Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut

Școala nouă, doamna ultraspecială și cele două petreceri opulente, de final de clasa I

screen-shot-2016-09-20-at-14-07-45

Pe vremuri, școala începea pentru copii, atunci când începea și pentru părinți. Sau invers. Când se apropia vârsta de 6 sau de 7 ani, părintele mergea la cea mai apropiată școală, înscria rodul iubirii, după care își vedea liniștit de treabă până prin luna septembrie, când lua rodul de mână și pleca să-i cumpere uniformă, ghiozdan și rechizite. Pe 15 septembrie, îl ducea la școală, apoi îi dădea drumul să zburde singur, căci instituția de învățământ era aproape de casă, iar drumul era simplu și fără pericole.

Mai nou, pentru părinți, școala începe cu niște ani înainte să ajungă copilul la vârsta corespunzătoare. Uneori, poate începe chiar înainte ca acesta să se nască, cu o ședință de criză a viitorilor părinți:

– Ce facem? Ne apucăm să-l concepem, așa, fără să-i găsim o școală bună?

– Exclus.

– Ai dreptate, doar nu suntem inconștienți.

– Dacă nu avem garanția unei școli bune, atunci mai bine nu-l facem!

Și se apucă să-i caute o școală bună. Unde “bună” înseamnă să fie într-o zonă specială, să aibă cadre didactice și un renume special. O școală de fițe, cum ar veni. După ce o găsesc și după ce identifică și învățătoarea ultramegaspecială pe care-o vrea tot orașul, se așază la coada de părinți încolonați cu plocoane în fața viitoarei doamne. Apoi la coada din fața directoarei și tot așa, până când obțin promisiunea că viitorul elev, încă neconceput, va avea un loc asigurat printre “aleși”.

Tot pe vremuri, ne duceau la școală și ne lăsau acolo, să facem liniuțe și bastonașe, cu doamna. De 1 Martie ne puneau în buzunar câte-un mărțișor, iar, uneori, de vreun 8 Martie, ne dotau c-un buchet de flori. Ambele pentru doamna. Pe la școală dădeau (și se telefonau cu doamna) doar părinții mai băgăcioși, restul își vedeau de treaba lor, nu interveneau pentru plod, mai treceau, din când în când, pe la ședințele cu părinții și aia era tot.

În zilele noastre, pentru că merge la o școală de fițe din celălalt capăt al orașului, copilul e dus și adus cu mașina. Dar partea cea mai complicată și mai sofisticată rămâne relația cu doamna. Pentru că e o doamnă supermegaultraspecială, încrustată cu diamante și alte pietre prețioase, ea trebui cadorisită intens, cu ocazia Paștelui, a Zilei Îndrăgostiților, a lui 1 și 8 Martie, a lui 1 iunie, a Sfintei Mării, a Sfântului Ilie, a începutului școlii, a lui Moș Nicolae, a lui Moș Crăciun, a Revelionului, a Bobotezei și a Sfântului Ion și așa mai departe. Așa că, în timp ce copilașul face bastonașe (încrustate și ele cu pietre prețioase, logic), sub comanda supermegaultraspecialei învățătoare, părinții strâng în neștire bani. După ce-i strâng, există două posibilități. Fie îi înmânează doamnei, într-un plic, ca să-și cumpere dânsa ce-i dorește inimoara, fie un părinte află discret care-i obiectul dorinței și convertește suma în parfumuri, televizoare, laptopuri, inele, brățări și ce-o mai fi.

Pe lângă cadourile pentru “doamna”, părinții mai au în sarcină cadouri pentru directoare, bibliotecară, femei de serviciu, portari, bodyguarzi și instalatorii care vin să repare robineții școlii.

Dacă, atunci când aveam noi 6-7 ani, clasa I se termina discret, cu o vacanță, acum se termină de-a dreptul opulent. Și, pentru că un final nu e de-ajuns, se poate termina chiar de două ori. Primul final constă într-o serbare la care ăia mici sunt Fulgi de Nea, Urși, Maimuțe, Ardei Umpluți, Vulpițe, Floricele, Mașini de spălat, Fluturași, Furnicuțe, Arici de Mare, Arici de Munte, Albe ca Zăpada, pitici și orice idee-i mai vine supermegaultraspecialei doamne învățătoare. Pentru ca scenariul doamnei să devină realitate, mamele caută săptămâni în șir costume de Fulgi de Nea. Într-un final, găsesc niște cârpe dintr-un plastic ieftin, pe care plătesc jumătate din salariu. Dacă nu-și permit, atunci pun mâna pe foarfecă, pe ață și pe ac și, timp de o lună, lucrează în fiecare seară la straiele în care copilașul își va juca rolișorul de Ardei Umplut.

