Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut

De ce admirăm femeile și ni se par uneori speciale. Sau nu

Trei întrebări grele am pus, recent, câtorva femei deștepte pe care sunt onorată să le am prin preajmă. Prima a fost “A fi sau a nu fi mamă?”, iar răspunsurile sunt de găsit aici.

A doua a sunat așa: “Ești o femeie-model, așa cum îți cere societatea? Frumoasă, deșteaptă, mamă, gospodină, elegantă, sexy și devreme acasă? Sau ești tu, așa cum ești tu? Și cum ești tu, de fapt?”. Pare ridicolă și inutilă în anul 2018, dar nu este deloc. Pentru că presiunea socială există de-adevăratelea și orice femeie o simte, indiferent de cât de “relaxat” alege să se raporteze la ea. Și pentru că, orice alegere am face, va presupune un mare consum de energie. Puteți citi răspunsurile aici.

A treia a fost legată de vârstă: Cum e cu vârsta? Te sperie? Te încurcă? O accepți? Încerci s-o ascunzi nu prea mult, dar măcar un pic? O porți senin și nu-ți pasă? Ce îți aduc anii, care tot trec, și ce îți iau?”. Nu prea există persoană de sex feminin care să nu simtă un junghiuleț în inimă, la o astfel de întrebare. Pentru că – din nou – oricât de relaxate am fi și oricât de în schimbare ar fi tiparele sociale cu care am crescut, ele sunt încă în mintea și viața noastră. Răspunsurile sunt aici.

A sosit momentul pentru a patra întrebare și ultima: De ce admirăm femeile? De ce ne simțim, uneori, onorate să fim noi înșine femei? Avem ceva special, ceva ce numai femeile au sau doar mi se pare mie? E o întrebare din care transpare, după cum vedeți, destul de clar ceea ce simt eu, personal. 

Vedeți, mai jos, și răspunsurile pe care le-am primit:

Alexandra, 37 ani: În ce mă privește, cred că e o solidaritate de specie. O țesătură comună, o complicitate pe care nu o ignor și nici nu încerc să o sterilizez. Nu am nimic cu bărbații, am mulți prieteni bărbați, dar… Haha. Să nu uităm diferența de drepturi, trecut și prejudecăți cu care suntem privite încă. Avem ceva special, bineînțeles. De abia anul trecut doctorii au început să înțeleagă ce sunt durerile menstruale. Nu există nicio lege care să îi oblige pe bărbați să facă copii sau care să le reglementeze în vreun fel corpul. Pe bărbați nu îi întreabă nimeni cu ce erau îmbrăcați când i-au atacat femeile pe stradă sau le-au șoptit cuvinte de alint de pe macara. Nu știu, e doar o presupunere, dar probabil bărbații nu sunt sfătuiți de familie sau poliție să accepte bătaia și să nu distrugă familia. Bărbații nu sunt întrebați la interviuri de job dacă vor să aibă copii și când vor să îi facă. Când fac copii, pe bărbați nu îi privește nimeni compătimitor că stau acasă sau că se întorc la muncă. Când se întâlnesc doi bărbați care conduc țări, nu le măsoară nimeni lungimea pantalonului. Deci nu ni se pare nouă, chiar avem ceva special dacă toată societatea insistă să ne spună asta 🙂

