

    Oricum, chiar nu are rost sa raspund, si inteleg si autoarea de ce nu a raspuns, nu schimba absolut nimic, numai inrautatesti situatia si lungesti lucrurile, te enervezi constant. Nu e totul roz, dar meseria e frumoasa:) N-o regret, doar ca mi-ar placea sa lucrez in conditii mai decente, si conditiile sunt date si de atitudinea pacientilor.

    • Draga I., oriil ce ne povestesti! Eu nu fac parte din domeniul medical, nici nu prea am avut treaba la spitale (slava Domnului!), dar ma inspaimanta ce citesc… Iti doresc putere de munca si dedicare, si rabdare! POate te “hranesti” spiritual din cei care au o voba buna, sunt politicosi si au rabdare. Imi permiti sa intreb in ce oras sau zona lucrezi? Cele bune!

    • @Nadina:
      Ti-as spune eu, dar mi-e ca-i facem scolarizare gratis “doamnei” cu ciorba de limba in exces si un mare deserviciu doctoritei. Hai s-o scutim pe Dr. Quinn si de alte consecinte, ii ajung garzile. Eu, unul, o si aud pe pacienta guresa:
      – Ma dadusi la ziar!

    • Matrixe, ai dreptate! De la asemenea oameni, te astepti la orice, mai bine te feresti… Si scuze pentru multimea de erori ortografice, din graba si din amaraciune dupa ce am citit ce am citit….

  2. Aceasta doamna ar trebui sa scrie o carte!

  3. dr Quinn
    eu cred că suntem mai mulți cei care respectăm și-i iubim pe doctori
    urangutanului nu poți să-i spui *poartă-te ca un om*.
    nesimțiți sunt peste tot pe globul ăsta pamântesc, dacă ne încălzește cu ceva asta
    și nu ai ce să le faci
    e ca la cutremur
    nu poți să-i spui cutremurului : * nu veni bă cutremure p-aici,ca ne simțim nașpa*

    • Nici n-am zis ca majoritatea sunt ca in cele doua exemple.Dar au reprezentanti in fiecare garda. Si ca veni vorba de cutremur, te rog sa-ti imaginezi o scena gen bataie intre clanuri , reprezentanti din ambele si loviti si veniti numai sa faca galerie, toata lumea contestand metoda dupa care faci triajul si ambele tabere cazute de acord sa-ti aminteasca faptul ca ai o mama si ca n-ai venit pe lume prin FIV.

    • Poate F4?
      Asta nu-i RLC, Repeat Last Command gen?
      Eu n-am venit asa, ca n-am frati sau surori! 🙁
      Salutari multiple! 😆

    • @matrix : FIV de la fertilizare in vitro…..dar mi-a placut poanta. In unele garzi as merge mai mult pe F2 , eventual cu Alt+F4 dupa garda.

    • M-am prins, doar d-aia am si brodat pe tema.
      Dupa garda merge sigur F3. Parca poti sa stii! 😆

  4. Off..ce sa mai comentezi la asta 🙁 plus ca garzile de vara sunt intr-adevar cele mai rele, in anul 1 prinsesem numai weekenduri si pacienti pe masura. Care se asteapta ca problemele sa se rezolve in secunda doi, chiar daca situatia e mai delicata si pentru care educatia medicala e un concept abstract. Acum pe moment nu imi amintesc de un caz anume, dar inteleg destul de bine prin ce trece colega mea (nu chiar 100%, fiindca nu sunt pe o ramura chirurgicala), care a explicat intr-o maniera eleganta cum ar trebui sa fie de fapt relatia noastra cu pacientii. Garzi cat mai linistite in continuare si o imbratisare virtuala de la mine! 🙂

  5. Ce bine ca publici si astfel de texte. Poate asa inteleg oamenii si celalalt punct de vedere.

    • e nevoie de acest exercițiu de empatie. nu toți se comportă ca niște Dumnezei aroganți, nu toți își șterg pantofii pe pacienți, nu toți sunt șpăgari cinici, nu toți sunt corupți, nu toți sunt criminali care testează, pentru bani, medicamente pe pacienți selectați abuziv. cei mai mulți sunt niște oameni ca și noi, nici mai buni, nici mai răi.