Finalul numărul 2 e și mai festiv și constă într-o… seară cu clasa la restaurant. Prima oară când mi-a povestit asta o mămică, am crezut că face mișto de mine. Cum să meargă cu clasa la restaurant niște copii? Cum să li se ceară părinților bani și pentru asta? Dar nu, nu făcea nimeni mișto de mine, ci de biata mamă. Cum cine? Ea însăși, pentru că accepta toate astea, în loc să zică “Stop”.

Text apărut în Unica, în septembrie 2014

Foto Libux77, Dreamstime.com

48 comentarii

  1. ardei umplut? mor! Da’ m-am simtit mama din prezent!!! Plodul are un an si eu il vad la Harvard. Sper sa imi treaca.

  2. Decat doua obiectiuni:
    1. de ce nu pomenesti de costumasul de SARMALA combinat cu o coafura cu sarmalute in cap. Dar de cel numit BOT DE MAMALIGA CU BRANZA DE OAIE, ha? (ala in care plodul e alb pe dianuntru – camasa, ciorapi lungi, manusi albe si galben auriu pe exterior – gen pufoaica).
    2. Treci foarteeee lejer peste perioada initiatica – “gradinita” – e mai tare decat scoala si o precede in tot si toate. Mai mult, o grupa de copii de gradinita este dirijata discret catre “o” scoala si “o” invatatoare” cu care se agreaza materiile si abilitatile (gen: pisu la toaleta singuri, suflat nasul in batista samd) predate la gradinita. SI apoi si pentru clasele 5 – 8 sunt dirijate discret de invatatoare catre o diriginta si un corp profesoral dedicat cu care se face echipa.

    • glumești cu sarmaua și boțul de mămăligă, nu? dacă nu, te rog să detaliezi.

    • No, ce sa zic: in momentul in care esti “obligat” sa “asisti” pret de minim 3 ore la o serbare de prichindei cu scopul de a viziona vreme de 2 minute progenitura cum recita 2 strofe (si daca ai noroc si nu se incurca), incepi sa te “distrezi” cu alti colegi “tatici”, pe a caror fata se citeste interesul maxim pentru evenimentul in desfasurare.
      Ei, si de aici pina la a schimba complet semnificatia unui costum nu e decat un pas.
      Si atunci ai sa vezi pe fetele lor cum mijeste in coltul gurii, cate un raset inabusit, in momentul in care, vizualizeaza sensul “real” al costumului, dupa ce mefistofelic i-ai susotit la ureche, opinia ta.
      Cum poti sa numeste altfel decat sarmaluta, 5 – 10 metri de stofa de culoare verde deschis / verzuliu,, pusa sub forma de infasuratoare pe un bietul copil, ce doreste sa semene cu o gogosa de matase?
      O bucatica de carne vie, ce transpira copios – de caldura si emotie – sub invelitoare pomenita, si care a suportat si o tortura de 1 ora (minim), cu bigudiuri mari in par (adica mai multe gogoase de matase) – numite si “sarmalute de sarbatoare”, pentru a reusi sa se deghizeze intr-un fluture in devenire.
      O, iar “bulzul – botul de mamaliga cu branza de oaie” sunt costumele de boboc de rata/ ratusca, zana soarelui, zana verii, samd (doar anumite detalii nesemnificatice difera de la o denumire la alta). Un miez alb (ciorapi albi, manusi albe, camasa alba) infasat intr-o invelitoare galbena stralucitoare – superb, patriotic, te simti mirific de calitatea urmasului si mandru de cum ai reusit, sa faci sa arate ridicol, un copil altfel frumos de la natura, prin acceptul tacit si noncombat fata de consoarta (Daca nu-ti place sa cosi tu altul mai bun! {da, de parca as sti sa cos, pfui} – obligatoriu mainile in solduri),
      De ce de oaie? Din cauza mirosului degajat de hainutele sintetice in combinatie cu transpiratia.