Mihaela D., 50 ani: În copilărie am avut privilegiul de a fi parte din viața specială a balerinelor. Răspundeam cu sfințenie la clasica întrebare “Ce vrei să fii când o să fii mare?” cu “Vreau să devin balerină, ca Ileana Iliescu”. Știindu-mi pasiunea, părinții mi-au făcut rost de un simulacru de tutu pentru momentele de “evoluție” pe lângă masa din sufragerie. Cădeam în extaz în fața porțiilor minuscule de mâncare (balerinele sunt – nu-i așa ? –  foarte slabe), mă chinuiam să îmi controlez mersul, cu pașii orientați în lateral, și aveam un cult pentru mișcările cât mai grațioase și postura cât mai dreaptă. Am avut ocazia să merg, împreună cu corpul de balet al Operei, în diverse deplasări și nu îmi pot scoate din minte admirația cu care erau privite balerinele, când apăreau doar mergând pe stradă. Remarcam privirile oamenilor și mă topeam de plăcerea că pășesc printre ele. Știindu-le din sălile de repetiții, cunoscând efortul uriaș de pregătire (le-am văzut plângând, le-am văzut ieșind din scenă aproape leșinate de efort), eram fascinată de câtă putere de revenire aveau și de grația și determinarea cu care o luau mereu de la capăt. Cred că asta e o caracteristică a femeilor, de fapt! Eu admir nespus femeile charismatice, adevărate și naturale, femeile deștepte, femeile cu voci remarcabile, puternice și sensibile. Cred că darurile de care ne bucurăm natural ar trebui dezvoltate voluntar, afirmate cu tărie și împărtășite cu grație. Pentru că viața are nevoie de balerinele sale.

Alice, 38: Feminismul meu e foarte proaspăt, am avut o lungă perioadă de viață în care nu am crezut în femei, în capacitatea lor de a fi cerebrale, de a fi puternice. Însă ultima mea percepție sună așa: femeile duc lumea în spinare și sunt grozave la asta. Nu vreau să comentez despre ce fac bărbații în timpul asta, știu doar că femeile sunt extraordinare, sunt deștepte, sunt agile, pot să facă micul dejun și prânzul simultan și să se gândească și la cum se vor îmbrăca diseară, totul în timp ce vorbesc la telefon și tastează un comment pe facebook SIMULTAN. Femeile sunt mișto și nu e de mirare că atâtea milenii bărbații au încercat să le bage în cutii strâmte. Femeile sunt magice și de aia bărbații nu le înțeleg, fiindcă ei au gândire liniară, iar femeile sunt drumuri curbate și sinusoidale. Avem ceva special, fără îndoială, inefabil și greu de prins în cuvinte, avem forță și reziliență, rezistență la durere și soluții ingenioase la probleme spinoase. Avem delicatețe și blândețe, precum avem și nervi și depresii. Suntem super mișto și nu aș da nici măcar o zi din viață mea de femeie pentru una în care să zicem că aș putea face pipi din picioare.

N., 45: Trăind în străinătate de peste 15 ani, am învățat sa evit etichete și generalizările – văd doar ființe umane dincolo de sex, naționalitate, culoare a pielii, orientare religioasă, profesie etc. Admir deopotrivă femeile și bărbații a căror calitate umană mă inspiră, adică persoanele autentice, curajoase și loiale. Am avut norocul să cunosc personal multe femei cărora li se potrivește descrierea asta. Mă simt privilegiată că unele îmi sînt prietene.

Z., 46: Dacă ne referim la carieră, în general, cred că, în comparație cu bărbații, femeile pornesc la drum cu un set mai redus de șanse de a ajunge la vârf și de a-și exploata potențialul la maxim. Admirăm femeile de succes pentru că știm, intuim că au depășit mai multe obstacole până să ajungă acolo, în top. Știai că există un studiu care demonstrează că deși femeile au mai multe calități care le-ar recomanda pentru joburi de top management (comunicare mai bună, capacitate mai mare de negociere, abilități mai bune de a stinge conflictele) totuși bărbații sunt preferați, pentru că sunt percepuți că fiind mai competenți pentru joburile astea? Ghici de ce sunt considerați mai competenți: pentru că par, de regulă foarte încrezători, foarte inflexibili, foarte duri și foarte convingători la interviurile de recrutare, adică exact abilitățile care NU i-ar recomanda pentru jobul acela de top management. Și totuși acest pattern este atât de încastrat în mințile tuturor încât modelul acesta fundamental greșit de selecție a top-managerilor se perpetuează mereu, implacabil, de 50 de ani încoace, la nivel macro și micro, în corporații și multinaționale, în spitale și bănci, în universități și companii IT.