  6. minunat, dar o mentiune pentru doamna doctor: nu doar “educatia facuta la televizor” formeaza parerea proasta a pacientilor despre medici, ci si comportamentul execrabil al multora dintre colegii dumneaei cu care ne intalnim cu totii, fara intermedierea televizorului. din pacate.

  7. Eu nu reusesc sa inteleg de ce se sta in garda atat de mult. Aud povesti de stat in operatii timp de 24ore si ma ia cu tremurici. Ce mai reuseste sa faca omul ala dupa 15-20 ore de concentratie maxima, indiferent cat de profesionist e.?! N-as vrea zau, sa patesc ceva si sa ajung la urgenta pe mana unui doctor care nu s-a odihnit de mai mult de 10 ore, ma gandesc ca intr-o noapte nebuna ar trebui sa mai fie un medic in stand-by macar. Sau poate chiar asa e si n-am eu idee! Dr. Quinn, ametist…?

    • Pai teoretic garda de saptamana incepe la ora 13 , oricum medicul e in spital de la 8 la program , se termina a doua zi la ora 8 , cand , evident , incepe programul …normal . Garzile de week-end incep la 8 si termina a doua zi la 8.

    • pentru că sunt foarte puțini, de-aia lucrează atât de mult și ajung să ne consulte neodihniți 🙁

    • De cele mai multe ori in garda ai linia 1 medic specialist/primar si linia 2 rezidentul. In rare cazuri cand sunt mai multi rezidenti pe sectie ai si linia 3. La noi in spital garzile dureaza cam tot cum a zis dr Quinn, cu diferenta ca cele de weekend incep si se termina la 9. Ca o paranteza amuzanta, in prima garda de sectie vineri spre sambata eu nu stiam ca garda se schimba la 9 si stateam ca pe ace ca nu vine nimeni sa ma schimbe…am asteptat 15, 20, 30 min si nu veneau..pana m-a lamurit colega mea de salon (trezita din somn) care era de fapt situatia :mrgreen:

    • @ametist:
      Asa si noi, in armata, am asteptat femeile de serviciu sa ne mature si sa ne spele sectoarele (bai, holuri etc.). Asa ne-a spus locotenentul de companie. Spre pranz a venit plutonierul de companie in control si cei care erau de serviciu au facut cate culcaturi au fost necesare pentru a suplini actiunea. Oricum nu compar glumita asta cu raspunderea garzilor. Am mai zis-o si vi-o repet: respectul pentru medici nu trebuie sa scada, in pofida unor exceptii cu aer de buton rosu.

  8. Prietena mea medic a plecat din tara, dar spunea ca in garzi era musai sa scrie retete lungi si complicate, altfel era considerata medic prost. Asa ca scria retete lungi si complicate si trimiteri la investigatii de care stia ca nu se vor face.

    Acum scrie minim 2 ore pe zi hartii intr-un spital francez. Dupa 2 luni, cand vorbii cu ea, a zis ca a scris atata cat un a scris in ultimii ani de spital romanesc dar nu s-ar intoarce. Si imi mai povestea de garda pe sectie cu 80 de pacienti si ca babele sunt cele mai nasoale :D.

    • Eu faceam garzi pe sectie la capacitatea maxima de 53 de pacienti si numai in doua dintre ele a fost liniste, in rest majoritatea isi cam exagerau simptomele (unul, am aflat mai tarziu, isi auto-provoca epistaxis) ca sa li se acorde atentie speciala..imi era mai frica la cei care stateau prea cuminti 😛

    • Si nu i-ai tras un pumn in nas? Sau macar sa-i fi taiat unghiile!