  3. Oho! Stai să vezi! O știu pe una măritată cu unul bogat. Și au dus progenitura la cea mai scumpă școală, normal! Școală care, deși încasează sume enorme din taxe, le mai cere părinților bani pentru modernizări și extinderi. Un tată, posesor de companie de construcții, a deschis subiectul la o ședință și a zis că din banii ceruți pentru modernizare le construia el o școală nouă. Cunoștința asta a mea împreună cu alți câțiva părinți au solidarizat cu el și au făcut clonțul mare. Rezultat: le-au exmatriculat copiii :)) Pentru că regulamentul permitea în vreun fel, nimic ilegal, că nu aveau chef de procese costisitoare. Drept urmare, cunoștința mea și-a înscris copilul la următoarea cea mai bună școală. Aș numi-o prietenă, dar nu-i :)))

  4. Să nu uităm că dacă părinții viitorului zigot de Einstein au ghinionul să posede un ditamai viloiul în Drumul Taberei si fabrica de genii este in Damaroaia, ei vor trebui să se cunoască (în sensul biblic) intr-o garsonieră dămăroiană cf. 3 unde în prealabil au obținut deloc-ieftina viză de flotant. 😆

  5. Doi ani am rezistat intr-o scoala “buna” din Bucuresti – intamplator, scoala noastra de circumscriptie. Am incercat sa ajut scoala, cu timp si multa cunoastere, sa faca si lucruri normale, macar. Am incercat sa-i conving pe parinti ca suportarea fitelor unor persoane evident dezechilibrate emotional nu e ceva normal. Nici agresarea propriilor lor copii. Dar nu am reusit. Parintii de-abia asteapta sa dea cu bani in stanga si dreapta si afirma raspicat ca o lasa pe “doamna” sa le si bata copiii, daca asa crede ea de cuviinta. In limbaj de specialitate, e cunoscut drept “sindrom Stockholm” si il dezvolta, evident, si amaratii aia de copii mici.
    Anul acesta mi-am mutat copilul la o micuta scoala privata. E putin mai departe, e pe bani grei pentru buzunarul meu, dar sper sa primeasca macar respectul cuvenit oricarui om, indiferent de varsta lui. Scoala cea minunata a ramas sa se lupte cu asaltul parintilor in cautare de scoli “bune”. Are vreo 2.000 de elevi, se invata in 3 schimburi si, evident, ii lipsesc lucruri esentiale: cadre didactice bine pregatite, personal auxiliar, avize ISU etc….

    • o lasă pe doamna să-i și bată, dacă de asta are nevoie ca să scoată oameni din ei, știm 😥

    • @ Mama Aluniță
      zici: * Părintii de-abia așteaptă sa dea cu bani în stânga și dreapta și afirma răspicat ca o lasă pe “doamna” sa le și bată copiii,*
      Păi da, părinții ăștia probabil că sunt din aia convinși că profesorii , fiind profesori, văd lumea în mod diferit. Spre exemplu profesorii văd mușchii capului, pe care noi nu-i vedem

    • … pe cale de consecinţă, şi părinţii ar trebui să poată să o bată pe “doamna” sau “domnul”, dacă de asta e nevoie ca să scoată oameni din ei… 😡 😆 😆

      … măcar obrazul să li-l bată, dăcât. 😆

    • @andu- si pe mine ma irita aia cu muschii capului 😡 eu am invatat prima data despre ei in cls a VII-a (nu de frica 😛 ), restul ce scuza au?

