Mai vrem să trăim ca mamele noastre?

Mai vrem să trăim ca mamele noastre?

Am încercat, de curând, să răspundem împreună la întrebarea “Ce este super-femeia și ce vrea ea?“. Nu întâmplător, au mai fost și alții care s-au ocupat cu asta: Iar pe 9 octombrie, Cătălin Ștefănescu a moderat o dezbatere pe aceeași temă, la care au participat Vintilă Mihăilescu, Irina Schrotter, Dragoș Bucur și Monica Neațu. Concluzia […]

Fiecare cu serviciul lui?

Fiecare cu serviciul lui?

Mai țineți minte celebrele povești de pe la inundații, cu câte-un grup de sinistrați care stau pe băncuță, uitându-se plictisiți la soldații care le scot apa din case? Oare ce-or vorbi ei, acolo, în timp ce așteaptă ca alții să îi – cum se zice la noi, în România – “rezolve”? Parcă-i și aud: – […]

Ștafeta pentru libertate

Am vorbit, recent, despre campania The NO Project powered by Bancpost împotriva traficului de persoane. V-am amintit atunci că între 20 și 30 de milioane de oameni, inclusiv copii, se află în situații de sclavie în întreaga lume, iar sclavia îmbracă diverse forme, de la prostituție la cerșetorie forțată, de la constrângere la comiterea de […]

Lacrimi și musaca

Lacrimi și musaca

N-o să uit niciodată cum am făcut musaca de legume cu brânză. Adică un fel mai ciudat de musaca, la care cartofii erau dovlecei și carnea era brânză. Se întâmpla în tinerețea mea de femeie necăsătorită, acum niște ani. Am început, cum era și normal, cu preparatul brânzicii, pe care am amestectat-o cu ou, mărar […]

“Cea mai bună prietenă m-a vândut pentru 300 de dolari…”

“Cea mai bună prietenă m-a vândut pentru 300 de dolari…”

“Am fost invitată de o cunoştinţă într-o discotecă, la un suc. M-am dus la toaletă, iar, în acest timp, mi-a turnat ceva în pahar. Am dormit şi, din când în când, mă mai trezeam. Îmi aduc aminte că am fost transportată cu maşina şi, la un moment dat, cu o barcă. M-am trezit complet abia […]

Ghiță, te-așteaptă lumea la portița internetului (P)

Ghiță, te-așteaptă lumea la portița internetului (P)

Acum vreo săptămână-două, mă uitam, ca tot omul, împreună cu Nic, la noul spot Vodafone, cel cu ciobanul Ghiță. Și, din nou ca tot omul, ne întrebam dacă personajul e real sau e un actor: Între timp, s-a clarificat treaba: omul e pe bune cioban, îl cheamă Ghiță Dănulețiu, locuiește în comuna Jina, județul Sibiu, […]

Chinul s-a terminat, bine m-am întors în viața mea!

Chinul s-a terminat, bine m-am întors în viața mea!

Dacă cumva n-ați uitat, în ultimele 7 zile am trăit sub embargou. N-am avut voie să mă ating de 7 dintre inovațiile care fac mai ușoară viața femeii active contemporane: accesoriile de prins părul, mascara, loțiunea de corp, uscătorul de păr, anticearcănul, mașina de spălat și încălțările fără toc. A fost… care era cuvântul ăla […]

Ce mâncați azi la prânz?

Bună dimineața, tocmai v-ați băut cafeaua și acuma vă spetiți de muncă, nu? Din când în când, auziți câte-un “ghiogârț, ghiogârț”. Nu, nu v-a ciupit nimeni pe Facebook, sunt chiar mațele dumneavoastră (nu pot să zic “ale voastre”, că nu mă trag de șireturi cu ele, le respect :D). Vine prânzul. Oare ce-o să faceți? […]

Mulțumesc bloggerilor care scriu ca să mănânce pe gratis

Mulțumesc bloggerilor care scriu ca să mănânce pe gratis

Am postat, acum câteva zile, pe Facebook, un link către reportajul Picoliță pentru o zi, făcut acum mai mulți ani pentru Academia Cațavencu. E povestea unei zile în care am lucrat ca picoliță într-un restaurant, dintr-o serie în care încercam mai multe meserii de criză. Imediat a apărut un cetățean care m-a acuzat că am […]