    • Ei acuma..nu facem acte de violenta! I-am tamponat nasul cu hemostatice, i-am varat vata pana unde s-a putut si i-am explicat calm ca nu avem orl-ist de garda in spital si va fi trimis la consult a doua zi. Pana la urma s-a linistit 😀

    • de aceea m-a impresionat situatia in fr si am vrut sa v-o scriu :). Si chiar si asa, a zis ca nu se intoarce in Ro, pt ca ei ii cadeau prost nu pacientii (ca de aia s-o facut medic) ci cadrele medicale (mai exact se ruga de asistente/infirmiere sa isi faca treaba) si ele comentau pe deasupra.

  9. Wow, tot respectul pt medici!
    Stiam ca e greu si ca sunt fel si fel de oameni, dar cand aud/citesc povesti dintr-astea constientizez mai mult.
    Va doresc sa aveti in continuare nervi de otel. E dificil cand lucrezi cu oamenii, iar ei nu-ti arata nici pe jumatate din respectul datorat. Mult succes! :*

    • @Amys:
      Mi-am luat dislike-uri cat si-a luat Tariceanu de cand e in Parlament, asa ca ma risc:
      E la fel de dificil si cand lucrezi cu femeile! N-ai auzit de la “o femeie” ca babele sunt cele mai nasoale (ca pacienti, gen!)

    • Mai matrix, nu generaliza 😛 nu scrisei mai sus ca ala de m-a chinuit in (aproape) tate garzile era mascul? Daaa, am avut onoarea de a-l trata si cu alte ocazii 😆 dar hai sa nu facem patient-shaming 😉

    • @Amys dear, multumesc de urari 😉

    • Matrix, eu raman la varianta mea. E greu sa lucrezi cu oamenii, indiferent de sex:P.

    • Ametist, cu mare drag. Ar trebui karma sa-si faca treaba si sa trimita fiecare pacient medicului care merita 😉

  10. noi „doctorii de romanica’ am vrut doar decenta in cum suntem priviti (acum suntem diagnosticati „doctorii spagarii) cum suntem platiti …cum suntem „traiti””!! ca ff multi pleaca din tara ca sa se simta „DOCTORI-MEDICI”, se stie, de la vladica pana la opinca…dar,..totul e ca inainte…!
    nu-mi voi uita si ierta niciodata tara ca m-a lasat sa ma umilesc (si repet asta in orice moment pot) deci sa ma umilesc primind „atentii” de la oameni mai saraci (din toata punctele de vedere) ca mine !!
    si ma enerveaza…”casnicele” care-mi replica cu ” vai nina dar nu trebuia sa primesti”!!
    n-am cerut nimic in unitatile statului ” de romanica” mi-am pus tarif in clinica mea privata, pe casa de marcat…dar…tot umilinta se numeste sa trebuiasca sa lucrez in 3-4 unitati medicale, sa nu am timp sa „traiesc” doar ..culmea ironiei ” ca sa traiesc mai bine si mai demn adica, ca un doctor !!!
    ei..daniel,m-ai incitat…cand vorbesc de tara mea si ce face ea cu mine!! ptr ca n-am fost educati sa plecam ci, sa ramanem…dar….nu se mai poate…din pacate !!

    asa scriam simona cand am intrat in “blogo-lume” si este valabil si azi ce spuneam….hai sa lansam impreuna pe mai multe “canale” indemnul tau “sa-i ascultam putin si pe doctori” desi e sigur ca natia romna trebuie sa-i asculte “mai mult” pe doctori !!
    grav si fff grav este ca nu mai sunt medici in “romanica” simona….!!! si zic romanica nu bucurestiul unde s-au cantonat toata suflarea medicala in clinici private emancipate,selecte….romanica plange si inchide spitale si la sa romanul la automedicatie si la speranta de viata 65 de ani …!!!!
    hai sa mai strigam putin in tara asta poate mai reparam ceva ca de sanatate e nevoie …nu de cocalari si manelisti in media !!

    • Nina, daca am dat ceva la medic, am dat cu drag. Si ca mine sunt multi.
      Problema e ca sunt cadre medicale care CER INAINTE sau mai rau, nu fac nimic pana nu le dai. Si asta o stii si tu cum e….