    • Si eu care credeam ca sunt singura contrariata de reclama aia… 🙂

  6. Am trecut şi noi prin febra alegerii unei şcoli, la fiecare întâlnire cu părinţii copiilor din grupa de la grădiniţă se dezbătea subiectul cu argumente care mai de care mai savante, până când, la un moment dat, i-am zis soţiei că e o mare aiureală asta cu ce şcoală de fiţe trebuie să urmeze în şcoala primară. Aşa că am început să ne gândim nu la ce se gândeşte toată lumea, ci la ce e mai important pentru copilul nostru. Şi am hotărât că, la vârsta asta cel mai important e securitatea, urmat de o dezvoltare sănătoasă într-un mediu cât mai curat şi mai familial. Aşa că am înscris-o la şcoala din cartier (100 de metri de casă, multă verdeaţă, departe de poluarea din oraş), care are doar elevi de clasele 1-8. Chiar şi acest aspect l-am considerat important, pentru că de la liceeni poate lua deprinderi din cele mai neplăcute. Evident că cea mai dorită dintre învăţătoare (cea care face şcoală multă cu elevii) nu mai avea locuri în clasa ei deja de doi ani, aşa că am mers pe alegerea destinului care a ales foarte bine: învăţătoarea fiicei mele a fost ca o mamă pentru ei, fiică-mea merge cu drag la şcoală şi a reuşit să le insufle copiilor o unitate aşa de puternică încât nu au vrut să se despartă la finalul clasei a IV-a. Acum a început gimnaziul, la aceeaşi şcoală şi cu aceiaşi colegi, iar pentru liceu o să mai vedem, în funcţie şi de aptitudini. Fiecare lucru la timpul său.

    • doamnedumnezeulemareundesaajunsînțaraasta!!!!
      decât așa, mai bine un zbor numai dus spre Marte

    • ce bine că nu v-ați călcat în picioare ca să ajungeți la pomul lăudat și că ați mai avut și noroc! 😉

    • Norocul cred că ni l-am făcut singuri, în momentul în care am realizat că, la vârsta asta fragedă, formarea ca persoană matură care va deveni înseamnă mult mai mult decât aia că urmează o şcoală “cu ştaif” şi câtă materie i se îndeasă în creier. Gimnaziul vine cu provocări noi, dar încercăm să-i stimulăm folosirea propriei minţi în rezolvarea diverselor situaţii de viaţă şi fiind aici aproape de casă avem şi timpul necesar pentru asta. O şcoală mai centrală ar fi însemnat atât de mult timp pierdut în trafic…

  7. Am auzit ca la Eton chiar se intampla ce spui aici – sunt inscrisi copiii inca de la nastere. In ce priveste chestia cu cadourile… mi se pare absolut inimaginabil. Si e vina tuturor, si parinti si profesori (iar dupa ce cresc chiar si a copiilor). Dar totusi cel care trebuie sa puna punct e profesorul. Mi s-a intamplat si mie in scurta cariera didactica, de 4 ani, sa vina parinti la mine. A iesit un pic de scandal la prima vizita cand mi s-a aruncat ceva de genul “hai, domnu’ profesor, ca toti luati, ce ma luati pe mine cu refuz?” I-am spus ca de dragul copilului sau ma voi face ca scena aceea nu a avut loc niciodata si sa plece acasa. Apoi l-am lasat corigent pe nepotul directorului desi l-am ascultat de corigenta la incheierea orelor (si toti copiii au tras concluzia ca vreau s-a fac asa ca sa nu existe martori la felul in care il “trec”). A fost momentul din care am inceput sa fiu luat in serios de elevi si parinti. Dupa aceea mi-a cam mers buhul in scoala ca nu e bine sa fiu “cautat”. Dar mi s-a mai intamplat de vreo doua ori. Intr-o toamna la consultatii pentru corigenta (era o aglomeratie inabusitoare la mine 🙄 ) a venit un tip mai smead la fata, student arab, care m-a luat pe deoparte cu fratele prietenei lui, care e in pericol sa ramana corigent si daca il pot ajuta cumva. “A, cum sa nu, pai uitati, tin consultatii, poate sa ma intrebe orice, cum sa nu il ajut?” “Pai si daca nu se va descurca la corigenta?” “Ei, asta va fi o maaaaare problema.” “Si ce se poate face atunci?” “Pai repeta anul”. Cred ca am fost atat de categoric si probabil fiind si avertizat sa nu intinda coarda cu mine a plecat. Am avut un alt parinte care a fost simpatic si neostentativ – mi-a adus un cadou de Mos Niculae. “Va multumesc mult, domnu’ Cutare, da’ daca nu m-ati anuntat ca-mi aduceti cadou ca sa va pregatesc si eu unul si sa facem schimb chiar nu pot sa-l accept, nu va suparati pe mine! Daca stiam…” :mrgreen: A, si nu acceptam sa dau ore in particular elevilor mei. Am facut o singura exceptie cu un elev la insistenta dirigintei lui (si acum imi pare rau ca am cedat) si tot degeaba. A crezut baiatu’ ca nici nu trebuie sa mai invete daca imi plateste meditatii. A ramas si el…
    In sfarsit, scuze pentru prea multele exemplificari, dar am vrut sa spun ca din toata povestea aceasta profesorul este cel mai vinovat pentru ca accepta o astfel de situatie. Salariul mic nu e o scuza pentru a accepta “cadouri”. Nu te descurci, faci altceva – eu asa am facut, desi spun si acum si voi spune oricand ca meseria de profesor e cea mai frumoasa din lume. Am renuntat la ea cu multe regrete.