Dacă vorbim despre rolul nostru în familie și societate în general, cred că suntem pur și simplu foarte-foarte reziliente (uneori prea reziliente!), diplomate, flexibile, adaptabile, luptătoare. Cunoaștem cu toții femei remarcabile care duc războaie nevăzute, uneori pe mai multe fronturi, cu o hotărâre și o reziliență admirabile și cu zâmbetul pe buze.

Cu siguranță, suntem speciale! Trăim într-o lume dură, dominată de bărbați, în care reușim să navigăm cu grație folosind acel je ne sais quoi inefabil, feminin, un fel de soft power încorporat în ADN-ul nostru, care reușește să spargă miraculos ziduri impermeabile și uși blindate.

Florina, 49: Cred că admirăm femeile pentru complexitatea lor. Este ceva ascuns, etern, magic, plin de forță într-o femeie. Felul în care o femeie alintă, mângâie, protejează, susține, iubește, luptă, încurajează, unește, colaborează sau acceptă este special. Este ceva inconștient care ne atrage către FEMEIE, așa cum suntem atrași să privim noaptea luna pe cer, să ascultăm sunetul valurilor, să mângâiem un pui de animal, să urmărim frumusețea schimbătoare a unui răsărit de soare. Femeile au un ritm al lor interior care poate intra în armonie cu ritmului naturii și care are darul de a liniști. Eu admir femeile care sunt conștiente de aceste daruri, care își prețuiesc latura feminină și o consideră valoroasă, care nu luptă să se transforme în ceva ce nu pot fi niciodată.

D., 40 ani: Nu m-am simțit niciodată specială sau onorată de faptul de a fi femeie. Nici nu am admirat vreodată femeile mai mult decât am admirat bărbații. Consider sexul unui individ ca fiind accident și nu substanță, mai exact nu sexul este definitoriu pentru o persoană, ci este doar o caracteristică mai mult sau mai puțin importantă printre multe altele. Calitățile unui individ trec dincolo de această particularitate. Admir inteligența, fluiditatea și flexibilitatea gândirii, cultura, bunătatea și deschiderea față de ceilalți. Admir armonia interioară a cuiva. Iar toate acestea sunt universale.

 Oana, 33 ani: Nu aș fi răspuns mereu așa dar astăzi cred că e foarte mișto să fii femeie, iar asta are multă legătură și cu perioadă în care trăim. Cred că nu a existat o perioadă mai lipsită de restricții și coerciții și că libertatea de care ne bucurăm se traduce adesea prin creativitate, inovare, antreprenoriat, acțiuni sociale, educație reală și multe altele, toate cu atingerea aceea specială a tuturor lucrurilor care intră în sfera emoționalului și care fac diferența.

Catalina, 35 ani: Femeile sunt niște creaturi senzaționale. Mă uit la bunică-mea, care-a stat văduvă 30 de ani, cu toate muncile casnice, într-un sat uitat de lume din munți, mă uit la mama, care-a crescut doi copii și a ținut și casa, și serviciul. Și astea-s numai exemplele din familie, dar sunt infinit mai multe – toți știm femei extraordinare. Cred că suntem programate genetic să fim mișto, că altfel s-ar duce naibii specia.

Dana, 38 ani: Mi-e foarte greu să răspund la întrebarea asta. Cred că suntem multitasking și, cumva, mai dârze, la nivelul ăla profund, emoțional. Mai dârze nu pentru că ni s-a insuflat în copilărie să fim dârze, din contra, ci pentru că așa ne-am cresct noi pe noi înșine. Dar cred că există în egală măsură femei și bărbați out of ordinary și că motivul pentru care bărbații sunt mai puțin dârji sau în alt fel decât noi, e pentru că au fost crescuți cu mesaje clare despre “ce înseamnă să fii bărbat”, mesaje care le dau mult de furcă în viață de adult. Overall, cred că avem ceva special în măsura în care și bărbații au ceva special…