  11. Daca e pe uratelea, n-am cuvinte cate ti-as ura … paregzampl, cate inimioare vrea sufletelu’ tau, ala mare, pe uniforma! Si din inima, nu asa, ca lu’ Tariceanu, din adancul dispretului!
    Pai ce mama dreq, nu-s cetatean european? N-am si eu dreptul de-a urî?
    A urî este omeneste, vorba latinului! Dar sa vrea si DNA-ul!

  12. O, Doamne, ce cutie de uratenii ale omului se poate deschide cand intrebi un medic care a facut garzi in Urgenta (si nu numai).
    Imi amintesc de pacientul care beat fiind si intins pe jos in holul de la Urgenta (unde nu il baga nimeni in seama fiindca fusese consultat, radiografiat si analiza si nu avea nimic in afara de o mare ebrietate, in timp ce noi aveam patru raniti grav dintr-un accident) si care mi-a taiat pantalonii de uniforma cu cutitul murdar din dotare, in dorinta de a-mi atrage atentia ca sa urle la mine injuraturi de betiv.
    Sau de unul care a lovit cu piciorul usa cabinetului (inchisa fiindca tocmai faceam un tuseu rectal unei doamne cu rectoragii) aducandu-si in brate sotia aproape lesinata de 40 de ani si care ne-a terorizat pe toti pana a intrat doamna in operatie pentru apendicita pe care intr-adevar o avea, dar o dramatiza de parca ar fi fost prima pacienta din lume cu boala asta.
    Sau de altul care ne ameninta: ba, ma duc acasa si ma tai tot, ba ca sa aveti ce face toata noaptea. Si dupa ce ma coaseti va tai si pe voi, ba.
    Sau de tanarul beat, balos si injurator caruia i-am cusut o plaga superficiala injunghiata (dupa parerea mea) in timp ce s-a zbatut ca naiba stropindu-ma din cap pana in picioare cu sange, urina, saliva si ce-o mai fi fost si care, dupa 9 zile, cand a venit in sfarsit sa ii scot firele a pus-o pe mica-sa sa imi spuna ca are SIDA.
    Sau de soferul beat care mi-a aruncat literalmente in fata sangele din sticluta pe care i-o recoltasem pentru alcoolemie (a fost condamnat si pentru distrugere de probe, dar frica mea pana mi-am facut testele de HIV si hepatite la 6 luni…)
    Sau de mama care m-a injurat in toate felurile fiindca i-am trimis fiica de 15 ani de urgenta la ginecologie, fara sa o astept pe ea sa isi parcheze masina si sa imi spuna ca fiica e virgina (asta in conditiile in care realmente fata mi-a nascut cat timp parca ma-sa masina si vedeam capul copilului intre coapsele ei).
    Despre ziua cand doi romi din Craiova s-au taiat cu cutitele si sabiile ajungand amandoi in spital (fara probleme de viata si de moarte). iar in curtea spitalului s-au mutat instantaneu cam 200 de rude care au venit sa ii pazeasca pe ei si sa ne terorizeze pe noi pana la 3 dimineata (cand am scapat de ei rugandu-l pe bulibasa sa ne faca favoarea si sa ii retraga ca pe trupele inamice).
    La toate astea sa mai adaug pacientii care mi se adreseaza cu tu si fetito (desi am aproape 40 de ani si am toate titlurile pe care un medic de retea le poate avea). Si pacienta care imi spunea duduie si cand i-am atras atentia mi-a spus ca ea nu stie daca sunt maritata ca nu prea par (am si verigheta, dar banuiesc ca i s-a parut fake). Sau sa o mai adaug pe doamna care m-a amenintat la telefon sa nu uit ca pe pacient il cheama Becali si….
    Sper sa se auda undeva.

    • Fetito? Asa meriti daca-ti ascunzi varsta! Si da, am vazut si eu doctorite frumoase. de-ti trece boala (aia de internare, ca te alegi cu altele fara vindecare) numai privindu-le! Voi ar trebui sa fiti prescrise in locul retetelor pentru medicamente, nici nu va dati seama ce economii ar face sistemul! Offf, mai fetelor, mai! 😆

    • uoooooooooooooooooof 😥 😥 😥 😥

    • Matrixbrain, multumesc, dar iti dau cuvantul meu de onoare ca nu ma incadrez in descriere. Nu de alta dar am vreo suta de kile. Cica grasele par mai tinere ca nu au riduri, dar… Multumesc oricum de compliment, de multi ani nu mai complimenteaza decat sotul meu.