    • Unde am scris “vreau s-a fac asa” trebuia sa fie “vreau s-o fac asa”. Deci cratima nu era in plus dar tastasem gresit…

    • Ciufut profesor trebuie sa fi fost, bai domnu adi…

    • of… poate vreodată o să te poți întoarce, pe un salariu demn

    • @ dg

      Vrei sa iti spun ca elevii carora le-am fost diriginte au venit in vara de dupa clasa a XII a din Cluj, unde predam, la Bistrita, de ziua mea? Desi nu imi mai erau elevi. Si toate clasele pe care le-am lasat cand am renuntat la invatamant m-au invitat la petrecerea de la sfarsitul liceului, chiar daca nu le mai eram profesor de mult. Copiii apreciaza impartialitatea la un profesor mai mult decat orice. Asta am observat-o foarte repede.

      @ Simona

      Din pacate nu cred. Indiferent de salariu. Dar sper totusi ca unor tineri entuziasti sa le fie oferite conditiile pentru a face o cariera didactica. Nu doar sa mearga pentru salariu la scoala ci din pasiune. E o meserie care categoric poate fi pasionanta.

    • costicămusulmanu

      dom’ profe, respect man!
      am și eu o exprofă de francă acasă…exă pe fix aceleași considerente…
      da’ la comentariu’ lu’ digei v-ați cam furat-o; știu că a lipsit mult din peisaj însă miștourile lui sunt deja de manual…
      cum ziceam, respect!

    • Adi, deşi am fost premiant – fără să depun mari eforturi şi fără să-mi propun asta – în toţi cei 12 ani de şcoală preuniversitară (doar sporadic pe locul I), eu îmi amintesc cu drag de puţini profesori din acea perioadă. Au fost aşa: profesorul de biologie din gimnaziu, toate profele de engleză, un profesor de fizică dintr-a zecea şi încă o profesoară de istorie din clasele superioare de liceu. Toţi au ca numitor comun imparţialitatea.
      Am avut parte în schimb de un educator de excepţie, dinafara sistemului, în persoana profesorului de matematică ce m-a pregătit în particular pentru admiterea în liceu, vreo doi ani pentru două ore pe săptămână. Îi sunt recunoscător pentru că m-a ajutat să-mi folosesc propria minte şi cred că asta m-a ajutat cel mai mult în formarea mea ca adult. Din ceea ce ai postat pe-aici cred că, dacă mi-ai fi fost profesor, aş fi ajuns să te respect şi să te păstrez în amintire cam tot aşa ca pe cei amintiţi mai sus.
      Să fii profesor e într-adevăr ceva înălţător, mi-ar fi plăcut şi mie să fac asta. Şi chiar dacă nu am avut ocazia să urmez această carieră, simt o plăcere deosebită când formez căte un boboc în profesia mea.

    • Extraterestrule ! 🙂

  8. si spaga la secretara sa inscrie. Si o doamna sa dea teme multe, ca domn’le, scoala e efort si incruntare, nu sa placa. Si sa le dea si cate o palma doamna.

    ( noi locuim langa scoala. Sau invers: scoaal e langa locuinta. Mergem pe jos sub un km. Ar mai fi o scoala mai aproape, da acolo coada si fite si nu prinsei loc. Asa ca mergem pe jos sub un km. Si pediatrul recomanda mersul pe jos dus, intors la scoala, nu e de acorc cu copiii dusi cu masina)