R., 43 de ani: Nu mi se pare că noi, femeile, avem ceva special şi nici nu mă simt vreodată onorată să fiu femeie. Sunt unul din reprezentanţii speciei umane care populează planeta, iar diferenţele fizice, fiziologice, emoţionale sau psihologice dintre mine şi alţii nu mă pun mai presus decât nimeni altcineva, bărbat sau femeie, ci se compensează cu tot ceea ce aduc alţii în tot tabloul existenţei speciei umane. Admiraţia mea merge în mod egal către femeile şi bărbaţii care ştiu să trăiască demn, să capitalizeze cunoştinţe şi emoţii pozitive, să nu exploateze slăbiciunile nici unui alt om, să îşi învingă fricile, să creadă într-o cauză frumoasă şi să o susţină cu toată puterea.

Gabriela, 40 ani: Nu m-am gândit până acum la motivele pentru care admir o femeie. Adică, admir femeile în egală măsură în care admir și bărbații atunci când e ceva (nu-i așa?) de admirat. Poate că femeile, prin rolul lor primordial, acela de a da viață, de a îngriji, sunt mai empatice, mai capabile de sacrificiu.

Andreea, 32 ani: Nu aș da nimic pe nimic “a fi femeie”. Da, suntem altfel, da, avem un fel al nostru de a fi, unul cu totul aparte și particular fiecăreia dintre noi, da, e minunat să fii femeie. De ce? Pentru că avem părul lung sau scurt, brunet, blond sau în mii de nuanțe, pentru că avem ochi negri, căprui sau albaștri ori verzi, pentru că suntem mame, femei de carieră, casnice, căsătorite, văduve sau divorțate, pentru că nouă ni se aruncă în brațe și gândurile noastre și ale lui, ale mamei, ale surorii și, uneori, ale lumii… Pentru că suntem în stare să ducem o întreagă familie pe umeri sau pentru că ne speriem când tună, pentru că suntem o mie de noiîn fiecare trup plăpând, fragil și, totuși, doar una. Unică. Femeie.

Alina, 43: Femeile sunt o categorie. În ea sunt și femei OK, și femei mai puțin OK, și femei mai degrabă nasoale. Nu, nu am o admirație, în specific, pentru mulțimea “femei” doar prin simplul fapt că sunt femei. Nu mă simț onorata să fiu femeie și nici specială. În experiență mea personală de viață, am simțit sprijin, căldură emoțională, înțelegere și siguranță, în egală măsură, atât din partea bărbaților, cât și a femeilor. Împărțeala a fost egală și în cazul răutății și al cruzimii. Dacă o femeie va descoperi cura pentru cancer, mă voi bucura pentru umanitate, o voi admira pe femeia respectivă pentru munca și succesul ei și mă voi simți onorata că OM să fac parte din umanitate, alături de ea. Sigur, dacă aș trăi înconjurată mai degrabă de bărbați care să îmi tot explice direct sau mai indirect cât de proastă sunt eu și femeile în general, atunci probabil că orice medalie câștigată de o femeie, orice femeie în spațiu și orice cură a cancerului descoperită de o femeie ar însemna altceva pentru mine și ar atârna mai mult pentru că miză ar fi “Deci iată că nu suntem niște idioate”.  Cum nu mă cred mai idioată sau mai puțin valoroasă decât un bărbat, la fel nu mă cred nici mai specială, prin faptul că sunt femeie. On a second thought, I think our orgasms are better than theirs. 😆

Cristina, 34 ani: Femeile, de-a lungul existenței lor în istorie, nu au avut o viață prea ușoară și cred că ceea ce admir eu la ele este capacitatea de a se replia, de a depăși momentele dificile, de a sta pe propriile picioare. Mai admir curajul de a-și asuma povestea de viață și de a o împărtăși fără să se justifice sau să se scuze pentru nimic din ceea ce sunt sau fac. Apoi, la femeile pe care le-am întâlnit în viața mea. am apreciat de fiecare dată câte ceva care nu se afla în repertoriul meu sau se afla, dar voiam mai mult J. De exemplu, blândețea cu sine, asertivitatea, gustul estetic. Sau apreciez ceea ce apreciez și la mine: integritatea și autenticitatea.