    • o daaa….pacientul beat….sursa inepuizabila de surprize, una mai neplacuta ca alta.Avem cativa pe lista pe care-o numim mai in gluma mai in serios “abonamente”. Daca nu vin cateva zile la garda incepi sa te intrebi pe unde umbla. Unul din ei are mania tavalitului pe jos. Gusturile nu se discuta. Dar de fiecare data cand executa numarul cu caderea ne trezim cu opinia publica revoltata ca moare omul cu zile , au dreptate aia la TV , ” ce fa ,nu ti-a dat nimica?”….Are pagini intregi de prezentari , il stim ca pe calul breaz. Ce nu prea stiu chibitii e ca omul mai are o dambla : daca te repezi sa-l iei de jos inainte de termenul numai de el stiut risti un pumn in fata. Asa ca….din cand in cand mai ai mica satisfactie rautaciosa sa vezi un indignat care numai nu te linsase cu 5 minute inainte venit spasit si cu mana la falca , de data asta cu tirul reglat pe ” betivul dracului”.Noroc ca da mai mult la intimidare. De alfel ne-a fixat si tariful :” ma ridic de-aci daca-mi dai de-o cafea si doua tigari”.
      Cat despre suta de kile…..alt betiv venit cu chef de viata , chipurile ca-l doare ceafa si care se hotaraste instant ca daca tot a dat peste o gagica de garda , l-a luat pofta de-un masaj.Cu adaugirea cleioasa ca daca am masina accepta si masaj la domiciliu. In camera de garda al pacient , trecut bine de 120 kile , venit cu o problema reala si care-a dat replica serii : ” mortii ma-tii de betiv , daca te calc pe picioare ajungi la muzeul de arheologie sa ti le faca la loc”.

    • MitzaPloiesteanca

      @Cristiana Popp, stop si rewind. Zisesi ca pacienta aproape lesinata de durere dramatiza? Poate ai vrut sa scrii altceva si nu intelesei eu bine? Ori era aproape lesinata, ori dramatiza, hotaraste-te. Un lesin nu prea ai cum sa il simulezi, oricat de bun actor ai fi. Cat despre apendicita, sa te fereasca sfantul de o criza acuta in care nu poti sta pe picioare, nu poti respira si iti vine sa bagi mana in burta si sa scoti singur, pe viu, ce e acolo numai sa nu mai doara, ca sa vezi ce “dramatizezi” de te aude si Omul de pe Luna. Mi-ar placea tare mult ca unii dintre medici sa aiba parte macar o data in viata de o sesiune de tavalit pe jos si muscat din perna (la propriu) de durere, ca sa simta pe propira piele cum e cu dramatizatul si simptomele exagerate de pacientii cei nesimtitori si aroganti. Si dupa aia va plangeti ca pacientii nu va respecta. Cum sa te respect, cand eu vin la tine urland de durere si tu imi zici ca dramatizez si ca puteam astepta bine merci pana dimineata, sa nu te deranjez pe mata in timp ce iti faci somnicul de frumusete in garda la urgente?

    • “a lovit cu piciorul usa cabinetului (inchisa fiindca tocmai faceam un tuseu rectal unei doamne cu rectoragii)”. asta înseamnă somn de frumusețe? de ce o pledoarie pentru empatie (e drept, ușor mai nervoasă) se termină cu dovada că celălalt nu a fost ascultat nicio secundă, care o discreditează total? 🙁