    • spaga ȘI la secretară? 😕 pfuaidemine…

    • Aa, nu stiati ca cea mai importanta persoana oriunde ai merge este secretara? cum?! nu stiaaati?
      E muult mai ciufuta si mai importanta decat directorul scolii.
      Am ceva experiente in materie de scoli, gradinite si parerea mea este ca cercul vicios este intretinut cu succes de parinti dementi. genul care se ofera sa cotizeze pentru a cumparta DVD ” sa se uite copii la desene animate ” Pai daca vroiam sa se uite la Tv il tineam acasa, nu? Care sufera din lispa de socilaizare – isi fac grupuri pe diferite retele si trimit sute de mesaje pe zi dezbatand intens daca fustitele de unifroma ar trebui sa fie plisate sau “pe bie” si alte subiecte de maxima importanta pentru educatia copilului. Si daca nu ajung la o concluize stabilesc meeting! da, la o cafenea de fitze ! d-aia sunt pline, nu stiati? cand vedeti grupuri de adulti dezbatand intens- nu, nu e vorba de politica, incalzirea globala samd, e vorba despre culoarea fustitzei!

      p

    • La noi la facultate circula legenda că dacă ai vreo restanţă, poţi să “vorbeşti” cu secretara şi te trece ea… 😉 ➡ 💡

      … că doar cataloagele erau pe mâna ei…
      … şi la dosarele de bursă socială era o “treabă”, în funcţie de cum “erai” cu secretara, media veniturilor pe membru de familie putea fi diferită, funcţie de veniturile luate în calcul şi de numărul de membri de familie luaţi în calcul … şi aici nu e chiar poveste … 😆 😮

  9. Articol ca de obicei tendentios si rautacios.
    Clar e ca sunt luat in obiectiv pt ca fimea aia mica, cu ochii mari se duce si vine de la scoala cu masina cu soferul meu personal.
    Si nu suntem nici cu fite, chiar daca ea e la scoala americana din satul nostru.
    Dar scoala chiar nu conteaza, EU am facut generala la Mihai viteazu in bucuresti
    Si tot am reusit sa termin 10 clase aproape fara probleme Si fara prea multe cadouri la profesori.

  10. Dar sa cumperi un apartament in zona in care este scoala la care doresti sa iti inscrii copilul, de asta ati auzit?

    • eu nu am avut bani de apartament si pt. ca era cam departe scoala i-am cumparat un tramvai

    • Pai nu, nu ca sa fie aproape de casa, ci ca sa il poata inscrie acolo. Altfel ii facea copilului o viza de flotant la o ruda/un prieten/un coleg/o vanzatoare de la mega/ etc, ca restul muritorilor care nu isi permit apartamente la minut

  11. eu tocmai am fost cu rodul boboc la UMF Timisoara . ma gandeam ca daca si astia imi cer bani de perdele si fondu` scolii , ma duc si ma arunc in Bega

  12. costicămusulmanu

    iaca ci sî întîmplî cînd oaminii nu mai șitesc…
    poi n-o zîs Creangî ” dacî-i copchil sî sî gioaci, dacî-i popî sî ceteascî iar dacî-i cal sî tragî”?

  13. Am avut parte de cadre didactice de mai toate felurile, dat fiind că sunt om “umblat”, că părinţii s-au tot mutat, ba la Medgidia, ba la Slobozia, ba la Bucureşti… 😆

    La “Aşa MU” … ăăă, “Aşa NU” e învăţătoarea mea de la şcoala generală din Medgidia, doamna Roiu … băi nene, aveam o clasă atât de slabă, încât io luam premiul întâi … 😆 😆 😆
    Mama încercase să mă ducă la o şcoală mai “bună”, dar n-a avut pilele necesare şi am “eşuat” la şcoala “de reşedinţă”, şcoala 7… a fost viaţă frumoasă de copil/elev, dar ca învăţătură … jale!

    Prin clasa a patra – dacă vă puteţi închipui! – o parte din “teme” constau în a scrie tabla înmulţirii de nu ştiu câte ori … pentru că aveam în clasă mulţi ţigani, turci, tătari, copii de zilieri moldoveni de la C.A.P.-ul de la Valea Dacilor şi ăştia erau cam majoritari şi nu le intra în cap neam tabla înmulţirii etc
    Cu aşa “concurenţă” şi o învăţătoare … io chiar ajunsesem să cred că e ceva de capu’ meu. Vorb-aia, premiant, de … 😆
    Când m-am mutat la Slobozia, la şcoala 2, acolo altă treabă … lucrau din culegeri, din gazetă matematică… am crezut că mor, nu pricepeam “dăcât” nimic, mi-a luat luni bune până să-i ajung din urmă…

    La “Aşa DA”, o menţionez pe doamna profesoară Petranici, din Slobozia, care nu era profesoara mea de la clasă.