Dana, 60 ani: Apăi dacă nici Cărtărescu nu a reușit să răspundă la întrebare…

Eu zic așa că, depinzând de „n” situații și context, ne trezim că vorbește gura fără noi cu un puhoi de clișee și judecăți sociale, pe care ne e la îndemână să le pronunțăm. Vezi cazul cu femeia la volan și bărbatul incapabil să-ți răspundă la o întrebare în timp ce vorbește la telefon. Cu Venusul și Martele și alte alea. Așa că închei cultural parafrazând, nu din Zaraza lui Cărtărescu, ci din altă romanță perenă ca și eternul feminin: „Blondă sau brună/Îmi e tot Ună.”

Dana, 39 ani: De ce admirăm femeile? Asta e o întrebare grea pentru mine. Pentru că mă apasă felul în care au fost tratate femeile de-a lungul timpului. Şi chiar şi acum. Atât la nivel mare, de societate, cât şi la nivel mic, de grup sau familie. Mă apasă limitările şi lipsa de şansă, nedreptatea. Chiar dacă, poate, aici şi acum, trăim în cea mai bună dintre lumi din punctul ăsta de vedere, comparativ cu cele de dinainte, mai e mult până când femeia va reuşi să aibă locul pe care îl merită. Şi, în condiţiile astea, ceea ce mă face să o admir este puterea, forţa cu care a reuşit să nu se lase doborâtă şi să lupte pentru drepturile ei.Mai admir multe femei pentru modul în care jonglează cu atâtea roluri şi reponsabilităţi, fie că sunt impuse sau alese.În ceea ce priveşte persoana mea, nu sunt nici fericită, dar nici nu-mi displace că sunt femeie. Aşa a fost să fie, nu ştiu cum este să fii altfel. Doar încerc să mă descurc cu ce am.

***

Acest text a fost scris la invitația Remington, care ne îndeamnă să avem curajul și încrederea de a fi noi înșine, în cea mai bună versiune a noastră, indiferent care ne sunt valorile, alegerile și stilul, și ne pune la dispoziție o gamă largă de produse, potrivite pentru orice tip de persoană, care să ne ajute să ne simțim și mai bine în pielea noastră. Sunt adunate toate, sub sloganul Îndrăznește să fii tu, pe www.remington.ro, puteți arunca un ochi peste ele oricând doriți.

Foto Kurhan | Dreamstime

8 comentarii

  1. “Cum nu mă cred mai idioată sau mai puțin valoroasă decât un bărbat, la fel nu mă cred nici mai specială, prin faptul că sunt femeie.” Raspunsul ei mi-a placut cel mai mult. 🙂

    • Am luat o data la autostop o namila de femeie, ceva infirmiera pe la un spital ( a reiesit din conversatie).
      La un moment dat discutia a ajuns la ” o femeie face cat un barbat” ( zice ea).
      Dar mai sunt si cazuri in care o femeie face cat doi barbati !( am adaugat eu)

  2. Femeile sunt niste zeitze, cind vor ele ❗
    De aia!

  3. -draga mea, esti frumoasa si inteligenta, dar nu esti ceea ce caut eu in momentul de fata.
    -dar ce cauti ?
    -un tirbuson.

  4. Femeile sunt cele mai speciale, irefutabil, parol.

  5. superb superb
    dar pe ăla cu judecătorul si dialogul intre soți il ai cumva?
    EL … ce frumos duetul ăsta,
    EA -nu se zice duet, se zice duel…

    • Domnul e servit:
      Un barbat e adus in fata judecatorului pentru ca a omorat-o pe sotia lui.
      – Fapta dumneavoastra e sub orice critica. Daca aveti intentia ca tribunalul
      sa nu va condamne la inchisoare pe viata, trebuie sa ne expuneti motive cat
      de cat plauzibile care sa va poate reduce pedeapsa.