    • MItzaPloiesteanca, lesinurile sunt cea mai frecventa chestie pe care o simuleaza istericii. Uneori destul de bine. Ce facea respectiva pacienta: statea lata in bratele sotului, cu toate membrele atarnate ca o papusa de pasla, tine ochii inchisi si nu raspundea la nici o intrebare sau daca o strigai. Daca incercai sa ii deschizi ochii, ii strangea, semn clar ca simuleaza. Dar pana sa ajungi la asta, o iei in serios vreo 5 minute, timp si nervi pierduti.
      Am vazut mii de pacienti cu apendicita acuta. De la copii de 2 ani, la batrani de 92 de ani. Femei, barbati, tineri, batrani, din toate categoriile sociale, de la cersetori la profesori universitari. Singura care a acuzat o asmenea durere (de iti vine sa iti bagi mana in burta) esti tu. Imi pare foarte rau ca ai un prag al durerii atat de jos situat si suferi atat de ingrozitor. O nastere sau o colica renala te-ar ucide in primele 5 minute (durerea resimtita ar fi un soc mult mai mare decat poate suporta organismul). Trebuie insa sa intelegi ca 99,99% din pacientii cu apendicita acuta au o durere severa, dar suportabila, care le permite sa colaboreze cu medicul, sa mearga pe picioare (eventual sprijiniti), care nu le provoaca nici lesin, nici tavalituri, nici crize de isterie. Iar doamna lesinata de care zic, dupa cateva zile recunostea ca durerea nu fusese cine-stie-ce, dar asa e ea mai sensibila si mai expresiva.
      Am avut si eu dureri in viata mea, prefer sa nu le prezint pe aici. In nici un caz nu iti doresc sa le simti pe pielea ta. Si nici una dintre celelalte greutati prin care trece un medic de garda.

    • Mitza, vorbesti din experientza proprie, sau doar empatizezi cu pacientzii napastuitzi? 🙄

    • Acum ca am ceva timp liber o sa contribui si eu la tema: am trecut de mai multe ori prin durerile de “muscat perna”, mie imi venea sa musc peretii, dar cu toate astea nu am dramatizat si am asteptat cuminte ori sa treaca, ori sa se agraveze (a doua varianta insemna sa merg la colegii din urgente). Din fericire nu a fost vorba de apendicita, ci doar intoleranta la anumite alimente. Insa cea mai rea durere a fost o colica abdominala de 72 de ore, care nu ceda la nimic (asta cand aveam 16 ani). Nu m-am dus la urgente fiindca fusesem recent externata din spital dupa o perioada destul de lunga petrecuta acolo cu diverse investigatii si proceduri (una dintre cele mai urate perioade din viata mea) si nu mai voiam sa am de-a face cu el. In fine, dupa aceste 72 de ore am avut sange atat in varsaturi cat si in scaun si am ajuns inapoi in sectia unde fusesem internata inainte, cauza: supradozaj de anticoagulante.
      Am lasat povestea asta aici sa arat ca pot empatiza cu pacientii, trecand prin dureri asemanatoare, daca nu chiar mai mari, dar asta nu inseamna ca nu pot face diferenta intre cineva care chiar sufera si cineva care doar vrea atentie! Acum va rog sa sariti cu degetele-n jos, vad ca cineva anume ma iubeste in mod deosebit 😉 😉

    • @mitza: hai ca asta cu lesinul la apendicita îmi reorganizează cunoștințele de patologie. Nu mai am organul ala de ceva vreme si nu-mi amintesc să fi executat vreo învârtita pe jos, chit că era forma de aia nasoala. Dar comentariul tău îmi aminteste de alta replică monumentala de-a pacienților : “da’ ce, si medicii se îmbolnăvesc?!”. Îmi pare rău că nu pot reproduce în scris si mirarea …nu frate, noi nu ne îmbolnăvim. Imparatim pământul și decedam rareori , numai de epuizare…desi si atunci gurile rele zic ca ar fi din cauza colegilor la fel de spagari si nesimțiți ca noi….
      Cat despre leșin….sa fii dumneata sănătoasă câte lesinuri apar după o ceartă conjugală. Sau câte dureri de cap …sau de fiere….