    Prin clasa a VIII-a, la clasă, făceam matematica cu unul, Chiriac, vai de steaua lui, nimic nu pricepeam de la el, era bătrân, aproape de pensie, îl bănuiam a fi uşor senil şi umbla vorba că şi-o ţine legată de picior cu aţă de lungă ce era… 😆 😈 asta era de “calcan” (glumătătă).

    În fine, cum se aproapia admiterea la liceu, mama, săraca, vedea că sunt semi-bâtă, dar nu avea suficienţi bani ca să mă “dea” la meditaţie cu 1-2 ani înainte, ca alţi părinţi … 😳
    Totuşi, a făcut efortul şi mi-a asigurat 3 luni de meditaţie la doamna Petranici, care m-a acceptat după un mic test.
    (Vă vine să credeţi, era cerere aşa mare de meditaţii încât unii copii erau refuzaţi! Pe mine mă refuzase deja unul din cartier şi, voia lui Dumnezeu a fost să ajung la doamna Petranici)
    A fost fantastic! Nu m-a învăţat nave spaţiale, în schimb mi-a făcut ordine în cap şi m-a învăţat să fiu ordonat şi meticulos, să am răbdare, să verific de mai multe ori ceea ce am scris, cum să ordonez lucrarea şi să notez ecuaţiile ş.a.m.d. A fost fantastic! Am căpătat o aşa încredrere încât a ajuns să-mi placă matematica! 😮 😮
    Iar la liceu am intrat în prima clasă – la Informatică – cam al 20-lea pe liceu, de unde la generală abia târşam un 5 sau un 6 ❗ …
    Ăştia sunt profesorii de care avem nevoie, care să aibă răbdare şi tact şi care să-ţi insufle încredere!
    Îi port şi acum un mare respect doamnei profesoare!

  14. La noi daca te aducea maica-ta la scoala radeau de tine pana si maidanezii care isi faceau veacul prin zona… Acum esti adus / luat de cel putin un parinte si dus de manuta pana la urmatoarea carcera (meditatie, cursul de pian, clubul de ce-sport-a-vrut-tactu-sa-faca-si-n-a-putut-si-te-obliga-pe-tine-sa-l-faci, etc).

    • da, da si tb sa ai un anumit tip de masina ca sa ai “privilegiul” de a fi soferul progeniturii. Altfel, parchezi cu coada intre picioare la trei strazi distanta ca sa nu faci progenitura de ras in fata colegilor (stiu eu o mama proasta care asa face!!)

  15. Apropo, dialogul imaginar al Simonei e cat se poate de real intr-o tara oarecare din Europa un pic mai la nord si mai la vest. Atata doar ca nu la scoala se refera, ci la cresa. Sa gasesti un loc la cresa e un maraton care incepe cu mult inainte de nasterea copilului, ideal de la primul test de sarcina pozitiv.

    Si nu e deloc de glumit tinand cont ca ai concediu de marternitate 5 sau 6 luni dintre care una esti obligata (nu eu, ea) sa-l iei inainte de nastere deci dupa iti mai raman cam 4-5 luni.

    Si ca sa fie treaba si mai completa, in sistemul public de crese prioritate nu au cei care muncesc si au nevoie de ea ci dimpotriva, cei care nu muncesc, tocmai pentru a le mari sansele sa-si gaseasca de lucru… Noroc de sistemul privat care are interes contrar, si care te taxeaza aprox 10% din venitul cumulat BRUT al parintilor (adica cam 15-20% din ala net) si prefera sa selectioneze deci familiile cu venit consistent.

    Cand vine scoala e aproape o usurare, de gasit gasesti sigur un loc chiar daca nu e neaparat cea mai de fite, si e si sensibil mai ieftina. Nu e chiar 100% gratis insa nu cred sa existe nimeni care sa nu si-o permita.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest site foloseste serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.

Question Razz Sad Evil Exclaim Smile Redface Biggrin Surprised Eek Confused Cool LOL Mad Twisted Rolleyes Wink Idea Arrow Neutral Cry Mr. Green