De ce nu m-am mai făcut doctoriță

De ce nu m-am mai făcut doctoriță

La 2-3 ani voiam să mă fac “doctoliță”. Pe la 4-5-6, “doctoriță”. Pe la 14, încă nu mă răzgândisem. Am dat la Liceul Sanitar, ca să-ncep de undeva. Chipurile, un doctor trebuia să treacă mai întâi prin stadiul de “asistentă”… Un examen greu, mulți candidați pe loc. Am intrat. Următorii 4 ani, am fost înconjurată […]

Liniște, tataie își face socotelile…

De la vreo 10 luni până la 6 ani, m-au crescut bunicii. Pe vremea aia, tataie era mai verde, nu ieșise la pensie. Încă mai muncea. Era “încasator la lumină”. Adică, bătea la picior satele din Bărăgan și aduna banii oamenilor pentru curent. Le tăia chitanță, îi punea frumos în servieta de piele maro și […]

Istoria pantofilor mei

Mai întâi au fost unii roșii, de lac, care mă strângeau. Aveam 3 ani și eram îndrăgostită groaznic de ei, drept care îi purtam până nu mai puteam să merg de durere și începeam să bâzâi și să cer în brațe, cu celebra formulă “Mă dol pantofiolii”. Exasperați, ai mei au încercat să mi-i înlocuiască […]

Cum v-ați botezat mașina?

Am vorbit acum câteva zile, la invitația noului Renault Clio, despre pasiune și v-am povestit despre pasiunea mea pentru scris și cum s-a materializat ea, pe la 9-10 ani, într-un roman care avea să sfârșească, peste vreo 10 ani, la gunoi. Cel mai mișto mi s-a părut însă că mi-ați spus și voi poveștile pasiunilor […]

Nici cumpărăturile nu mai sunt ca altădată

Nici cumpărăturile nu mai sunt ca altădată

Imediat după revoluția din ’89, se făcea trecerea de la alimentarele în care se găseau doar conserve de sardine și chips-uri de creveți la supermarketurile pline de zeci de mii de produse. Așa că mamele noastre au fost nevoite să upgradeze actul cumpărării. Mai exact, au inventat listele de cumpărături, ceea ce a însemnat că, […]

Publicitate pe bloguri să fie, da’ să ştim şi noi

Publicitate pe bloguri să fie, da’ să ştim şi noi

De când am blogul, am publicat nici mai mult nici mai puţin decât 156 advertoriale. De unde ştiu? Aşa scrie pe coloana din dreapta, la categoria Publicitate. Pentru că da, deţin această categorie, ca să pot delimita explicit posturile plătite de cele neplătite. Aşa mi se pare normal şi de bun simţ, ca cititorul să […]

Nu sunt Sclava Isaura sau despre publicitatea pe bloguri

Nu sunt Sclava Isaura sau despre publicitatea pe bloguri

În ultima vreme, mă tot lovesc de sfânta indignare a unora dintre cititori faţă de ideea de publicitate pe blog. “Nu vin să citesc advertoriale, vin pentru ironia ta, vin ca să râd”, mi s-a spus. “Îmi înşeli încrederea, mi-ai lăsat impresia că suntem prieteni, ca apoi să mă manipulezi cu reclame”, am fost admonestată, […]

Cum va arăta publicitatea viitorului

Cum va arăta publicitatea viitorului

Dero se bate cu Ariel, Milka se bate cu Heidi, Mercedes se bate cu BMW, Pro TV se bate cu Antena 1, Danone se bate cu Tnuva, Orange se bate cu Vodafone. Pentru portofelul consumatorului, logic. La el vor toate să ajungă, în el vor toate să-şi înfigă gheruţele. La schimb, promit fericirea şi o […]

Montam ieftin usi de garaj!

Montam ieftin usi de garaj!

O tipa, aseara, pe Antena 2, canta ceva al carui refren era “Doolcee, doolceeee, dolcee, dolceee”. Din cate stiu, Dolce e un serviciu de televiziune prin satelit al lui Romtelecom. Deci s-a ajuns la publicitate in cantece. Product placement. Misto! Vreau cantece al caror refren sa fie: – “Pateeu de ficat Sibiiu, pateu de ficat […]