      – Domnule judecator, sotia mea era asa de proasta incat nu am putut sa ma
      controlez si a trebuit sa o arunc de la balcon.
      – Declaratia dumneavoastra este o obraznicie nemaiauzita si daca nu doriti
      ca juratii sa va condamne inainte sa continuam procesul trebuie sa aveti
      argumente cu adevarat plauzibile.
      – Pai sa va povestesc. Locuim intr-un bloc cu 10 etaje la ultimul etaj si la
      parter locuieste o familie de pitici. Parintii au 1 metru si copii, cel de
      12 ani 70 de cm si cel de 14 ani are 90 de cm .

      – In ziua respectiva i-am spus sotiei:
      – E teribil sa fii pitic. Saracii vecini de la parter, toti sunt asa mici!
      -Da, raspunde sotia sunt o adevarata specie de pirinei.
      – Pigmei ai vrut sa spui!
      – Nu, pigmei e ceea ce are omul in piele si de la care se alege cu pistrui.
      – Aia se numeste pigment.
      – Ma lasi? Pigment e chestia aia pe care scriau vechii romani.
      – Ala se numeste pergament.
      – Cum poti draga sa fii asa de incult? Pergament e cand un scriitor publica
      o parte din ce a scris.

      – Domnule judecator, va inchipuiti ca mi-am inghitit cuvantul „fragment“ ca
      sa nu mai continui discutia asta aberanta. M-am asezat pe fotoliu si am luat
      un ziar sa-l rasfoiesc. Nici nu m-am asezat bine ca apare sotia mea langa
      mine cu o carte in mana si imi spune:
      – Uite draga, asta e ceea ce scrie un scriitor si se numeste carte , daca nu
      aveai idee ce e aia. Ia si citeste Veranda de la Pompadur.

      Iau carte in mana si ii spun “Draga mea, asta e o carte in limba franceza
      Marchiza de Pompadour, nu trebuie sa interpretezi numele in romana” .
      – Asta e buna draga, imi dai tu lectii de franceza, mie care am facut
      meditatii cu un vector de la facultate !!
      – Ala nu se numeste vector, se numeste lector.
      – Esti prost, Lector a fost un erou grec din antichitate.
      – Ala a fost Hector si era troian.
      – Hector e unitate de masura a suprafatei blegule.
      – Ala e hectar draga mea.

      – Ma uimesti cu incultura ta. Hectar e o bautura a zeilor.
      – Ala se numeste nectar spun eu oftand din adancul sufletului.
      – Habar nu ai, eu stiu sigur ca era si o melodie pe tema asta pe care o
      cantau doua prietene in duo.
      – Nu se spune duo se spune duet.

      – Ma scoti din sarite, cum dracu de esti asa de incuiat? Duet e cand doi
      barbati se bat cu sabiile
      – Ala se numeste duel.
      – Pe dracu, duel e gaura aia neagra din munte de unde apare trenul.
      – Domnule judecator, aveam “tunel” pe limba dar am simtit ca mi se face negru
      in fata ochilor si nu m-am mai putut stapani si am aruncat-o pe geam.

      Liniste in sala… judecatorul ia ciocanelul de pe masa, loveste cu el
      puternic si spune:
      – Esti liber, a fost un caz clar de legitima aparare. Eu o aruncam deja de
      la “Hector”.

    • daaaa Dna Președintă
      ăsta era 😆 😆 😆
      de când îl caut
      sărumâna 🙂

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest site foloseste serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.

Question Razz Sad Evil Exclaim Smile Redface Biggrin Surprised Eek Confused Cool LOL Mad Twisted Rolleyes Wink Idea Arrow Neutral Cry Mr. Green

bijuterii argint bijuterii argint