    • @Mitza: nu stiu cat de dureros o fi cu apendicita, dar socrul meu, la peste 60 de ani si 120 de kg, suferind de hipertensiune si diabet, s-a dus pe propriile picioare si nu s-a plans saracu’ mai deloc. A zis numai ca se simte rau si a asteptat rabdator. A fost bine, nimeni nu a facut scandal, medicii si-au facut treaba. Deci, iata ca se poate…

  13. Daca-i p’asa, propun sa popularizam medicii mei favoriți de pe facebook:

  14. Mai luati una ( multiplu) bestială! (Restu mai căutați si singuri, luminița dragă! 😀 )
    https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=1179779958748075&id=121369464589135

  15. Ps: ambii au in dotare pisici! 😉
    Mihaela ai legătura!
    😉

  16. si iar de la prietenele medici: pacienta care revine in garda, noaptea, cu probleme cardiace. Revine lunar, exact dupa ce fiul ii zice ca se muta de acasa. Are toate analizele la zi, bune, dar ea nu si nu ca face infarct si moare de inima si ca dr e o incompetenta. La un moment dat medicii o cunosteau si se fofilau si ramanea cu vreo rezidenta. Una a avut tupeu sa zica: apai fiule, muta-te ca tot cu problema cu inima ramane mama ta.

  17. Acum ceva timp fiica mea a fost operata pentru ceva rar si destul de grav, mai ales pentru noi, parintii, care nici macar nu auzisem vreodata denumirea bolii. Era vinerea de dinaintea Inaltarii, deci urmau 3 zile libere. Domnul doctor Marinescu a venit in fiecare zi special pentru Ana cate o ora sa o consulte, sa ii schimbe pansamentul, sa intrebe ce face, sa o tachineze ca nu o lasa in tabara daca nu mananca. Trei vieti daca am, si tot nu pot sa multumesc si sa fiu recunoscatoare

  18. Cu medicii am avut experiente bune ,chiar frumoase si experiente mai putin bune,chiar dezonorante pentru cel /cea care a imbratisat aceasta profesie.O sa discut acum despre o intamplare care m-a marcat cu un medic de la Spitalul Militar din Pitesti.Dat fiind faptul ca la Sectia Boli Interne exista un singur ecograf pe care-l folosesc pe rand medicii un batranel cu fisa de analize in mana astepta lanaga mine sa intre la ecograf.Era obosit de asteptare si varsta isi spunea si ea cuvinte.Si avea de asteptat caci medicul astepta si el eliberarea ecografului.Si vazand situatia medicul i-a luat analizele ,le-a mai citit si explicat o data si….l-a consultat acolo pe hol ; tensiune, stetoscop ,palpare ,asa cum se face.Ca sa -i faca bataranului asteptarea mai usoara si utila.O precizare: holul acela se putea transforma intr-o zona de consultare pacienti , dotata cu pat si usa pliabila.

  19. Întrebarea aceasta mi-am pus-o privind sala de așteptare de la Medlife de exemplu : vad numai oameni educati. Nu stiu dacă buni, răi sau morali. As vrea să văd cum s-ar descurca cu ceva pacienti spargatori de seminte etc. Si atunci mă întreb asistența medicala este numai pentru oameni bine educati, de bun simt, spălați sau numai pentru oameni morali, pentru cei care respectă legile sau macar legile bunului simț?

  20. Asta nu e nimic!Sunt anestezist di in urma cu doua luni am fost jignit si agresat verbal de un apartinator chiar in sectia ATI .Bine inteles ca, replica mea a fost pe masura fara sa sa stiu ca individul primar intro obscura comuna din judet ,era omul de casa al presedintelui CJ ,drept pt care”seniororul mi- a luat serviciul” vorba marelui Toma Caragiu.Da este adevarat ,am fost revocat din functia de sef de sectie de catre managera spitalului si ea o apropiata a presedintelui si o buna executanta a “politici de partid”. Deci sa nu ne mai miram ca suntem agresati de pacienti si apartinatori daca autoritatile locale ne trateaza cu un profund dispret !! Dr Mucea Ionel Alba Iulia

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest site foloseste serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.

Question Razz Sad Evil Exclaim Smile Redface Biggrin Surprised Eek Confused Cool LOL Mad Twisted Rolleyes Wink Idea Arrow Neutral Cry Mr. Green